Prigoana: Nu mai candidez din partea PDL la locale

Deputatul PDL Silviu Prigoană a declarat miercuri pentru MEDIAFAX că nu mai candidează din partea PDL la alegerile pentru Bucureşti, fiind nemulţumit că "greii partidului" Teodor Baconschi, Cristian Preda şi Theodor Paleologu nu îl consideră "suficient de intelectual" ca să reprezinte partidul.

"Am spus că nu mai candidez din partea PDL la alegerile pentru Bucureşti datorită faptului că greii între ghilimele ai partidului Theodor Baconschi, Cristian Preda şi Theodor Paleologu au o campanie împotriva mea, că nu pot reprezenta partidul. Ei nu consideră că e corect să fie reprezentaţi de un cetăţean care şi-a făcut notorietate cu pliciul în Can-Can. Am decis că las intelectualii să reprezinte partidul, să fac pârtie, dacă eu nu sunt suficient de intelectual să-i reprezint, dacă notorietatea nu contează", a explicat Silviu Prigoană.

El s-a arătat nemulţumit de faptul că atacurile la adresa sa care vin din partea colegilor de partid nu au legătură cu munca lui politică.

Prigoană a mai spus că el nu a făcut de ruşine partidul, a fost disciplinat, ca într-un final să se ajungă ca Baconschi să spună despre el că este copia palidă a lui Oprescu.

"Eu n-am făcut de ruşine partidul, am fost disciplinat, ca într-un final să se ajungă ca greii partidului, intelectualii partidului să spună că sunt o copie palidă a domnului Oprescu. Atunci am să-l las pe domnul Baconschi să fie copia îmbujorată a domnului Oprescu", a precizat Prigoană.

Prigoană a mai spus că a ajuns deputat PDL "pe vot popular", arătând că el a fost singurul deputat democrat-liberal din Bucureşti care a intrat în Parlamentul României "pe vot popular, cu aproape 60%".

Silviu Prigoană a menţionat că rămâne în PDL şi că mai e timp până la alegeri.

"Rămân în PDL, nu sunt un trădător, nu plec din PDL la prima adiere. Dacă partidul e nemulţumit de declaraţiile mele, să mă excludă", a precizat Silviu Prigoană.

Întrebat dacă intenţionează să candideze la alegerile din Bucureşti ca independent sau din partea altei formaţiuni politice, Prigoană a răspuns că mai e timp până la alegeri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.