ciocan tribunal

Judecătoria Buzău a decis prima condamnare din România în cazul unei persoane, suspecte de COVID, care a fugit din spital. Este vorba despre un bărbat de 50 de ani, din județul Buzău, care a fost judecat pentru zădărnicirea combaterii bolilor și condamnat la șase luni de închisoare, cu suspendare.

Incidentul s-a produs pe 10 aprilie când polițiștii de la Poliția municipiului Buzău au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat de 50 de ani, din Merei, a părăsit incinta unității spitalicești fără încuviințarea cadrelor medicale, având simptomatologie specifică bolii. La numai câteva ore de la sesizare, bărbatul a fost găsit de polițiști pe un teren din extravilanul localității de domiciliu. El a fost dus în carantină și pe numele lui s-a deschis un dosar penal de zădărnicirea combaterii bolilor.

În luna septembrie, judecătoria Buzău l-a condamnat pe bărbat la șase luni de închisoare cu suspendare. De asemenea, el trebuie să urmeze un program de reintegrare socială și să presteze muncă în folosul comunității.

„Condamnă inculpatul la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, săvârşită în data de 10.04.2020… dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani… impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate…. pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Merei sau SC RER Ecologic Service SA Buzău, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare”, se arată în soluția pe scurt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here