Romprest Service SA este ultima firmă descoperită de ANAF ce în urma controalelor a demonstrat o evaziune fiscală de ordinul milioanelor de euro. Potrivit instituției Anti-Fraudă, administratorii COMPANIEI ROMPREST SERVICE SA,  în calitate de lideri ai grupării infracţionale, au creat şi utilizat mai multe societăţi comerciale având drept scop realizarea de achiziţii intracomunitare nedeclarate de clorura de calciu in cazul primului circuit, ascunzând adevărata natura a provenientei marfurilor prin declararea fictiva a unor tranzactii comerciale,   ulterior marfurile ajungand fictiv pe circuitul CORESIO EUROINVEST SRL-  JIF SRL-  EURO GRUP SRL la COMPANIA ROMPREST SERVICE SRL, aceasta din urma creându-și avantaj fiscal reprezentand TVA deductibil si impozit pe profit.

 

„Aspectele constatate cu ocazia controalelor efectuate au fost supuse atenției organelor de urmărire penală competente, respectiv Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, în vederea  analizării posibilității iniţierii demersurilor specifice vizând stabilirea existenţei ori inexistenţei acestora, identificarea şi tragerea la răspundere penală a făptuitorilor, sub aspectul săvârșirii faptelor prevăzute de art. 322, art. 323, 367 alin. 1 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal,  art. 9 alin.(1), lit. a), b), c) si f) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, cu modificarile si completarile ulterioare, art. 29 alin (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, republicată și art. 18 ^1 din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie.” comunică ANAF

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.