În primăvara acestui an, jurnaliștii de la Radio ”Ucraina Internațional” au vorbit despre planurile radiodifuziunii de a desființa redacția de limba română. Atunci, reacția imediată a colegilor de breaslă și a autorităților a reușit să păstreze locul de muncă al jurnaliștilor. Recent, radiodifuziunea ucraineană a încercat din nou să scape de redacția de limba română, prin mutarea ei la un studio regional.

Redacția emisiunilor în limba română de la Radio „Ucraina Internaţional” riscă din nou eliminarea sa. Taras Avrahov, directorul General al Companiei Naţionale de Radiodifuziune a Ucrainei a înaintat Comitetului de stat al Ucrainei pentru Televiziune şi Radiodifuziune decizia de a transfera redacția română la Cernăuţi, în cadrul Companiei regionale de stat de tele – radio – difuziune, unde există deja o redacţie în limba română, care pregăteşte emisiuni la nivel regional. Această măsură va duce la lichidarea acestei redacţii şi la dispariţia celor 4 ore şi 25 de minute de emisiuni în limba română pe care le realizează zilnic colectivul redacţiei emisiuni în limba română la radio „Ucraina – Internaţional”.

Amintim că în primăvara acestui an a mai fost o asemenea încercare de a reduce numărul de jurnalişti români din cadrul acestui colectiv şi de a lichida redacţia românească. Graţie sprijinului primit din partea Forumului Internațional al Jurnaliştilor Români, intervenţiilor din partea Administraţiei Preşedintelui Ucrainei, Primului Ministru al Ucrainei, Împuternicitului Radei Supreme a Ucrainei în drepturile omului, Ministrului de Externe al Ucrainei, Deputatului poporului din Ucraina, domnului Ion Popescu şi a altor instituţii internaţionale s-a reuşit să fie “salvată” această redacţie, însă nu şi colectivul ei în componenţă deplină. Atunci au fost reduşi 25 la sută din numărul angajaţilor.

 

Jurnaliștii reacționează din nou

„Forumul Internaţional al Jurnaliştilor Români” – organizaţie care are drept scop apărarea drepturilor jurnaliştilor români din afara graniţelor ţării – a remis un comunicat de presă în care condamnă decizia conducerii Companiei Naţionale de Radiodifuziune a Ucrainei (CNRU) privind transferul Redacţiei Româneşti a Radio Ucraina Internaţional la Cernăuţi în cadrul Companiei Regionale de Stat de Televiziune şi Radiodifuziune şi comasarea acesteia cu redacţia în limba română existentă aici.

”Forumul Internaţional al Jurnaliştilor Români face un apel la toate autorităţile ucrainene competente să respingă decizia conducerii Companiei Naţionale de Radiodifuziune a Ucrainei şi să menţină astfel Redacţia Română a postului de radio Ucraina Internaţional.

În fond, organizaţia noastră nu cere altceva decât respectarea promisiunilor făcute cu câteva luni în urmă de către oficialii ucrainieni – Viktor Ianukovyci, preşedintele Ucrainei, Mykola Azarov, prim-ministru, Volodymyr Rybak, preşedintele Radei Supreme – privind menţinerea Redacţiei Române a Radio Ucraina Internaţional.

Referitor la promisiunile angajate de către oficialii ucrainieni, Forumul Internaţional al Jurnaliştilor Români avertizează că nerespectarea acestora obligă reprezentanţii organizaţiei să continue procesul de informare a tuturor instituţiilor şi organizaţiilor internaţionale semnificative cu privire la încălcarea normelor care reglementează principiile general acceptate ale libertăţii de expresie şi a drepturilor minorităţilor naţionale”, a declarat președintele FIJR Romeo Couți.

 

I-a ținut jumătate de an

În primăvara acestui an, protestul jurnaliştilor de limba română cu privire la intenţia de a desfiinţa redacţia de limba română a postului Radio Ucraina Internaţional ajuns la factorii de decizie din ţara vecină, preşedintele Viktor Ianukovici dând asigurări că deciziile privind reorganizarea radiodifuziunii nu vor afecta jurnaliştii români de la acest post.

Vestea că redacţia de limba română este inclusă pe lista departamentelor de limbă străină pe care Radio Ucraina Internaţional le-ar putea desfiinţa ca parte din procesul de reorganizare al Companiei Naţionale de Radiodifuziune a fost dată chiar la cel de-al IV-lea Congres anual al Forumului Internaţional al Jurnaliştilor Români.

Astfel, Carolina Jitaru, redactor de ştiri la Radio Ucraina Internaţional, a precizat că, în cadrul unui proces de optimizare a activităţii şi de reducere a cheltuielilor, Compania Naţională de Radiodifuziune a Ucrainei a înaintat Comitetului de Stat pentru Televiziune şi Radiodifuziune al Ucrainei propunerea de desfiinţare a Redacţiei Emisiuni în Limba Română a postului Radio Ucraina Internaţional. Jurnalista a cerut sprijinul mass-media din România şi din Europa pentru ca aceasta să facă demersuri şi memorii în sprijinul menţinerii redacţiei de limba română la care lucrează.

 

Nu a fost păcăleală de 1 aprilie

Cei 12 angajaţi ai redacţiei pregătesc zilnic mai mult de patru ore de program. „Avem trei intervenţii pe zi. Transmitem prin satelit, în reţeaua internet şi pe unde medii. Ne ascultă, evident, cunoscătorii de limba română din regiunea Cernăuţi, Suceava, Botoşani şi în câteva raioane limitrofe din Republica Moldova; prin satelit şi pe internet ne ascultă vorbitorii de limba română şi toţi cei interesaţi din toată lumea”, a declarat Carolina Jitaru pentru TVR. Aceasta a precizat că economia făcută de autorităţile ucrainiene ar fi de aproximativ 20.000 de euro pe an.

„Am primit această informaţie pe data de 1 aprilie 2013, iar pe 2 aprilie aveam să aflu că nu fusese vorba de o păcăleală”, a precizat redactorul şef al Secţiei de limba română – Vitalie Zîgrea, pentru Timoc Press. „Din momentul în care se va lua decizia, dacă se va lua, în câteva luni ar trebui să fie lichidată redacţia de limba română. Aici lucrează în prezent un număr de 12 angajaţi, în special tineri entuziaşti care pun pasiune în difuzarea de emisiuni pentru românii ucraineni. Ar fi nedrept să păţim aşa ceva, mai ales că anul acesta se împlinesc 45 de ani de când Redacţia de Limba Română de la Radio Ucraina Internaţional a emis în eter pentru prima oară”, mai spune Zîgrea.

Conducerea redacţiei româneşti a adresat un memoriu către Preşedintele Ucrainei – Viktor Ianukovici, către premierul Ucrainei şi împuternicitul Radei Supreme a Ucrainei pentru drepturile omului. Memoriul a fost semnat de 20 de ONG-uri româneşti şi ucrainene şi redacţii ale publicaţiilor de limba română din Ucraina.

 

Diana Gabor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.