Joi seara, la Antena 3, Mihai Gâdea a făcut public faptul că procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, i-a trimis o notificare prin care își cere drepturile câștigate în instanță.

Mai precis, realizatorul Antena 3 a anunțat că șefa DNA i-a cerut să achite suma de 300.000 de lei în 15 zile calendaristice – sumă stabilită de judecători cu titlu de daune morale, în procesul câştigat împotriva acestuia la Curtea de Apel Ploieşti, decizia nefiind, însă, definitivă.

„Am fost notificat, zilele acestea, că, dacă nu-i dau banii cât mai repede, se îndreaptă împotriva noastră, să ne ia banii, să ne ia casele”, a afirmat Gâdea, la Antena 3.

În aceeași seară, Bugetul.ro le-a scris reprezentanților pe comunicare ai DNA, iar aceștia au răspuns cu promptitudine. DNA a refuzat să comenteze pe marginea acestui subiect.

„La solicitarea  dvs. înregistrată cu numărul de mai sus în data  de 15 iunie 2018, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să vă comunice faptul că informaţiile solicitate de dvs. exced prevederilor Legii 544/2001”, ne-a transmis Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul DNA.

La 20 martie, Curtea de Apel Ploieşti a decis că Laura Codruţa Kovesi va primi suma de 300.000 lei cu titlu de daune morale, în solidar, de la pârâţii Mihai Gâdea, Bianca Grigore, Mugur Ciuvică şi SC Antena 3, pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea drepturilor la onoare, demnitate, reputaţie, imagine şi viaţă privată.

Decizia poate fi atacată cu recurs în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii. De altfel, Mihai Gâdea a dezvăluit că a făcut recurs în acest caz.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.