Adriean Videanu,fost ministru PDL și unul dintre apropiații lui Emil Boc, a fost achitat de corupție în dosarul în care este implicat și  Ioan Niculae, patronul InterAgro.

Cei doi au fost acuzați de constituirea unui grup infracțional, după ce Videanu ar fi vândut gaze naturale de la Romgaz la prețuri de patru ori mai mici companiei conduse de omul de afaceri Ioan Niculae.

”Vorbim pur și simplu de o achitare curată. Fapta nu există, a constatat Înalta Curte de Casație și Justiție, iar cu referire la acuzația de delapidare, Înalta Curte constată că fapta nu este de natură penală.

Deci pur și simplu a fost un act civil, un act comercial, o cu totul altă acțiune care nu avea ce să caute in spectrul penal, astfel încât domnul Videanu nici nu a invocat în cauză intervenția prescripției.

Ce am luptat să dovedim, că într-adevăr acuzațiile aduse sunt acuzații nedrepte, nedovedite și în primă instanță, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că într-adevăr, domnul Videanu a fost și rămâne nevinovat. Deci este o decizie în primă instanță, după un proces care durează de mai bine de 5 ani”, a declarat Cristian Ene, avocatul lui Adriean Videan, la Antena 3 CNN.

Decizia nu este una definitivă.

”Pe 9 iunie 2017, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pe Adriean Videanu, pe omul de afaceri Ioan Niculae și pe mai mulți funcționari pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată.

Aceștia sunt acuzați de producerea unui prejudiciu de circa 60 de milioane de euro prin obținerea de către Interagro, firma lui Ioan Niculae, de gaze ieftine din producția internă. Interagro ar fi ajuns să plătească prețuri de 4 ori mai mici față de cele plătite de populație pentru gazele importate din Rusia.

Conform anchetatorilor, Ioan Niculae ar fi efectuat demersuri pe lângă Adriean Videanu, care deținea funcția de ministru al Economiei, pentru a obţine ordine şi memorandumuri în încercarea de a se crea o aparenţă de legalitate. Ministerul este acţionar majoritar la Romgaz SA, cel mai mare producător de gaze din România.

„Prin emiterea ordinelor de ministru şi prin elaborarea de memorandumuri s-a încercat crearea unei aparenţe de legalitate a faptului că reducerile comerciale se acordă în mod egal şi nediscriminatoriu tuturor marilor consumatori de gaze naturale din România. În realitate aceste prevederi din ordine, memorandumuri au fost emise pentru a susţine realizarea scopului pentru care grupul infracţional organizat a fost constituit” – se arată în referatul procurorilor DIICOT.

Piatra lui Videanu

La mijlocul acestui an, Primăria Cluj Napoca a cumpărat pentru clujeni borduri și pavele în valoare de aproape 2 milioane de euro de la o firmă de-a familiei lui Adriean Videanu. Vechiul coleg din PD-L și fost ministru din cabinetul Boc îi va livra edilului clujean multă-multă piatră care va fi folosită în parcurile recent renovate de administrația locală.

Primăria Cluj Napoca a cumpărat piatră, sub formă de dale și borduri, în valoare de 7.587.200 lei, fără TVA, adică de aproape 2 milioane de euro dacă se adaugă și TVA-ul, de la firma  ADAM STONE SA. Clujenii ar trebui să fie mulțumiți că au plătit atât pentru că, inițial, administrația locală estimase valoarea contractului la suma de 8.877.210 lei. Pentru ca achiziția să beneficieze de girul legal, la licitație s-a mai înscris oferta altei firme, iepure, care nu a contestat rezultatul procedurii, chiar dacă oferta câștigătoare a fost cu aproape 1,3 milioane mai mică față de estimarea  inițială a valorii contractuale.

Potrivit caietului de sarcini, achiziția acestor produse era necesară pentru aprovizionarea periodică cu produse din piatră, în vederea efectuării de lucrări de modernizare, reparații și întreținere a străzilor, aleilor, trotuarelor și a sistemului rutier de poduri de pe raza municipiului Cluj-Napoca, lucrări executate de Regia Autonomă a Domeniului Public.

Astfel, potrivit cartierului de sarcini firma familiei Videanu va trebui să livreze Primăriei Cluj Napoca 4.000 de borduri mari din granit, cu dimensiunile 20 X 25 X 50 centimetri, 200 de metri pătrați de pavele din granit cu dimensiunile 8 X 8 X 8 centimetri, 12.000 metri pătrați de pavele fiamat cu o față cu dimensiunile 40 X 20 X 8 centimetri, 4.000 de bucăți de borduri din granit cu bizot, având dimensiunile 15 X 12 X 50 centimetri, 1.100 de metri pătrați de pavele din granit cu fiamat cu o față, având dimensiunile 49 X 24 X 8 centimetri, 500 de metri pătrați de borduri din granit fiamat cu o față cu dimensiunile 20 X 12 X 8 centimetri și 1.000 de borduri drepte din granit cu dimensiunile 50 X 27 X 8 centimetri.

Firma Adam Stone a declarat pentru anul precedent o cifră de afaceri de 62,1 milioane lei, un profit de 27 milioane lei și 7 angajați. Societatea este administrată de Miorița Videanu, soția lui Adriean, care are și 1% din pachetul de acțiuni. Restul îi aparține în acte lui Tinca Bălțatu, o cvasi-necunoscută femeie de afaceri în vârstă de 79 de ani. De altfel, în actele de la Registrul Comerțului ea este trecută și ca principalul beneficiar al firmei. Octogenara mai este parteneră de afaceri și cu fiica lui Adriean Videanu, Alexandra, cunoscută drept ”prințesa lui tati”.

De altfel, pentru a risipi orice îndoială vizavi de faptul că firma aparține familiei Videanu, SC Adam Stone are sediul social la aceeași adresă cu fosta Titan Mar, afacerea pentru care familia Videanu a devenit cunoscută în virtutea contractelor primite pe bani publici. Acum, Titan Mar are denumirea de Theda Mar SA. Potrivit Registrului comerțului, între cele două firme există și mai multe contracte de vânzare cumpărare prin care o serie de terenuri care aparțineau Theda Mar (Titan Mar) au trecut în patrimoniul Adam Stone SA.

2 COMENTARII

  1. Videanu produce si vinde iar Boc cumpara si iar cumpara ( oare pe banii lui ) pietre, iar pe malul Somesului le pune peste beton . Ca sa iasa afacerea cat mai buna pentru Boc ar fi bine sa mai puna inca un rind de pietre si peste cele puse , asa s-ar jefui mai bine bugetul Clujului.

  2. Ca sa iasa afacerea cat mai buna pentru Boc ar fi bine sa mai puna inca un rind de pietre si peste cele puse GRESIT, DACA MAI PUNE UN RAND ,CUM TRECE STRADA ???/DA CU C%%%LE DE BORDURA……HA, HA, HA…..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.