Pomelnicul lui Cercel – eroare umană gravă sau strategie politico-socială?

Legenda spune că Ludovic al 14-lea își făcea cîinii de vînătoare să-l iubească punîndu-și valeții să-i bată cu nuiele în timp ce el le arunca ciocolată. Dacă Ludovic e acum Klaus Iohannis, rolul valeților i-a fost încredințat lui Adrian Streinu Cercel, omul dispus să spună și să propună orice și oricum, dacă e să ne amintim declarațiile lui de pe la gripa aviară și cea porcină pînă azi. Declarații în urma cărora a trebuit cîndva să-și dea demisia din guvern, dar spre norocul lui, nu i-a fost ”acceptată”, scrie Bogdan Tiberiu Iacob în inpolitics.ro.

Acum vreo săptămînă, un material incendiar era scurs public prin intermediul unui site de nișă, fără a face valuri însă, între altele și pentru că titlul articolului era unul foarte șters, neinteresant. De remarcat, însă, că autorii articolului curajos semnat ”admin” manifestau largă deschidere către propunerile respective, inclusiv cu precizarea tip fake news că acesta ar conține măsuri deja aplicate în celelalte state: ”Culmea, măsurile din programul profesorului Cercel au fost aplicate rând pe rând de multe de alte state, inclusiv europene, dar NU au fost aplicate de România”.

Măsurile lui Cercel – despre care aflam că sunt concepute de mai multă vreme -, inexistente prin alte state, sunt nu doar aberante și inumane, după cum le-a etichetat însuși președintele Klaus Iohannis, dar ies cu mult din sfera lui de competență, ceea ce e circumstanță agravantă.
Cercel propunea astfel, din poziția de director de spital (despre care aflăm mai multe și interesante de aici), reorganizarea guvernului României prin crearea unui soi de guvern paralel, mergînd pînă la specificarea riguroasă a modului și a timpului în care măsurile guvernamentale să fie executate, indicații pentru Poliție și primării, indicații privind reorganizarea utilităților publice și alte trăsnăi.

De asemenea, Cercel mai venea cu ideea că bătrînii care nu pot sta la domiciliu singuri ori strict cu persoane de aceeași vîrstă trebuie luați și duși în hoteluri și alte asemenea spații, pe o durată de mai multe luni, deci foarte probabil inclusiv după încheierea stării de urgență.

Măsură, declarată ca strict pentru protecția bătrînilor, e pur nazistă și spunem asta în deplină cunoștință de cauză, dat fiind că în decembrie 1942, spre exemplu, Himmler a dat ordin să fie arestaţi și duși în lagărul Auschwitz toţi romii, care, oficial, urmau ”să fie ţinuţi în custodie pentru propria lor protecţie pe durata ostilităţilor”.
În numele ”protecției” s-au comis nenumărate abuzuri de-a lungul istoriei, unele incalificabile. Comunismul nu avea altă preocupare decît ”grija față de om”, iar granițele erau păzite cu arma ca să nu dea iama amărîții din capitalism în paradisul socialist.

Materialul ar fi rămas anonim dacă nu intervenea recent o declarație a ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, conform căreia se analizează posibilitatea ca bătrînii să fie ținuți în izolare pînă la finele anului. Scandalul amorsat a dus la documentul lui Streinu Cercel și abia astfel s-a aflat de trăznăile propuse de el.

A reacționat dur presa, au reacționat dur politicienii, Avocatul Poporului și, în fine, președintele Klaus Iohannis, care azi l-a măcelărit, efectiv, pe directorul de la Balș.

”Am avut chiar în aceste zile un contraexemplu de „cum nu” de la un institut, de altfel bine cotat. A apărut o documentație care venea să explice ce trebuia făcut. Așa nu se poate! Nu poate fiecare institut, oricât de bine ar fi cotat, să vină cu un plan propriu, să-l pună pe masă și să spună „așa se va întâmplat”. A apărut o idee care a dus la foarte multă neliniște și vreau să vă spun clar cum stăm aici. Într-un astfel de plan, cineva propunea, de exemplu, o măsură aberantă – aberantă, altfel nu pot să-i spun – cum că persoanele peste 65 de ani să fie carantinate, ba chiar să fie luate de acasă și duse în anumite zone de carantină. Dragii mei, așa ceva nu se întâmpla, este inacceptabil! Noi trăim într-o societate liberă, o societate care se protejează în cazul epidemiei, dar în niciun caz nu venim cu astfel de măsuri totalitare, altfel n-aș putea să le spun! Deci, persoanelor în vârstă le spun clar: stați liniștiți! Nu vine nimeni să vă ia de acasă, să vă ducă în carantină! Nu vine nimeni să vă impună lucruri inumane! Atunci când va fi nevoie vom veni și vă vom explica ce măsuri trebuie luate ca să vă protejați voi față de această boală. În niciun caz – repet, în niciun caz – statul nu va veni să impună astfel de măsuri inumane, care nici nu trebuie discutate într-o societate din secolul XXI”.

Să recapitulăm: președintele României declară despre propunerile medicului Streinu Cercel că sunt ”inumane”, ”totalitare”, ”inacceptabile”, ”aberante”, străine secolului XXI.

Poate pentru prima dată de cînd a început seria inspidelor, sterilelor declarații prezidențiale de la ora 14,00, președintele smulge aprobări pe scară largă.

Un cîștig suficient de mare ca să nu suspectăm la modul cel mai serios o regie de tip Ludovic al 14-lea, cu ai săi cîini sus pomeniți.
Ori, mai degrabă, ca în celebra poveste a rabinului care îl face fericit pe Ițic cerîndu-i să scoată din casă, vaca, oaia, capra și găinile pe care tot la sfatul lui le băgase acolo.

E demnă de luat în seamă ipoteza că în această perioadă, autoritățile se folosesc de oameni precum Cercel, Tătaru, Rafila ori Arafat, aflați în prima linie a organizării defensivei, pentru a induce idei înspăimîntătoare în marele public doar pentru ca le dezamorsa ulterior, spre ușurarea colectivă: Hai că nu-i dracul chiar atît de negru.
Metoda e veche, a folosit-o pe larg și Ceaușescu, a cărui Securitate răspîndea zvonuri alarmante fix înaintea cîte unei scumpiri doar pentru ca oamenii să se relaxeze ulterior, aflînd că măsura nu e chiar așa drastică pe cît se credea.

Să însemne asta că tot pomelnicul lui Cercel e creat doar pentru a panica artificial?
Nu credem, și e aproape sigur că anumite prevederi de acolo vor deveni realitate, într-o formă, desigur, mult mai frumos ambalată. Practic, documentul are și rolul de balon de încercare.

Pare să existe o miză extrem de mare a menținerii bătrînilor în izolare cîteva luni de aici încolo.
O miză care poate fi inclusiv electorală, cum a punctat Călin Popescu Tăriceanu, în condițiile în care cei peste 65 de ani constituie, în principiu, electorat al PSD.
Pentru că, dincolo de gargara cu protejarea cu forța a seniorilor, se vede cu ochiul limpede că aceștia sunt împinși încetul cu încetul spre statutul de pericol public, de focar de infecție cu Covid 19, de oameni care amenință prin însăși existența lor viețile altora.

Și nu e întîmplător faptul că asemenea mesaje sunt promovate mai mult sau mai puțin subtil de susținători ai dreptei, a acelei drepte care acuza bătrînii în 2004, prin pana lui Mircea Mihăieș, că distrug țara prin votul lor.

„Nu mai sînt chiar june, aşa că-mi pot permite să fiu vehement: m-am săturat de votul bătrînilor înfricoşaţi! M-am săturat ca destinul meu de om activ să fie pecetluit de spaimele, frustrările, hachiţele nevrotice ale unei armate în derivă, ale celor care s-au adaptat de minune la situaţia de cerşe-tor, după ce o viaţă întreagă au fost simple dispozitive de ventilare a idioţeniilor comuniste. Ca şi acum cincisprezece ani, ca acum zece ani, ca acum patru ani, pesedeii, cu Năstase şi Iliescu ai lor, sînt votaţi masiv de indivizii incapabili să-şi aducă vreo contribuţie la viaţa socială a ţării. Luaţi la bani mărunţi, ei sînt tocmai generaţia care prin indiferenţă, supuşenie, laşitate şi oportunism la scară naţională au adus ţara la starea de faliment din 1989. Ei sînt aplaudacii din fabrici şi uzine, ei au patentat feluritele tehnici ale furtului de la locul de muncă, ei au adus la perfecţiune dublul limbaj. Ei ne îndemnau şi pe noi să le urmăm exemplul. I-am avut profesori, ne sînt rude şi vecini. Ei ne-au vrut schizofreni, învăţîndu-ne de mici „să nu spunem din casă”, ei ne-au învăţat ce e lenea, neruşinarea şi minciuna. Ei sînt generaţia salvată de la înec de Ion Iliescu în 1990, cînd au fost trecuţi masiv la pensie. Deşi încă în puterea vîrstei, s-au retras rînjînd pe canapele, frecînd pînă la demenţializare remote-ul televizorului şi bîrfind pînă la strepezirea dinţilor pe banca din faţa blocului. Deşi ne-au lăsat o ţară în ruină, au pretenţii la pensii mari şi la gratuităţi masive: la autobuz, la încălzire, la tratament, la spitale, la medicamente. N-au produs şi nu produc nimic, dar continuă să fie stăpînii noştri din umbră. Putem noi să ne dăm de ceasul morţii că vrem în Europa, cu toate riscurile presupuse de această opţiune. Nu, ei vor undeva la mijloc: bunăstarea de „acolo” şi atmosfera de „aici”.” scria Mihăieș înaintea alegerilor din 2004, într-un material, ”Matusalem votează”, mult aclamat de fanii lui Băsescu și ai alianței PNL-PD.

Teza incriminării politico-electorale a bătrînilor, ”știrbii” enervanți ai lui Liiceanu, a revenit ciclic în articole și luări de poziții ale dreptei, de-a lungul anilor.

Regretatul antropolog Vintilă Mihăilescu atrăgea atenția asupra fenomenului, în iunie 2014, în Dilema veche, înaintea altor alegeri prezidențiale:

”Să luăm, de pildă, unul dintre afişele de promovare ale „generaţiei în blugi“: „Ştiai că în România un om în vîrstă decide pentru viitorul a trei tineri care refuză să participe la vot?“ Alături, fotografia unui bătrîn în ultimul hal de decrepitudine, mai înspăimîntătoare decît imaginile acelea de pe pachetele de ţigări, care vor să te facă să te laşi de fumat.o ilustrare a unui tip de discurs pe care îl regăsim, ca atare, şi la actori politici din mai tot spectrul partidelor. Un discurs care face din bătrîni, în general, şi din muncitorii bătrîni, în particular, un Celălalt, străinul interior, jidovul postmodern al unei ciudate democraţii.
Acestei categorii de non-români i se alătură, de mult, o alta: ţăranii, adică populaţia rurală, adică jumătate din populaţia ţării. „Acel electorat va vota, şi ghici care sînt preferinţele sale la vot?“ ne avertiza şi Moise Guran, pentru a convinge electoratul urban să iasă la vot şi să contracareze astfel, pe cît posibil, votul „ălora“. Alte voci, mai direct politice, nu se sfiesc însă de ceva vreme să-i numească pe toţi aceştia, de-a valma – leneşi, beţivi, înapoiaţi etc., pe scurt, alţi străini de ţară. De ţara adevărată, vreau să spun, adică a noastră, a oamenilor care ştim cum ar trebui să fie o ţară. Şi care le explicăm oamenilor de rînd ce trebuie să facă.
Să tragem linie şi să facem o socoteală simplă: bătrînii, în general, muncitorii vîrstnici din urban şi ansamblul ruralului (adică aproximativ două treimi din electorat) nu sînt români adevăraţi şi adevăraţii votanţi democratici ai ţării trebuie să scape de ei. Încercaţi cu cianură, domnilor, e mai rapid!” mai scria antropologul.

Iată, deci, că propunerile lui Streinu Cercel, dincolo de ajutorul dat președintelui de a se prezenta drept un apărător al democrației și al drepturilor omului, contribuie direct sau nu la consolidarea imaginii bătrînilor de vinovași pentru răspîndirea virusului ucigaș.

O imagine pe care, deloc surprinzător, nu o contestă nume precum Mihai Șora – cel care, după mintea lui Streinu, ar trebui să se despartă temporar de soția non-sexagenară – Andrei Pleșu, Victor Rebengiuc, Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana și alții, cu toții trecuți de 65 de ani. Deloc surprinzător, vocile intelectualilor seniori ai dreptei s-au stins acum.

Documentul lui Cercel: eroare umană majoră sau strategie bine pusă la punct?

La experiența nu doar medicală, ci și politică a fostului secretar de stat Cercel e greu să mergi pe prima ipoteză.
După acuzațiile neașteptat de dure ale președintelui, doctorul ar trebui să părăsească urgent șefia ”Matei Balș”. Pentru că un ”inuman” nu poate fi șef peste sănătatea umanilor. Dacă va rămîne bine mersi pe post, la fel ca Vela după aberația de acord cu BOR, în pofida criticilor prezidențiale aproape la fel de dure, e clar că teza strategiei va prinde teren.

Sursa: Bogdan Tiberiu Iacob – inpolitics.ro