Chipul desfigurat al lui Teodor Chirilă, la I.M.L.Cluj

Chef de ”Ziua fermierului” şi tototdată, de “Centenar” sfârşit prost în comuna clujeană Ploscoş. Teodor Chirilă, o persoană din sat, absolut onorabilă, a participat la festivităţile organizate de primar,  participând apoi şi la masa dată în cinstea eroilor şi fermierilor comunei. Însă, după serbare bărbatul a fost aşteptat pe uliţă de doi inşi care l-au stâlcit în bătaie – pe el şi pe prietenul care-l însoţea spre casă. Culmea, agresorul principal este chiar fratele viceprimarului comunei, care şi-a implicat în bătaie şi băiatul în vârstă de 14 ani. Întrebat de motivele agresiunii asupra bărbaţilor, acesta a răspuns că l-a supărat atitudinea celor doi, care i-au certat pe copii deoarece au luat roaba lor –  ca să care cu ea, acasă, un participant mort de beat după cheful de “Centenar”! 

 

Bărbatul, aproape desfigurat, aşteaptă abătut în sala de aşteptare a I.M.L.Cluj. Este însoţit de fiul său, care se plimbă, de ici-colo, teribil de agitat. Întrebaţi asupra motivului venirii la unitatea medicală clujeană cei doi mi-au relatat cu amabilitate evenimentele. Arată victima: “Am fost invitat, personal de către primar, sâmbăta trecută, la cinstirea Centenarului, a eroilor patriei şi a fermierilor comunei. Cheful a fost scurt şi cuprinzător, după care am pornit cu toţii spre casă. Însă pe drum – eu şi prietenul meu, Marius Rus – ne-am trezit aşteptaţi, pe drum, de fratele viceprimarului, Cristian Adi, care nu fusese invitat la serbare. Era însoţit de alţi trei băieţi, printre care şi fiul lui în vârstă de 14 ani. Când am ajuns în dreptul lor am fost atacaţi de aceştia, cred că pentru Marius, care avusese ceva de împărţit cu aceştia. Dar, din păcate, cel mai rău am ieşit eu de acolo fiindcă m-au distrus, efectiv, atât de tare m-au bătut! Cu picioare în gură şi cu bâte în cap m-au lovit, dacă vă puteţi închipui. Plus că mi-au şi rupt doi dinţi!” Acesta arată mai departe că în continuare a anunţat şeful de post, dar acesta s-a mulţumit să-l trimită la I.M.L.Cluj, pentru a-şi scoate certificat medico-legal – şi abia apoi să se prezinte la secţie. “Nu ştiu ce să zic ce-a fost, că nici acum nu-s lămurit: ori invidie că n-a fost invitat la banchet, ori avea ceva cu prietenul meu. Dar nu înţeleg atunci de ce am fost bătut tocmai eu cel mai tare…” Este poftit, curând, în cabinetul de consultaţii şi se întoarce la scurt timp cu un certificat în care legiştii i-au recomandat între opt şi nouă zile de îngrijiri medicale. Tototdată, mărturiseşte bărbatul, grăbit, că a fost trimis şi la un consult amănunţit, la Clinica de Chirurgie Maxilofacială, existând suspiciunea că are şi fractură de piramidă mazală. Apoi îşi ia rămas bun, respectuos, şi părăseşte sediul I.M.L.Cluj, urmat de fiul său.

Punctul de vedere al agresorului

Contactat telefonic Cristian Adi ne-a mărturisit următoarele: “A fost o petrecere de Ziua Fermierului şi de Centenar şi un consătean s-a îmbătat tare. Copiii – printre care şi al meu – s-au dus să-l ia cu roaba pe domnul respectiv şi în drum spre casă, dl. Chirilă şi Marius s-au legat de ei – că de ce au luat roaba lor fără să le ceară voie. Atunci băiatul meu m-a sunat că s-au legat de el cei doi şi, ce să fac, m-am dus să-l apăr. Şi în timp ce noi ne certam Rus Marcel a vrut să mă lovească, dar n-a reuşit. Dar ăstalalt – Chirilă – m-a lovit după gât, prin spate, la care eu am replicat, l-am împins şi i-am dat şi un pumn. Atâta a fost tot!”

 

Punctul de vedere al I.P.J.Cluj

“La nivelul Postului de Poliţie din Ploscoş a fost depusă o plângere penală privind săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, faptă prevăzută de Codul penal. Poliţiştii vor continua cercetările pentru stabilirea exactă a stării de fapt şi pentru luarea măsurilor legale care se impun”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Carmen Pompaş, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.