Primăria Cluj-Napoca a primit marţi, 2 septembrie 2014, decizia cu nr. 2466/C8/2754, 2761, 2767/27.08.2014 a CNSC (Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor), prin care această instituţie solicită anularea procedurii de atribuire, conform Legii nr. 51/2006, act normativ ce nu are elaborate şi aprobate norme de punere în aplicare.

 

Pe de altă parte, înaintea începerii licitaţiei, Primăria a solicitat ANRSC (Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice), autoritatea în domeniul salubrizării, să specifice legislaţia care se aplică pentru această licitaţie. Prin adresa cu nr. 187677/7 iunie 2013, ANRSC a răspuns Primăriei faptul că în această procedură se aplică Legea nr. 101/2006, corelată cu OUG nr. 34/2006.

 

Din nou există poziţii contradictorii din partea autorităţilor statului. Pe de o parte ANRSC a spus că se aplică o anumită lege, iar CNSC face referire la o altă lege. Din nou Primăria, în această licitaţie, este pusă la mijloc pentru a decide între deciziile contradictorii ale autorităţile statului. Vă daţi seama cât de confortabil te simţi ca autoritate atunci când instituţiile statului te plimbă între decizii contradictorii”, a precizat primarul Emil Boc.

 

Clujenii nu vor avea probleme cu salubrizarea stradală, chiar dacă licitaţia privind concesionarea acestui serviciu nu a fost adjudecată. Municipalitatea clujeană are contract în exerciţiu, care se derulează până la finalizarea noii proceduri, cu operatorii de salubritate SC Rosal Grup SA şi Compania de salubritate Brantner Veres SA.

 

Date generale privind Concesionarea serviciului de salubrizare stradală şi deszăpezire din municipiul Cluj-Napoca:

– licitaţie deschisă pentru atribuirea unui contract de concesiune servicii

– durata contractului 96 luni (8 ani)

– procedura împărţită pe 2 loturi/sectoare

– valoarea estimată: 137.625.504 lei fără TVA (ambele sectoare 8 ani).

Biroul Mass-media

Primăria Cluj-Napoca

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.