Nicoleta David

Nicoleta Afrodita David, unul dintre membrii senatului Universității Babeș Bolyai, este vizată de o decizie de plagiat emisă de Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI). Asta după ce Comisia de Etică a UBB a considerat că furtișagul de idei nu merită atenție pentru că ”e o lucrare mai veche”. Nicoleta David este lector la Facultatea de Geografie. Decanul facultății, Titus Man, spune că nu știe de subiect. Nu este prima dată când Facultatea de Geografie din cadrul UBB cochetează cu plagiatul.

Nicoleta Afrodita David este din anul 2009 lector dr la Facultatea de Geografie din cadrul UBB. De asemenea, ea ocupă și un post în Senatul Universității clujene. În anul 2010 editura Presa Universitară Clujeană i-a publicat teza de doctorat intitulată ”Țara Zarandului: studiu de geografie regională”. În anul 2008 ea a susținut teza la care a lucrat sub coordonarea profesorului Pompei Cocean, și el cadru universitar la Facultatea de Geografie.

Teza respectivă și, implicit cartea de geografie, au fost suspectate de plagiat, astfel că la Comisia de Etică din cadrul UBB a fost depusă o sesizare. 

În anul 2021, reprezentanții Comisiei universității clujene au respins sesizarea, însă reclamația a ajuns la Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI). Această instituție a întors cu 180 de grade verdictul dat de clujeni.

L-am întrebat pe profesorul universitar dr. Dacian Dragoș, de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării și Facultatea de Drept, care este șeful Comisiei de Etică din cadrul UBB cum vede cele două decizii diametral opuse. A contat faptul că Nicoleta David face parte din Senatul universității? Nici vorbă, spune el.

Dacian Dragoș

Comisia de etică nu a respins (sesizarea, n.red.), ci nu a dat sancțiuni, doar recomandări. Comisia a considerat că nu se impun sancțiuni pentru că sunt lucrări vechi. Asta nu contează (este vorba despre faptul că Nicoleta David face parte din Senatul Universității Babeș Bolyai, n.red.), asta a fost decizia comisiei de atunci. Nu pot să vă comentez mai multe… Nici nu știam că este membru al Senatului, sincer. Concluziile noastre au fost că sunt probleme, dar nu s-au dat sancțiuni”, a declarat Dacian Dragoș.

Titus Man, decanul Facultății de Geografie din cadrul UBB, spune că el nici măcar nu știa de acest lucru.

Titus Man

Noi nu avem decizia de plagiat. În momentul în care va veni, asta e! Asta e o decizie că în speța menționată elementele menționate nu se regăsesc identificate ca fiind de plagiat. Nici nu știu dacă pot să vă comunic…Nici nu știu ce hârtie aveți în față. Vă rog să mi-o trimiteți și mie! Eu nu am așa ceva, dar nu este de datoria lor să mi-o comunice mie! Eu nu cunosc această decizie a Consiliului Național. Tot ce cunoșteam este decizia Comisiei de Etică a Universității Babeș Bolyai. Vă rog să îmi transmiteți și mie decizia. E prima oară când aud această chestiune”, explică Man.

Am încercat să obținem un punct de vedere și din partea altor membri din comisia de etică a UBB, cum ar fi Eduard Budoiu. El este reprezentantul studenților, fiind înscris chiar la Facultatea unde predă Nicoleta David, dar nu a dorit să comenteze situația.

De asemenea am încercat să obținem un punct de vedere și din partea Nicoletei David și a lui Pompei Cocean, conducătorul lucrării de doctorat. Niciunul dintre ei nu a răspuns apelurilor telefonice. 

BENEDEK JÓZSEF

BENEDEK JÓZSEF, șeful Școlii doctorale de la Facultatea de Geografie a răspuns sec: ”Nu mă interesează să vă dau nicio explicație”.

UBB nu se arată interesată să trieze merele stricate din coș 

Potrivit sesizării, lectorul univ. dr. Nicoleta-Afrodita David a plagiat în cartea Tara Zărandului — Studiu de geografie regională, Presa Universitară Clujeană, 2010 după cartile Oancea Marius Claudiu, Depresiunea Zărandului — Organizarea spațiului geografic. Teza de doctorat, UBB 2002; Tudoran Petru – Tara Zărandului — Studiu geoecologic, editura Academiei RSR, 1983; Nicoară Liviu, Geografia populației, Cluj-Napoca: Focul viu, 1993 și Rusu Raularian, Organizarea spațiului geografic în Banat, Timişoara: Mirton, 2007.

În anul 2021, sesizarea de plagiat a fost supusă atenției membrilor Comisiei de etică a UBB, dar a fost respinsă. S-a motivat că exista o practică generalizată în perioada 1990-2011 de citare în manual și cărți a bibliografiei doar la modul general, la sfârșitul manualului sau cărții, că autoarea ar fi avut obligația morală de a cita exact preluările din alte cărți, că există abateri de etica cercetării, dacă este să ne referim la regulile actuale asumate de UBB, dar că nu se impun sancțiuni etice în cazul acestei cărți publicate până în anul 2011.

După ce Consiliul Național de Etică a fost sesizat, instituția a cerut universității clujene să trimită cărțile din care David s-a inspirat, precum și lucrarea ei, însă clujenii nu s-au conformat cererii. 

Analiza Consiliului Național de Etică a identificat următoarele probleme și membrii lui au emis verdictul de plagiat.

”O parte din textele din cartea incriminată sunt cuvânt cu cuvânt complet. Textele preluate cuvânt cu cuvânt nu sunt cu ghilimele, toate cazurile de texte preluate semnalate se confirmă. Mărimea textelor preluate variază de la cinci rânduri la o pagină. O parte din textele din cartea incriminată sunt compuse din bucăţi de text care nu sunt continue în cărțile din care s-a preluat. Bucățile de text asamblate sunt cuvânt cu cuvânt din cărțile din care s-a preluat. Bucățile preluate cuvânt cu cuvânt nu sunt cu ghilimele. O parte din textele preluate includ și citări din lucrări care sunt la bibliografia cărților din care s-a preluat. Neavând cartea incriminată în forma completă nu putem verifica dacă aceste titluri preluate din lucrările originale au fost incluse în bibliografia cărții. Nu putem verifica dacă lucrările din care s-a preluat sunt sau nu la bibliografia cărții incriminate, așa cum se afirmă în raportul Comisiei de Etică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca. CNECSDTI constată că numărul fragmente de texte preluate este mare, că preluarea se face din patru cărți, că fragmentele preluate prin copiere cuvânt cu cuvânt sunt distribuite în toată cartea incriminată. Aceste fapte arată că nu e vorba de o situație accidentală, ci de o metodă de lucru. De asemenea, comisia mai constată că natura lucrării Ţara Zărandului — Studiu de geografie regională este una monografică și că autoarea lucrării lasă să se înțeleagă că este autoarea unor observații descriptive despre această zonă geografică făcute în fragmentele preluate, când, de fapt, observațiile respective au fost făcute de autorii cărților din care s-a preluat. În urma analizei speţei, CNECSDTI constată că doamna Lector. Dr. Nicoleta-Afrodita David a plagiat în cartea “Țara Zărandului — Studiu de geografie regional”, Presa Universitară Clujeană, 2010 după lucrările Oancea Marius Claudiu, “Depresiunea Zărandului — Organizarea spațiului geografic. Teza de doctorat”, UBB, Cluj-Napoca, 2002, Tudoran Petru — “Tara Zărandului — Studiu geoecologic”, Editura Academiei RSR, 1983, Nicoara Liviu, “Geografia populatiei”, Cluj-Napoca, Focul viu, 1993 si Rusu Raularian, “Organizarea spațiului geografic în Banat”, Timişoara, Mirton, 2007.”, se arată în decizia CNECSDTI.

Acum, întrebarea legitimă la care reprezentanții UBB ar trebui să răspundă este următoarea: în situația în care Consiliul Național de Etică a dispus ca Editura Universitară Clujeană să retragă cartea cartea Nicoletei David, ce se întâmplă cu teza ei de doctorat. Practic, cartea ”Țara Zărandului — Studiu de geografie regională” este o reeditare a texei de doctorat susținută în 2008.

Răspunsul este evaziv și încearcă să arate că, de fapt, problema este greu de rezolvat din cauza legislației.

„Cu privire la recenta Hotărâre nr. 39/2023 a CNECSDTI, Comisia de etică a Universității Babeș-Bolyai (UBB) face următoarele precizări:

1. Hotărârea nr. 6/2021 a Comisiei de etică a UBB nu a respins sesizarea, ci a constatat că există abateri etice, dar acestea nu puteau fi legal sancționate conform legislației aplicabile în 2010, după cum reiese din concluzia hotărârii: „În concluzie, Comisia consideră că anumite practici de citare din perioada respectivă nu erau conforme cu standardele de etică unanim acceptate în prezent, dar, în lipsa unei sancțiuni legale exprese în Legea nr. 206/2004, nu putem stabili o sancțiune”.  

2. În acest context, Hotărârea nr. 39/2023 a CNESCDTI este absolut normală, câtă vreme, conform legislației aplicabile în anul 2010, anul publicării cărții, doar Consiliul Național de etică putea aplica sanctiuni pentru plagiat. Comisiile de etică puteau doar formula recomandări conducerii instituției. A se vedea mai jos extrasele din Legea nr. 206/2004, versiunea aplicabilă în 2010. 

3.  Legea nr. 84/1995 a învățământului și Legea privind Statutul cadrelor didactice nr. 128/1997 nu aveau prevederi legate de sancțiuni aplicate de comisiile de etică. Abia prin Legea nr. 1/2011 a educației naționale, comisiile de etică au primit competența de a aplica sancțiuni.  

LEGE nr. 206 din 27 mai 2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare  

(MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 4 iunie 2004, valabilă începând cu data de 05-11-2006 până la data de 04-09-2011): 


Articolul 10
Atribuţiile comisiilor de etică sunt următoarele:
a) urmăresc în cadrul unităţilor sau al instituţiilor respectarea codurilor de etică specifice domeniului;
b) cercetează cazurile de abateri de la etica profesională şi propun conducerii unităţii sau instituţiei măsurile necesare.
Articolul 11
(1) În cazul abaterilor de la buna conduită, sesizate în scris, pe bază de dovezi, de persoane sau instituţii cunoscute, procedura urmată de comisiile de etică cuprinde următoarele etape:
a) informarea în scris a persoanei/persoanelor incriminate cu privire la începerea anchetei, motivele şi dovezile existente;
b) formularea de recomandări către conducătorul instituţiei sau al unităţii.
(2) Termenul de răspuns la sesizare este de maximum 30 de zile de la începerea anchetei. Persoana găsită vinovată de către comisia de etică poate să se adreseze Consiliului Naţional de Etică, ce verifică contestaţia şi stabileşte în termen de 30 de zile verdictul, propunerile şi recomandările către conducătorul instituţiei sau al unităţii.
(3) Pentru analizarea contestaţiei, membrii Consiliului Naţional de Etică au acces la acele documente ale instituţiei sau ale unităţii care sunt legate de acuzaţiile ce urmează a fi verificate.

Articolul 14
(1) Pentru abaterile de la buna conduită în cercetare-dezvoltare, constatate şi dovedite, Consiliul Naţional de Etică propune aplicarea următoarelor sancţiuni:
a) îndepărtarea persoanei/persoanelor din echipa de realizare a proiectului;
b) schimbarea responsabilului de proiect;
c) retragerea şi/sau corectarea tuturor lucrărilor publicate prin încălcarea regulilor de bună conduită;
d) mustrare scrisă;
e) retrogradarea din funcţie;
f) suspendarea din funcţie;
g) concedierea.”, arată poziția UBB

La Facultatea de Geografie unde pui busola e și o lucrare plagiată 

În urmă cu trei ani, Gazeta de Cluj publica faptul că mai multe cadre didactice de la Facultatea de Geografie din cadrul Universității Babeș Bolyai sunt acuzate de plagiat. O parte dintre acuzații vin din partea asociației clujene GRAUR, care realizează un index al operelor plagiate din România. Alte acuzații vin din partea unor raportori care au adus la cunoștința comisiei de etică a UBB și a Ministerului Educației această situație. Însă, până acum instituțiile nu au emis nicio decizie. Sunt vizați actualul decan al Facultății de Geografie, Dănuț Petrea, alți doi foști decani ai facultății clujene, directorul Școlii Doctorale a Facultății de Geografie, Aurel Irimuș, sau academicianul Alexandru Ungureanu, însă toți au spus că nu se consideră vinovați de aceste acuzații.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.