Președintele României, Klaus Iohannis, și președintele Ungariei, Katalin Novak, au discutat despre vânzarea de gaze și despre proiectul Neptun Deep. Katalin Novak a subliniat că Ungaria vrea să cumpere o cantitate mai mare de gaze din România.

„Dacă vorbim de cooperarea energetică între cele două țări, acesta e un domeniu extrem de important pentru cele două țări. Cu Neptun Deep o nouă oportunitate se deschide. Uniunea Europeană are aici o obligație, ar fi bine ca și UE să investească aici. Eu cred că țările UE să acceadă la resursele care le revin din partea UE și aș fi bucuroasă dacă resursele ar fi accesibile și pentru aceste investiții. Vreau să atrag atenția domnului președinte asupra faptului că Ungaria vrea să cumpere gaz și să reducem dependența față de Rusia”, a declarat președintele Ungariei.

Klaus Iohannis a afirmat că speră ca până în 2023, țara noastră să aibă o economie verde din punct de vedere ale resurselor.

„Noi ne dorim să avem o economie verde care să se bazeze pe resurse energetice regenerabile. Sper ca până în 2030 să avem o economie verde din punct de vedere ale resurselor. Cu toții avem nevoie de resurse pentru tranziție. Sursele de tranziție sunt gazele naturale și energia verde. România dispune de resurse de gaz natural pe teritoriu terestru dar în ultima vreme s-au găsit resurse importante și în zona coastei. O investiție acolo este planificată. În acest caz este clar că România poate să devină un partener și un furnizor de gaze pentru Ungaria”.

Citește și: Călăul din dosarul Gazeta și-a cerut pensionarea. Liviu Man: Sa-ți folosești banii pentru lumânări și colivă, nesimțito!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.