Transavia, cel mai mare producător de carne de pasăre din România, ar putea încheia în octombrie achiziţia a două unităţi de producţie, în urma căreia producţia şi afacerile companiei vor creşte cu 70-80% în următorii 3 ani, estimările pentru 2014 fiind de plus 8-12% la afaceri şi de 50% la profit.

„Suntem în discuţii de o jumătate de an pentru două unităţi de producţie de carne de pasăre. S-ar putea să încheiem chiar luna aceasta. Suntem în tratative avansate, în proporţie de 80-90%. Am rămas la faza ca fiecare să-şi armonizeze partea de documente, în aşa fel încât într-o lună, maxim două, să realizăm tranzacţia”, a declarat pentru MEDIAFAX Ioan Popa, directorul general şi proprietarul grupului Transavia.

El nu a dorit să dezvăluie numele unităţilor de producţie sau valoarea tranzacţiilor şi precizează că obiectul achiziţiilor este reprezentat în principal de active, dar ar putea păstra şi din angajaţi, dacă se vor adapta regulilor companiei. Transavia va ajunge după cele două achiziţii la 2.200 – 2.300 de angajaţi, de la 1.600 în prezent. Venitul mediu al unui angajat Transavia este de 3.300 lei, incluzând salariul, transportul, tichete de masă, produse şi o masă pe zi.

Aceste achiziţii fac parte din planul proprietarului Transavia de a ajunge la o producţie de 100.000 de tone de carne pe an.

Ioan Popa a declarat că în urmă cu 23 de ani, când a pornit afacerea, producea într-un an cât acum în patru ore. În prezent, Transavia are o capacitate de producţie de peste 55.000 tone de carne pe an.

Ultima achiziţie a Transavia a avut loc în 2007, când a cumpărat Avicola Braşov, unitate care reprezintă 34% din producţia totală a companiei.

În ceea ce priveşte viitorul după creşterea capacităţii de producţie, Ioan Popa spune că are mai multe planuri şi nu exclude o creştere a exporturilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.