Consilierii locali au cedat sub presiunea cetatenilor nemultumiti de majorarile de taxe pentru activitatile comerciale desfasurate pe spatiul public. Patronii de chioscuri si gherete au mers la sedinta Consiliului Local Cluj-Napoca pentru a-si face cunoscut punctul de vedere si pentru a cere municipalitatii sa nu ia o decizie care i-ar putea falimenta. Desi initial s-a votat varianta propusa de Radu Moisin, opozitia a obtinut mentinerea taxei la nivelul anului trecut.

Ultima sedinta a reprezentantilor municipalitatii s-a desfasurat sub semnul protestelor cetatenilor nemultumiti de noile taxe propuse pentru activitatile comerciale desfasurate pe spatiul public. Patronii de chioscuri si gherete au venit pentru a-si pleda cauza si pentru a le cere consilierilor sa nu majoreze darile pentru ca sumele propuse sunt prea mari pentru ca afacerile lor sa supravietuiasca in conditiile crizei economice.
Majorari de taxe considerabile
In sedinta din 25 ianuarie a Consiliului Local (CL) al municipiului Cluj-Napoca s-a discutat modificarea hotararii (HCL 400/2003) de anul trecut legata de impozitele si taxele locale pentru unitatile de comert stradal. Taxele propuse pentru chioscurile si gheretele aflate pe domeniul public au fost calculate in functie de zona fiscala in care se afla, iar proiectul de hotarare prevedea 20 de lei/mp/zi pentru unitatile din zona A si 15 lei/mp/zi pentru celelalte zone.
In 9 noiembrie 2010, consilierii au stabilit ca aceasta taxa sa fie de 0,56 lei/mp/zi, iar la inceputul anului, primarul Sorin Apostu anunta ca taxele vor ramane aceleasi ca la nivelul anului 2010. Modificarile propuse de Directia taxe si impozite locale este motivata prin schimbarile aduse Codului Fiscal la sfarsitul anului trecut care stabileau noi niveluri minime pentru taxele locale.
Nemultumirea proprietarilor de chioscuri si gherete este cu atat mai indreptatita, cu cat majorarea propusa este foarte mare, de mai bine de 35 de ori, si nu 8, cum sustineau consilierii locali. S-a propus si majorarea taxei pentru ocuparea abuziva a spatiului public pentru comertul stradal de la 8 la 25 de lei/mp/zi.
Sedinta de Consiliul Local a inceput cu punctul de pe ordinea de zi privind taxele si impozitele locale pentru a nu-i face sa astepte pe cei peste 30 de intreprinzatori care au venit sa protesteze impotriva initiativei de majorare. Viceprimarul Radu Moisin a propus un amendament prin care sa fie diminuate sumele propuse la 8 lei/mp/zi pentru comertul stradal si 15 lei/mp/zi pentru ocuparea abuziva a spatiului public.

Cresterea nu are fundament legal
Consilierii opozitiei au aratat ca taxele s-au modificat deja in 2010, iar Claudia Anastase a propus un alt amendament, potrivit caruia taxele pentru chioscuri sa ramana la nivelul actual, iar la cazurile de ocupare abuziva taxa sa fie dusa la limita superioara permisa de lege. Aceasta a aratat ca potrivit Legii 571/2003 privind Codul Fiscal, articolul 283, consiliile locale au libertatea de a institui taxe pentru utilizarea temporara a locurilor publice, astfel argumentul ca majorarea este impusa de modificarea acestei legi la sfarsitul anului trecut nu este valid, neexistand nici o baza legala pentru cresterea taxelor.
A fost propus pentru vot mai intai amendamentul lui Moisin, aprobat de consilieri cu sase voturi impotriva, astfel ca intregul proiect a fost votat cu acest amendament si nu cel al consilierului PSD. Proiectul a trecut, tot cu cele sase voturi impotriva apartinand reprezentantilor opozitiei. Proprietarii de chioscuri prezenti la sedinta s-au aratat nemultumiti de rezultatul votului si au cerut sa fie ascultati. Acestia au explicat ca activitatile comerciale pe care le desfasoara sunt singura lor sursa de venit, iar ceea ce s-a intamplat in Consiliul Local reprezinta un abuz menit sa elimine aceste activitati de pe spatiul public. Persoanele care au luat cuvantul au aratat ca si-au platit intotdeauna taxele si impozitele si i-au invitat pe reprezentantii primariei sa verifice acest lucru, subliniind ca munca lor cinstita nu este respectata de municipalitate, care incearca sa ii falimenteze intr-un an de criza. De asemenea, oamenii au declarat ca s-au conformat tuturor cerintelor impuse de Consiliul Local privind amplasarea si construirea gheretelor, desi pentru ei aceasta a reprezentat o investitie considerabila pentru ca toate aceste modificari sunt costisitoare.
Primarul, acuzat ca vrea sa scape de gherete
Sorin Apostu a tinut sa ii asigure pe oameni ca nu se urmareste disparitia chioscurilor si gheretelor de pe spatiul public, iar activitatea si amplasarea acestora vor fi reglementate de noul Plan Urbanistic General pentru a nu mai exista nelamuriri pe viitor. De asemenea, acesta a aratat ca Primaria incurajeaza comertul si micii intreprinzatori din Cluj-Napoca, drept pentru care a si construit chioscuri langa noua piata agroalimentara din Grigorescu. Primarul a hotarat sa retraga proiectul de pe ordinea de zi si sa amane votarea lui pentru sedinta urmatoare, pentru a acorda timp consilierilor sa studieze mai bine problema.
Consilierul PSD Gheorghe Vuscan a intervenit cerand sa fie votat si amedamentul Claudiei Anastase. “Banii din aceste taxe sunt atat de marunti, incat nu merita sa ii suparam pe oamenii acestia. Noi va cerem sa le lasati cum au fost aceste taxe, macar un an-doi, pana iesiti de la guvernare”, le-a spus Vuscan consilierilor puterii. Si consilierul PNL Steluta Cataniciu l-a acuzat pe Apostu ca incearca sa scape de chioscurile de pe spatiul public si ca majorarea taxelor este doar primul pas, pentru ca de fapt, prin noul PUG, vrea sa reglementeze disparitia acestora.
Claudia Anastase a declarat ca, in noiembrie, Consiliul Local Cluj-Napoca si-a luat un angajament fata de cetateni sa nu maresca taxele si impozitele in 2011 si 2012, iar Radu Moisin i-a explicat ca propunerea pusa pe masa la aceasta sedinta este o masura reparatorie. Pana la urma acesta si-a retras amendamentul, fiind votat cel al Claudiei Anastase, ca taxele pentru activitatile comerciale pe spatiul public sa ramana la nivelul din 2010 si doar cea pentru ocupare abuziva sa fie marita la 15 lei/mp/zi. Aceasta prima victorie a opozitiei in Consiliul Local a fost aplaudata de oamenii veniti sa-si sustina cauza.
Buget mai mare cu imprumut de la CEC
Dupa plecarea patronilor de chioscuri, consilierii au trecut la discutarea modificarilor propuse la bugetul local al municipiului pentru 2011. Acesta este cu 24% mai mare decat cel de anul trecut, diferenta de fonduri fiind explicata de primarul Sorin Apostu prin fondurile europene atrase de municipalitate si de imprumutul contractat de la CEC, votat in cadrul aceleiasi sedinte. Edilul a aratat ca “37,8% din suma totala reprezinta bugetul de investitii, cel mai mare avut vreodata, si asta se datoreaza proiectelor finantate din bani europeni”.
Una dintre obiectiile legate de opozitie a fost legata de majorarea bugetului privind sectiunea de achizitii de bunuri si servicii, insa primarul le-a explicat ca este vorba de o initiativa de a raspunde cererilor repetate de a avea o patrula a politiei comunitare in fiecare cartier, astfel ca aceste achizitii se refera la autovehicule pentru realizarea acestui obiectiv. Sorin Apostu a explicat ca municipul are aprobat un efectiv de 300 de politisti la fondul de salarii la nivel national si in prezent are doar 180, insa nu exista nici o intentie de a mai face angajari.
Si imprumutul contractat cu CEC a starnit discutii in Consiliul Local. Consilierul PNL Manuel Chira a atras atentia asupra unei clauze potrivit careia din cele 300 de milioane de lei pot fi accesati doar 128 de milioane de lei, diferenta fiind disponibila doar pe baza unui act aditional semnat de comisia imprumuturi a Consiliului Local. Si Gheorghe Vuscan a subliniat ca imprumutul este oportun doar pentru perioada in care Apostu este la putere, pentru ca acesta si-a asigurat o perioada de gratie in care nu plateste nimic, dar are puteri discretionare asupra a 300 de milioane de lei, in conditiile actualei componente a CL, si ii indatoreaza astfel pe viitorii sapte primari. Toate proiectele au trecut, cu abtineri din partea opozitiei.
Diana Gabor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.