Românul care a reușit să fenteze sute de polițiști austrieci a fost prins în comuna Florești și dus la secție, după ce a evadat de sub escortă sâmbătă, la St. Polten (Ausrtia), anunță surse din rândul anchetatorilor.

Săptămânalul austriac Niederösterreichische Nachrichten scria că românul de 27 de ani era închis din septembrie pentru infracțiuni asupra proprietății în Germania și urma să fie deportat în România, unde avea de executat o pedeapsă cu închisoarea mai îndelungată decât cea primită în Germania.

El era în tranzit în închisoarea din St. Polten, iar sâmbătă seara, în jurul orei 21.00, a reușit să evadeze după un plan extrem de bine pus la punct. 

Acesta era tratat de o afecțiune dar a păcălit gărzile când a părăsit Spitalul Universitar St. Polten. A fugit pe jos și apoi a urcat într-o Dacia, în care îl așteptau trei complici. Asupra lor au fost trase mai multe focuri de armă, dar mașina nu a oprit. 

Cei patru au abandonat mașina și au luat două taxiuri cu destinația Viena. Cele două mașini au fost oprite în zona Steinhausl, dar evadatul nu era nicăieri Au fost reținute trei persoane, doi români, 26 și 40 de ani, și un croat, 21 de ani. Niciunul nu a vrut să declare nimic.

Evadatul are 1,75 de metri înălțime, e corpolent și are părul scurt. Purta haine simple și un bandaj pe mâna stângă, în momentul evadării. Are un tatuaj vizibil pe partea dreaptă a gâtului.

Poliția Cluj a reușit să îl depisteze la Florești. Acum a fost dus la secție pentru întocmirea actelor de reținere. 

Sursa: stiridecluj.ro

Citește și: 125 milioane lei pentru supervizarea lucrărilor la MetroBoc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.