Poliţiştii Serviciului Poliţiei de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj au demarat verificări referitoare la respectarea Legii nr. 333/2003 şi a HG 1010/2004 pentru aprobarea normelor metodologice şi a documentelor prevăzute în Legea nr. 333/2003  privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, la toate unităţile financiar bancare şi casele de schimb valutar şi amanet.
Verificările vizează asigurarea pazei, protecţia electronică a locului de depozitare a valorilor, modul de realizare a transportului de valori monetare dar şi instruirea personalului de pază pe linia creşterii vigilenţei şi sporirea atenţiei.
Poliţiştii vor verifica planurile de pază ale unităţilor şi dacă măsurile pe care le-au trasat anterior au fost aplicate. De asemenea vor acorda sprijin de specialitate în organizarea pazei.
În situaţia în care măsurile stabilite pentru remedierea deficienţelor nu sunt luate, poliţiştii vor aplica sancţiunile prevăzute de lege.
Măsura a fost luată după ce vineri o sucursală a Băncii Transilvania din cartierul Mănăştur a fost jefuită de doi indivizi mascaţi, care au trecut de paznicul instituţiei, pe care l-au doborât cu un baston cu socuri electrice.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.