Sâmbătă seara, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, şeful Executivului a spus că va transmite la Cotroceni propunerea ca Ovidiu Silaghi să fie ministru al Transporturilor. „O să trimit la Cotroceni propunerea cu dl Silaghi de a fi ministru al Transporturilor, după care preşedintele, nu ştiu în ce termen, va trebui să se pronunţe”, a precizat premierul. El arăta că decizia preşedintelui ţării, comunicată liderului liberalilor, Crin Antonescu, de a-l menţine interimar la Ministerul Transporturilor pentru finalizarea privatizării CFR Marfă este „un joc politic a la Traian Băsescu, dar extrem de neserios”.

„E un joc politic a la Traian Băsescu, dar extrem de neserios şi sunt îngrijorat, pentru că în ultimul timp văd o mulţime de manifestări extrem de neserioase şi vă accentuez extrem de neserioase. În primul rând, Ministerul Transporturilor va fi efectiv condus, cum este şi acum, de secretarul de stat dl. Ghibu. Eu semnez, dar nu am timp şi nici nu ar fi normal ca primul-ministru să se mute la Ministerul Transporturilor. Doi – CFR Marfă sau orice altceva sunt lucruri pe care oricum mi le asum, mi le-am asumat şi când era dl Fenechiu, se aprobă prin hotărâri de guvern pe care le semnez ca prim-ministru. Trei – nu pot să stau decât maxim 45 de zile. Conform contractului, la 60 de zile după semnare trebuie plătiţi banii. Deci nu are nicio logică ideea asta că stau eu până se închide CFR Marfă. Este extrem de neserios”, a explicat şeful Executivului.

sursa: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here