Presa ingenuncheata de serviciile secrete
Dupa atacul dat libertaţii presei in momentul in care aceasta a fost introdusa in problemele de siguranţa naţionala, serviciile secrete din Romania incearca sa se infiltreze in redacţii pentru a putea obţine informaţii. Un astfel de caz a fost cel al pseudo-jurnalistului Valentin Zaschievici, redactorul şef de la Jurnalul Naţional, care a fost dat afara deoarece oferea note informative catre SRI. Nu este primul caz de acest gen, chiar la Cluj-Napoca s-a mai nascut o asemenea “ve(n)deta” jurnalistica pe numele sau de botez Dan Pantea. Suntem curioşi daca organismele internaţionale de protecţie a libertaţii presei vor lua act şi vor trage de urechi serviciile secrete romaneşti şi pe şeful lor, George Maior. Pana atunci, cartiţa infiltrata in cadrul Jurnalului Naţional a fost extirpata.

Sesizare la Barosso

„INTACT Media Group a luat cunoştinţa cu ingrijorare de acţiunile operative ale Serviciului Roman de Informaţii in interiorul redacţiei Jurnalul Naţional. Dovezile publice concludente arata ca SRI a supus redacţia Jurnalul Naţional unei supravegheri constante in ultimii ani, ordonate direct de conducerea SRI şi realizata prin misiuni la care au participat ofiţeri ai acestui serviciu de informaţii, sprijinite de un cadru de conducere al publicaţiei. Informam ca, faţa de persoana care a incalcat grav clauzele contractuale şi dentologia profesionala, s-a luat masura incetarii raporturilor de munca. Incepand cu data de 16 august a.c., Valentin Zaschevici şi-a pierdut calitatea de a reprezenta, in orice imprejurare, redacţia Jurnalul Naţional. IMG considera ca infiltrarea instituţiilor media cu agenţi sub acoperire ai Serviciilor secrete constituie o grava limitare a libertaţii presei, garantate prin art.30 din Constituţia Romaniei. Cazul Valentin Zaschevici constituie un abuz fara precedent la nivelul Uniunii Europene. De altfel, fenomenul infiltrarii instituţiilor media din Romania de catre Serviciile secrete pare sa fi dobandit o amploare semnificativa in ultimii opt ani.
In consecinţa, Intact Media Group solicita tuturor agenţilor secreţi din presa sa demisioneze: in caz contrar, pe masura colectarii probelor referitoare la existenţa unor angajamente/colaborari ale propriilor angajaţi cu serviciile secrete, Intact Media Group ii va acţiona in instanţa pe cei vinovaţi pentru prejudiciile create. Totodata, Intact Media Group a decis sa sesizeze preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, Comisarul European pentru Justiţie, Viviane Reding, şi Comisia parlamentara pentru controlul activitatilor SRI in legatura cu monitorizarea ilegala şi ingradirea libertaţii presei, prin infiltrarea agenţilor secreţi in instituţiile de presa”, se arata in comunicatul de presa al INTACT.

SRI confirma spionajul Jurnalului Naţional

„Aspectele prezentate public reprezinta copii neautorizate ale unor extrase din materiale interne, fiind rezultatul unor demersuri dispuse de persoane din fosta conducere a SRI cu responsabilitaţi pe linia protecţiei instituţiei, pentru clarificarea anumitor aspecte punctuale grave legate de o posibila scurgere de informaţii clasificate din interiorul Serviciului, in contextul apariţiei unor articole de presa.

Menţionam ca masurile de verificare intreprinse in acea perioada s-au realizat pe fondul identificarii unui fost angajat al instituţiei noastre care, in conexiune cu persoane din mass media, era implicat in activitaţi avand certe conotaţii penale, de resortul structurii de protecţie interna a instituţiei. In baza masurilor intreprinse la nivelul SRI in acea perioada (2005-2006) şi a probatoriului administrat de organele de aplicare a legii cu care s-a colaborat, fostul angajat a fost condamnat definitiv pentru savarşirea unor infracţiuni privind regimul documentelor clasificate.

Pentru instituţia noastra, masurile de prevenire a scurgerii de informaţii constituie o prioritate asumata inclusiv in raport cu partenerii şi standardele euroatlantice in materie. In acest sens, SRI va efectua, şi in cazul de faţa, verificari pentru stabilirea circumstanţelor in care copii parţiale prelucrate ale unor materiale interne au fost sustrase, deţinute fara drept şi diseminate neautorizat in spaţiul public, avand in vedere ca toate aceste fapte constituie potrivit legii infracţiuni contra securitaţii naţionale.

Serviciul dezaproba orice incercare de atragere a sa, prin intermediul unor foşti angajaţi, in dispute politice şi işi exprima hotararea de a se menţine intr-o atitudine neutra şi echidistanta. In demersurile intreprinse, SRI acţioneaza cu profesionalism, in conformitate cu litera şi spiritul legii, in deplin respect al drepturilor constituţionale referitoare la libertatea de exprimare şi independenţa presei”, se arata in comunicatul SRI.

Precedentul Pantea

Imediat dupa infiinţarea SRI, un clujean, fost ziarist – Dan Pantea – ii propune şefului SRI, Virgil Magureanu, infiinţarea unei agenţii de presa.
Obiectivul marşavei operaţiuni a fost manipularea opiniei publice atat din Romania cat şi din strainatate. Asta in ciuda faptului ca SRI nu are atribuţiuni inafara graniţelor Romaniei, scria anterior presa locala. Serviciul de Informaţii Externe nu ştia nimic despre jocurile lui Magureanu. Dupa ce s-a primit unda verde de la şarpele cu ochelari, in 1992, Pantea a fost, atenţie, reactivat in SRI. Deci el activase in “structuri” şi inainte de 1989. Adica cel puţin colaborase cu Securitatea. Pantea a fost implementat in structura Grupului Special al SRI condus de gen. Victor Marcu. Cu 10.000 de dolari alocaţi de SRI, Pantea a demarat afacerea instituţiei de presa – o agenţie de ştiri.
Pantea s-a descurcat atat de bine incat a intrat in atenţia colegilor de la Cluj care nu fusesera informaţi despre agenţia infiinţata de directorul SRI. Agenţia realizata cu sprijinul lui Magureanu şi coordonata de Pantea avea “activitate oculta” şi “colaterala ştirilor”. Pantea a scos de la Caritas bani pentru operaţiune. Mai mult, el susţine ca ar fi putut “controla”, ba chiar opri Caritas-ul, dar nu a facut-o! Pe plan local, Pantea alias Opreanu, colabora cu colonelul rezervist Ion Pop – fost şef de secţie la SRI Cluj intre anii 1991-1994, an in care s-a pensionat. Inainte de 1989, Pop a lucrat ca şef serviciu contraspionaj pe relaţia Ungaria in cadrul UM 110 Bucureşti, pe la conducerea careia a trecut şi gen. Lupu (fost prim-adjunct al lui Virgil Magureanu şi ulterior al lui Costin Georgescu, fiind destituit de catre actualul şef demisioanr al SRI, Radu Timofte).

Agenţia de ştiri SRI şi-a inzecit fondurile fixe in foarte scurt timp, Pantea urmand sa lanseze etapa naţionala. Col. Pop, omul de legatura de la SRI-ul local, i-a solicitat activitate informativa, solicitare care incalca “deplina conspirativitate” promisa anterior de Magureanu. Intre timp Pantea se casatoreşte, dar soţia acestuia habar nu are cu ce se ocupa Pantea in realitate. In perioada Caritas – toamna lui 1993 – “afacerea” infloreşte teribil. Pantea caştiga o avere din Caritas. Cumpara o tipografie şi agenţia sa, Milenium III este coeditor la un cotidian din Cluj (Mesagerul Transilvan, n.r.). Apoi incepe declinul. Caritas-ul se prabuşeşte. Pantea se inglobeaza in datorii. Banii de la Bucureşti nu mai vin. Generalul Marcu şi generalul Popescu, şeful Diviziunii Logisticii şi inzestrare – ii dau un şut in fund lui Pantea, refuzandu-i alocarea de noi fonduri. Apoi la comanda SRI Cluj vine colonelul Cornel Caraba. Pantea a acceptat continuarea “colaborarii informative”. Agenţia lui Pantea a inceput apoi sa imprumute bani de la camatari din lumea interlopa şi de la banci, garantand cu mijloacele fixe. Pantea afirma ca avea in plan comenzi la Dacia Felix care insa nu au mai fost realizate pentru ca nu a mai putut mitui pe nimeni. In vara lui 1994 ex-şeful SRI Cluj, col. Cornel Caraba, a preluat de la ofiţerul acoperit Dan Pantea mijloacele fixe luate in folosinţa de acesta in 1992 . Pantea afirma ca acestea erau inregistrate legal pe firma sa. De asemenea, Pantea aminteşte de o reţea MLM – Multi Level marketing – care era coordonata in Romania de serviciile secrete maghiare. Apoi, in 1995, Pantea depune armele şi ii remite lui Magureanu un raport detailat.
Probabil nu sunt singurele exemple din presa romana a agenţilor serviciilor secrete care au reuşit infiltrarea in redacţii, insa poate cu timpul aceasta metoda de subjugare a libertaţii presei va fi eradicata.

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.