Astăzi, Guvernul României a aprobat bugetul CFR Călători, urmând ca prețul biletelor de tren să crească cu 20% de la 1 iulie 2022, fiind solicitată această creștere de către companie.

Mihai Grindeanu a declarat pe pagina sa de facebook:

„Guvernul a aprobat astăzi bugetul CFR Călători. Compania CFR Călători a solicitat creşterea tarifelor pentru bilete de la 1 iulie 2022! Mai exact: o majorare cu 20%, după 9 ani în care nu s-a operat vreo modificare de preţ. Vorbim de prima actualizare de tarife din 2013 încoace, în condiţiile în care preţurile la carburanţi şi energie electrică au crescut constant!”.

„Suntem conştienţi de necesitatea unor investiţii continue în infrastructura feroviară, iar CFR Călători este printre principalii beneficiari ai finanţărilor prin PNRR. Voi urmări îndeaproape implementarea proiectelor pentru modernizarea materialului rulant şi pentru achiziţia de material nou”.

„Apropo de creşterea preţului la bilete, ştiţi că nu a mai crescut din 2013. În bugetul CFR Călători, de la 1 iulie, este prevăzută o creştere cu 20%. Ăsta este modul în care cei de la CFR Călători şi-au previzionat bugetul pentru anul 2022. Repet: nu a existat niciun fel de creştere din 2013 la preţul biletelor. Să vedem dacă Guvernul, în înţelepciunea sa, va aproba acest buget”.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.