Plângere penală împotriva șefului Camerei Deputaților. Deputatul independent Remus Cernea îi cere preşedintelui Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, să nu trimită la promulgare legea de adoptare a ordonanţei privind majorarea salariilor, care a fost adoptată prin fraudarea votului.

Raed Arafat, PRIMA reacție la plângerea penală împotriva sa

Cernea susţine că, întrucât există probe care atestă lipsa cvorumului, îşi rezervă dreptul de a depune o plângere penală împotriva lui Florin Iordache şi a celorlalţi responsabili de la prezidiu din timpul şedinţei, pentru abuz în serviciu şi „încălcarea în literă şi spirit a Regulamentului Camerei Deputaţilor”.

Într-o scrisoare transmisă marţi, Remus Cernea, care la votul de luni din Camera Deputaţilor a susţinut că nu sunt suficienţi deputaţi în sală pentru adoptarea legii şi a cerut apel nominal pentru a constata lipsa cvorumului, îi transmite preşedintelui Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, că faptul că şedinţa a continuat fără cvorum, iar mai multe legi au fost adoptate ori respinse reprezintă o fraudă gravă.

Victor Ponta face haz de necaz: cere ‘demisia’ lui Obama pentru cozile din SUA

Stimate domnule Președinte,

În cadrul ședinței de plen din 7 noiembrie 2016 am atras atentia în repetate rânduri de la microfon că nu există cvorumul necesar de vot prevăzut de Regulamentul Camerei Deputaților. Ar fi trebuit să constatați lipsa cvorumului si să suspendați ședința. Faptul că ședința a continuat fără cvorum iar mai multe legi au fost adoptate ori respinse reprezintă o fraudă gravă care trebuie reparată ! Din punctul meu de vedere a fost un moment clar de abuz în serviciu pentru care trebuie asumată o responsabilitate atât politică, însă și de ordin penal.

Am și solicitat de la microfon, la începutul ședinței, ca un lider de grup să ceară verificarea cvorumului prin apel nominal. Atunci când din partea PNL a fost formulată o astfel de solicitare, ea nu ar mai fi trebuit supusă la vot pentru că, în cazul în care se petrece un abuz al unei conjuncturale majorități cu privire la modul fraudulos în care se numără voturile sau cu privire la lipsa cvorumului, mereu acea majoritate abuzivă va respinge o cerere de verificare a cvorumului !

Responsabilitatea dumneavoastră ca președinte era, conform Regulamentului, să verificați existența sau nu a cvorumului necesar pentru sedinta de vot final !

Art. 129 din Regulament este explicit în acest sens dar l-ați încălcat în literă și spirit:

Art. 129

(…)

(2) Legile organice și hotărârile privind Regulamentul Camerei Deputaților se adoptă cu votul majorității deputaților.

(3) Legile ordinare și hotărârile luate în procesul legiferării se adoptă cu votul majorității deputaților prezenți, în condițiile existenței cvorumului legal.

(…)

(6) Înainte de votare președintele de ședință poate cere verificarea cvorumului prin apel nominal, prin mijloace electronice sau prin numărare de către secretari. În cazul votului exprimat prin mijloace electronice, verificarea cvorumului la ședința de vot final este obligatorie. Deputații care nu își pot exercita dreptul de vot semnalează acest fapt președintelui de ședință.

(7) Dacă în sala de ședințe nu se află majoritatea deputaților, președintele amână votarea până la întrunirea cvorumului legal.

Vă adresez un apel de a nu semna legile adoptate în ședința din 7 noiembrie 2016 si de a repune toate legile adoptate sau respinse prin fraudă de vot (cauzată de inexistența cvorumului) pe Ordinea de zi a unei următoare ședințe !

Întrucât există probe care atestă lipsa cvorumului (fotografii, filmări) îmi rezerv dreptul de a depune o plângere penală împotriva dumneavoastră și a celorlalți responsabili de la prezidiu din timpul ședinței pentru abuz în serviciu și încălcarea în literă și spirit a Regulamentului Camerei Deputaților și pentru fraudarea votului din plen”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.