Premieră în Europa! Este prima dată când forțele americane au lansat rachete alături de omologii români, în Marea Neagră. În cursul exercițiului comun româno-american Rapid Falcon de săptămâna trecută, două sisteme de artilerie reactivă HIMARS transportate de două aeronave pentru operațiuni speciale de tip MC-130J Commando II au acționat ca o forță de intervenție rapidă, toată misiunea (inclusiv transportul) desfășurându-se pe durata unei singure zile.

În dimineața zilei de 19 noiembrie, două sisteme HIMARS M142 au fost încărcate la baza aeriană Ramstein din Germania și transportate până la baza Mihail Kogălniceanu din România. Acolo, sistemele de artilerie reactivă au fost descărcate și utilizate  în largul Mării Negre în cadrul testelor desfășurate la poligonul Capu Midia. Ulterior, în aceeași zi, sistemele au fost transportate înapoi în Germania.

Exercițiul a fost conceput pentru a permite trupelor „să urce într-un avion, să decoleze și să aterizeze oriunde în lume, acționând cu partenerii noștri multinaționali sau forțe comune și să furnizeze sprijin de foc”, a mai afirmat căpitanul Justin Bland, potrivit gandul.ro.

Este probabil ca regiunea Mării Negre să rămână o zonă de interes, dar misiuni similare sunt posibile și la Marea Baltică și în zona arctică, a adăugat oficialul.

Exercițiul este al doilea eveniment de antrenament în afara Germaniei și primul din România, după reactivarea sa în august.

Ministrul Apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, și șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, au fost prezenți  la exercițiul comun româno-american RAPID FALCON.

Sistemul HIMARS are o autonomie de 300 de kilometri. România urmează să obțină și sistemul și este programat ca acesta să fie pe deplin operațional până în 2022.

Potrivit Forbes, misiunea de o zi a noii brigade de artilerie din Europa a armatei a fost practică pentru războiul de înaltă tehnologie. În mod clar, a fost și un mesaj pentru Moscova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.