Preotul sălăjean Nicolae Sîrca, fost paroh la Biserica din Aleuş, a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţia de tentativă de omor, pentru ca în cursul acestei zile să fie adus în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Potrivit informaţiilor furnizate de către reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, miercuri, 9 august, în jurul orei 16.30, preotul l-a înjunghiat cu un cuţit, în pe un bărbat de 72 de ani, din Şimleu Silvaniei, provocându-i mai multe plăgi în zona gâtului şi a mâinii stângi.
Anchetatorii susţin că iniţial, Sîrca ar fi urmărit o necunoscută pe stradă, însă femeia a reuşit să se facă nevăzută. La scurt timp după, fără vreun motiv aparent, preotul s-a năpustit asupra unui bătrân, pe care l-a înjunghiat în zona gâtului şi apoi a încercat să îl taie în zona feţei, însă victima a reuşit să se apere, alegându-se, în schimb, cu câteva plăgi în zona braţului stâng, scrie magazinsalajean.ro.
Încătuşat de către poliţişti şi dus la audieri, agresorul a refuzat să vorbească cu anchetatorii, susţinând doar că este nevinovat. Procurorii au formulat propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, ce va fi analizată de către magistraţii Tribunalului Sălaj în cursul zilei de joi.
Oficialii Episcopiei Sălajului ne-au declarat că Nicolae Sîrca a fost paroh la Parohia Aleuş până în urmă cu doi ani ani, când acesta şi-a înaintat demisia, invocând motive medicale. “De atunci nu a fost îmbisericit, ceea ce înseamnă că nu oficia slujbe la nicio biserică”, a precizat Claudiu Nechita, purtătorul de cuvânt al Eparhiei sălăjene. Acesta a adăugat că oficialii Episcopiei vor organiza o şedinţă pentru a analiza măsurile ce se impun în cazul preotului Sîrca. “Dacă va fi găsit vinovat, vom începe procedura judecăţii bisericeşti, preotul urmând să fie caterisit”, a mai spus Nechita.