Centrul Comunitar Județean Cluj organizează prima tabără pentru persoanele ce suferă de boala Alzheimer unde va fi amenajată o cameră senzorială destinată bolnavilor. Tabăra se va desfășura în perioada cuprinsă între 23-25 mai și va avea loc în satul Sălicea din județul Cluj.

1 din 8 oameni de peste 55 de ani are boala Alzheimer, iar 80% dintre bolnavii de Alzheimer din România rămân nediagnosticați.

De asemenea, demența apare la una din 15 persoane de peste 65 de ani și la una din 4 de peste 85. 

Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care trebuie să ne îndreptăm mai multe atenția asupra sănătății mentale.

Asociația Zi de Bine inițiază un proiect intitulat „ȚINE(mă)MINTE!”, în cadrul căruia va fi organizată prima tabără pentru bolnavii de Alzheimer din România, lângă Cluj-Napoca. Aceasta este una din cele trei inițiative ale proiectului. Celelalte două sunt realizarea unei camere senzoriale pentru pacienții cu forme incipiente ale bolii, tot la Cluj, și atât la Cluj, cât și la București va fi creat și un grup de sprijin pentru aparținători.

Prima tabără dedicată pacienților cu Alzheimer

În luna mai, asociația împreună cu DGASPC Cluj și Societatea Română Alzheimer, filiala de la Cluj, vor organiza prima tabără pentru bolnavii de Alzheimer și aparținători, un proiect menit să ofere sprijin aparținătorilor și momente de relaxare și conectare pacienților cu forme incipiente ale bolii.

Melania Medeleanu, membru fondator al Asociației Zi de Bine, a explicat pentru monitorulcj.ro cum se va desfășura această tabără la Cluj, unică în România:

„E prima tabără pentru pacienți cu Alzheimer și aparținători. Nu s-a mai făcut așa ceva în România și noi ne-am gândit mult la asta. E important să ai atenție către pacient, dar marele greu este de fapt la aparținător și atunci ne-am gândit să avem câteva zile în care, pe de-o parte, de pacienți are grijă personalul specializat și face cu ei tot felul de terapie prin muzică, dans, merg la echitație – activități construite specific pentru ei, dar pe de altă parte tabăra o să fie o gură de aer pentru aparținători care au și un timp liber în care să se poată relaxa, câtă vreme altcineva îi îngrijește pe pacienți. În plus au invitați care o să le vorbească despre cum să se comporte când, de exemplu, pacientul va refuza să se mai spele sau va deveni agresiv sau ce e bine să facă din timp – pentru că boala o să avanseze și trebuie să știe ce îi așteaptă. De cele mai multe ori aparținătorii află lucrurile acestea pe propria lor piele pe măsură ce boala avansează. Nu ar strica să aibă un fel de «previzualizare», ca să fie puțin mai pregătiți pentru momentul în care lucrurile acestea o să înceapă să se întâmple, pentru că (oricât de cinic sună) boala nu regresează, ci avansează”, a declarat Melania Medeleanu pentru monitorulcj.ro.

Proiectul „ȚINE(mă)MINTE!”, inițiat de Asociația Zi de Bine

„Excluziunea socială este o problemă frecventă cu care se confruntă bolnavii de Alzheimer. Totodată, membrii familiei devin implicați direct, iar asupra familiei se instaurează neputința și vinovăția de a nu face față situației și implicit de a nu putea oferi un sprijin adecvat bolnavului. Astfel, devine esențială nevoia tratării pacienților cât și dezvoltarea unor metode prin care aparținătorii pot fi informați și ghidați corect și cu blândețe”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.

20 de beneficiari

Alzheimer este o boală neurodegenerativă cronică care începe de obicei încet și se agravează treptat în timp, fiind cauza a 60–70% în bolile de demență. Cel mai frecvent simptom precoce cu care se confruntă o persoană este dificultatea de a-și aminti evenimentele recente.

Astfel, prima tabără Alzheimer din România va fi organizată la Cluj și va avea în total 20 de beneficiari direcți – 10 persoane diagnosticate cu boala Alzheimer și alte forme de demență și 10 aparținători sau asistenți personali.

Tabăra se va desfășura în perioada 23-25 mai 2022 în satul Sălicea, județul Cluj și va cuprinde o serie de activități specifice:

  • Program de training pentru aparținători prin gestionarea comportamentelor problematice ( 8 module: halucinații,  idei delirante, rătăcire, refuzul de a se spăla, refuzul de a se îmbrăca, refuzul medicației, comportamente repetitive, întrebări repetitive)
  • Program de stimulare cognitivă și terapie ocupațională pentru bolnavi 
  • Terapie prin muzică
  • Terapie prin dans 
  • Activități recreative și de socializare

„Fiind dovedit faptul că alături de o persoană cu demență sunt implicate încă 3-4 persoane, calitatea vieții a cel puțin 1 milion de oameni în țara noastră este profund perturbată. Rezultatele cercetărilor empirice sugerează că tulburările de dispoziție și de comportament pot fi reduse prin combinarea unor metode terapeutice de stimulare cognitivă, interacțiune socială  și relaxare. Pe de altă parte, dacă scad tulburările emoționale ale bolnavului va crește indicele de activitate zilnică și implicit capacitatea de a trăi independent cât mai mult timp. Și asta este ce ne propunem prin proiectul taberei «ȚINE(mă)MINTE!», reducerea comportamentelor problematice ale bolnavilor și reducerea epuizării fizice, psihice și emoționale a aparținătorilor sau asistenților personali”, a precizat Dan Gadalan, Președintele Societății Române Alzheimer, filiala Napoca, într-un comunicat transmis către redacția monitorulcj.ro.

Cameră senzorială pentru bolnavii cu Alzheimer

Camera senzorială ce urmează să fie amenajată la Centrul Comunitar Județean Cluj va oferi pacienților stimuli senzoriali vitali, care vor contribui la reglarea disfuncțiilor la nivelul sensibilității tactile, îmbunătățirea echilibrului, creșterea încrederii în sine, respectiv în valoarea acțiunilor proprii.

Lipsa stimulării senzoriale poate agrava dizabilităţile existente, cât și problemele psihologice.

Grupul de sprijin pentru aparținători „ȚINE(mă)MINTE!” reprezintă o nevoie stringentă, deoarece într-un astfel de context calitatea vieții aparținătorilor se schimbă radical, odată cu apariția bolii la un membru al familiei.

Timpul liber și timpul personal dispar și se intensifică sentimentele de îngrijorare, teamă, neputință și rușine. De aceea, Asociația Zi de Bine își dorește ca prin organizarea unor întâlniri lunare la București și Cluj să ofere sprijin pentru pacienți și aparținători.

„Ce e foarte important atunci când apare demența e să îl poți menține pe pacient activ și prezent cât mai multă vreme. Din păcate, ce se întâmplă de foarte multe ori este că în momentul în care încep să-și dea seama de boala lor se cam autoizolează – nu mai ies din casă de teama că o să se piardă, nu o să mai recunoască oameni, locuri. E important să îi ții cât mai mult timp activi. O cameră senzorială este o cameră care are tot felul de aparate care le permit să rămână activi și, în același timp, să își stimuleze simțurile: tactile, să simtă lucruri, să miroasă lucruri – să rămână în contact cu simțurile lor”, a mai declarat Melania pentru monitorulcj.ro.

Cei care doresc să susțină proiectele realizate de Asociația Zi de Bine, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845 sau prin donarea zilei de naștere. Mai multe metode de implicare pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza .

Sursa: monitorulcj.ro

Citește și: Detalii șocante în cazul celor doi copii înecați de tatăl lor într-un râu: „Mi-a zis că o să mă bage în mașină cu tot cu copii și ne aruncă”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.