În culisele politicii românești totul este posibil, iar de curând, fosta șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a fost văzută atât în Cluj, cât și pe străzile din București, însoțită de patru gărzi de corp.

Și Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, i-a furat startul lui Kovesi, asta în contextul în care, încă de la începutul anului, fostul candidat la prezidențiale a devenit tot mai vocal în spațiul public românesc. Ciudat că doar acum, înainte de alegerile prezidențiale, Geoană s-a gândit să facă turul televiziunilor românești, iar apoi să cutreiere SUA în lung și-n lat.

Fostul lider PSD și-a început, dacă putem spune așa, campania electorală neoficială, prin vizite în Statele Unite ale Americii, acesta întâlnindu-se, de curând, cu Liderul Camerei Reprezentanților, Kevin McCarthy.

Mai mult, Geoană a spus la o televiziune românească faptul că România este respectată și apreciată, iar drumul ei occidental este mai important și mai neted decât a fost vreodată. Nu știm când își va anunța candidatura, din nou, la prezidențiale, dar știm că acest lucru este mai aproape ca oricând. Cum Băsescu a ieșit din joc de mult, șansele unei victorii sunt mari.

Kovesi caută sprijin de Sus, Geoană din partea americanilor

Dacă tot am vorbit de Kovesi, să nu uităm că în această săptămână a fost fotografiată la Cluj, iar liderul partidului AUR, George Simion, a filmat-o plimbându-se cu patru gărzi de corp prin București.

Mai mult, fosta șefă DNA a vorbit mai multor studenți, fără însă a face politică. Să nu uităm, totuși, chiar cu riscul de a fi atacați pentru a scoate din dulap cutia de amintiri, că actuala șefă EPPO a stat la masă alături de Liviu Dragnea și alte personalități care au încercat să calce în picioare justiția.

Citește și: Kovesi, „blindată” cu gărzi de corp: „Credeam că e foarte iubită și nu are nevoie să fie păzită mai ceva decât Madonna sau Lady Gaga”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.