Preotul Cristian Borz caută 350.000 de euro pentru Muzeul Iuliu Maniu din Bădăcin

Există peste tot uşi şi porţi care aşteaptă să bată cineva la ele, să le deschidă, să descopere ceea ce ele păzesc. Uşi şi porţi mai vechi sau mai noi, cu vopsea nouă ori dimpotrivă, cu ea scorojită, uşi şi porţi cu clanţe de alamă ori cu balamale ruginite, care scârţâie când le încerci. O astfel de casă aşteaptă la Bădăcin. Şi ştiţi cum aşteaptă? Pe tăcute, plângându-şi încăperile triste la fiecare ploaie care trece prin acoperiş… pe nevăzute, fiindcă lumea nu vrea să îi vadă ferestrele în care vântul loveşte până le face sticla să cheme lung… pe nesimţite, când toamnele şi iernile trec, cu primăverile şi verile după ele, dar fără ca oamenii să bage de seamă cum în ziduri fisurile prind curaj şi îşi fac atâta loc până dor… În casa asta, Iuliu Maniu a fost Acasă… A iubit camere şi praguri şi trepte şi ferestre. E inutil să reiau povestea şi să vă povestesc cine a fost Maniu. Îl numim „Sfinx”, îl numim simbol, ni-l dăm unul altuia exemplu când politica de azi ne dezgustă, ne amuză ori dezamăgeşte. Cristian Borz, iniţiatorul proiectului de reabilitare a imobilului, confirmă importanţa acestui om politic în paginile istoriei naţionale.  Dar în realitate, cât facem pentru a salva casa lui Maniu, casa asta care de-atâta amar de ani suferă şi moare cu fiecare zi, în tăcere? Pentru că, vedeţi, la Bădăcin timpul nu mai are răbdare…

Rep.: Aţi început de ani buni să căutaţi modalităţi prin care casa lui Iuliu Maniu, din Bădăcin, să fie reabilitată. De ce este important, până la urmă, acest proiect?

Cristian Borz: Consider că trebuie să înţelegem un fapt simplu: Casa de la Dealul Ţarinei a fost locul în care de-a lungul timpului s-a scris istorie. A fost locul în care înaintaşii noştri se întâlneau şi hotărau soarta acestui neam, iar aici îi amintesc pe Simion Bărnuţiu – “Unchiul cel mare”, Memorandiştii de la 1982, Iuliu Coroianu – fratele Clarei Maniu şi principalul redactor, pe preotul Vasile Lucaciu… După ce Iuliu Maniu şi-a început activitatea politică, pe aici s-au perindat preşedinţii Partidului Naţional Român din Transilvania Ioan Raţiu, Gheorghe Pop de Băseşti, importanţi oameni politici ai vremii, precum Alexandru Vaida Voievod, Ion Mihalache, Virgil Madgearu, Ilie Lazăr, Corneliu Coposu, Mihai Popovici, Aurel Lucuţia ori înalţi ierahi ca Iuliu Hossu, Valeriu Traian Frenţiu, Ioan Suciu. Cu alte cuvinte, Casa lui Iuliu Maniu de la Bădăcin a fost vatră de armonie şi leagănul atâtor idei mântuitoare pentru românii din Transilvania. Să nu uităm că Maniu rămâne peste timp unul dintre cei mai prestigioşi oameni politici pe care i-a avut România, principalul artizan al Unirii de la 1918, deputat in Parlamentul de la Budapesta şi Bucureşti, preşedinte al Consiliului Dirigent, de trei ori preşedinte al Consiliului de Miniştri, preşedinte al PNR şi mai târziu al PNŢ. Iuliu Maniu este un simbol naţional.

În prag de prăbuşire

   Rep.: În ce stare se află acum construcţia? Care sunt părţile cele mai degradate?

 C.B.: Casa se află într-o stare de degradare avansată, în prag de prăbuşire. Există fisuri, crăpături şi deplasări laterale ale pereţilor portanţi exteriori, dar şi interiori… Sunt multe degradări produse de infiltraţiile apei prin acoperiş, dar şi din teren, toate cauzând grave modificări ale structurii solului pe care se află cladirea. Nici grinzile şi căpriorii care susţin acoperişul nu sunt într-o stare mai bună, până şi ei fiind afectaţi de infiltraţiile de apă… Oricine vede clădirea, înţelege cât de gravă este situaţia… De asta trebuie făcut ceva cât de curând, ca să salvăm acum, cât nu este prea târziu…

 Rep.: Care parte este cea mai degradată?

C.B.: Hmmm, vă pot spune eventual care parte stă cel mai bine, iar asta este partea care a fost construită ultima dată, adică în anii ’30, şi în care se afla biroul şi dormitorul lui Iuliu Maniul. Partea aceasta e cel mai bine conservată.

Rep.: Având în vedere gradul ridicat de deteriorare, de ce sumă este nevoie în total pentru a vă duce proiectul la bun sfârşit?

C.B.: Arhitecţii au estimat că suma totală s-ar ridica la 350.000 de euro, fiind incluse aici construcţii de rezistenţă, consolidare, demolări pentru lucrările adăugate după 1947, repararea instalaţiilor electrice, sanitare şi termice. Sunt cuprinse chiar şi finisajele care trebuie făcute cu materiale tradiţionale specifice epocii în care a fost construită casa.

Rep.: Cât v-ar trebui ca măcar să puteţi începe lucrările?

C.B.: Foarte urgente sunt lucrările de rezistenţă şi consolidare, pentru care sunt necesari 200.000 de euro. Dacă reuşim să facem aceste ucrări, casa nu se mai află în pericol de prăbuşire, suntem siguri de asta.

Dificultăţi în accesarea de fonduri

Rep.: Aţi încercat să obţineti finanţare bătând de-a lungul anilor la uşile mai multor ministere. Unde e piedica ori ce anume face ca lucrurile să meargă atât de greu?

C.B.: Principala piedică este lipsa proprietăţii. Prin ultimul său Testament din 1941, făcut la Braşov, Iuliu Maniu a lăsat întreaga sa avere Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică din Oradea. Curtea Supremă de Justiţie, prin decizia nr 40/12 octombrie 1998, a anulat efectele Sentinţei nr. 1988 din 11 noiembrie 1947 a Tribunalului Militar al regiunii a II-a Militară, Secţia I, prin care Iuliu Maniu a fost condamnat. În 1994, Consiliu Judeţean Sălaj a trecut în proprietatea privată a statului o suprafaţă de 44.470 de metri pătraţi, terenuri “neatribuite, rămase la dispoziţia comisiei locale”, şi a concesionat-o pe 99 de ani “Inspectoratului de stat teritorial pentru handicapaţi Sălaj”. Zece ani mai târziu, în 2004, La Bucureşti, a fost emis Certificatul de Moştenitor, prin care Episcopia Greco-Catolică din Oradea a devenit proprietara întregii averi lăsată de Iuliu Maniu. Lucrurile au continuat în 2008, când Consiliul Judeţean (CJ) Sălaj a decis ca imobilul pe care îl avea în proprietate să fie dat in folosinţă pentru 50 de ani Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică din Oradea. Este vorba doar de clădire, terenul aferent rămânând CJ, fapt ce a creat dificultăţi în accesarea de fonduri.

Rep.: La ce vă referiţi, mai exact?

C.B.: Din cauză că Episcopia Greco-Catolică de Oradea nu este proprietară s-au pierdut mai multe oportunităţi de finanţare pentru reabilitarea Conacului. Pentru soluţionarea acestei probleme, noi am avansat de-a lungul timpului mai multe propuneri care sa nu afecteze funcţionarea CITOPH Bădăcin, dar de fiecare dată au rămas fără rezultat.

Rep.: Când s-a vorbit ultima dată cu autorităţile centrale despre situaţia Casei Memoriale?

C.B.: Doamna director al Direcţiei de Cultură Sălaj, Doina Cociş, s-a aflat cu o echipă zilele trecute la Bucureşti, şi a avut o întâlnire pe această temă la Ministerul Culturii. Ministrul nu a făcut, însă, o promisiune fermă, ci doar i-a cerut o informare despre situaţie şi prezentarea proiectului, iar în măsura posibilităţilor, a fondurilor, rămâne să sperăm…

„Vrem să punem oamenii în contact cu istoria”

Rep.: În alte ţări, o astfel de casă este conservată atent şi pusă în valoare. Care este finalitatea urmarită prin proiect, ce anume pot obţine românii dacă totul este dus la bun sfârşit?

C.B.: Dorim un monument istoric memorial reabilitat, în care să fie  continuate activităţile educative derulate cu tinerii. Vrem să avem o  colecţie de bunuri inventariate şi organizate în scopul expunerii muzeale şi o bază de date istorice referitoare la Iuliu Maniu şi alte personalităţi istorice din familia sa. De fapt, vrem un muzeu memorial redeschis în spaţiile casei memoriale, destinat vizitatorilor. Este important să punem oamenii în contact cu istoria, iar prin refuncţionalizarea casei de la Bădăcin putem să promovăm  monumentul memorial şi a personalităţilor istorice locale, dar şi să contribuim la educarea tinerilor în spiritul recunoaşterii valorilor culturale.

Şi dacă fiecare am dona?

Rep.: Vorbind de o personalitate ca Iuliu Maniu, proiectul transcede granitele judeţului. Cum pot lua parte activ la campanie cei din alte judeţe?

C.B.: Doritorii pot să sprijine acest proiect, donând în conturile deschise la Raiffeisen Bank, Agenţia Şimleu-Silvaniei. Pentru Lei:  RO22RZBR0000060002085400, iar pentru Euro: RO18RZBR0000060002899205. De asemenea, există deschisun Cont PayPal: salvaticasamaniu@yahoo.com.

Mic cu mic se face mare

Rep.: Campania demarată acum trei săptămâni a început deja să dea rezultate. Pentru că mic cu mic se face mare, ce sumă aţi reuşit să strângeţi până acum?

C.B.: Suma nu este foarte mare, dar este un semn ca lucrurile încep să se mişte. Am primit o donaţie de 200 lei din ţară şi trei donaţii de la români stabiliţi în străinătate – 200 de euro din Germania,100 de euro din Italia şi 100 de dolari din SUA.  Am primit totodată foarte multe oferte de voluntariat pe care le luăm foarte serios în considerare.

Creşte numărul de vizitatori

Rep.: Vreţi să scoateţi la lumină şi să expuneţi un univers întreg de obiecte care au aparţinut cândva familiei Maniu. Ce credeţi despre tendinţele publicului din anul de graţie 2015? Se mai îndreaptă acest public spre muzee?

C.B.: Acum două săptămâni a trebuit să întocmesc pentru Institutul Naţional de Statistică raportul pentru activitatea Muzeului „Iuliu Maniu”, găzduit la demisolul bisericii greco-catolice, atunci am constatat – spre surprinderea mea – că numărul de vizitatori în 2014 a fost de aproximativ 500 de persoane, mai mult ca în anul precedent, iar dintre acestea peste 300 au fost tineri, în special elevi. Sigur că ei au venit organizaţi de şcoală, împreună cu care didactice – poate din proprie iniţiativă nu ar fi venit sau poate numărul lor nu ar fi fost aşa de mare, dar în timp ce le prezentam muzeul, i-am văzut interesaţi să vadă, să cunoască şi să descopere lucruri inedite. Cred că printr-o bună promovare, publicul poate fi ghidat spre muzee, expoziţii său colecţii publice. Iar asta înseamnă să ne îmbogăţim spiritual, să punem sufletului şi minţii aripi şi să le dăm drumul să zboare. Până la urmă, asta ne dorim cu toţii, nu-i aşa?