Consiliul Județean Cluj a anunțat că podul din Bonțida situat pe drumul județean DJ 161 a fost redat circulației pe durata festivalului Electric Castle. Cu toate acestea, traficul rutier se desfășoară cu restricții de circulație, accesul pe pod fiind permis numai pietonilor, riveranilor și celor care dețin vignetă de acces la festivalul Electric Castle, cu instituirea unei restricții de tonaj de maxim 20 de tone.

Reluarea circulației este temporară, pe perioada festivalului, mai exact până luni, 24 iulie, ora 8.00 a.m.

„Am întreprins toate demersurile necesare în vederea urgentării finalizării lucrărilor la acest pod, astfel încât să fie redat circulației odată cu începerea festivalului Electric Castle”, a transmis Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

În acest fel, întregul tronson al drumului județean 161, care pornește din DN 1C și ajunge până în proximitatea Castelului Banffy, este, în acest moment, pe deplin pregătit și deschis circulației publice chiar din prima zi a festivalului.

Citește și: Polițist de la Penitenciarul Gherla, condamnat la 3 ani de închisoare, după ce a luat mită de la traficanții de droguri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.