Primarul municipiului a anunţat într-o conferinţă de presă că proiectul pentru noul sediu al Filarmonicii trebuie recepţionat, iar ulterior se vor demara licitaţiile pentru lucrările care vor fi realizate printr-un parteneriat public-privat. Centrul Cultural Transilvania va costa peste 50 de milioane de euro.

Săptămâna trecută, primarul Emil Boc a arătat că urmează ca pentru proiectul de construcţie a Centrului Cultural Transilvania să se realizeze recepţia finală a planului arhitectural. „Construcţiile parkingului şi hotelului acestui Centru se vor face în parteneriat public-privat. Licitaţia pentru aceste lucrări se va organiza cel mai probabil în vara acestui an. Costurile proiectului vor reieşi din licitaţie. Vom vedea cât va fi componenta privată. Proiectul general, cu sala de concerte a Filarmonicii de Stat Transilvania, spaţii expoziţionale, săli de conferinţe, parking şi hotel este evaluat la peste 50 de milioane de euro. O parte din costuri se va acoperi din parteneriatul public-privat, pe care îl vom lansa în vară”, a declarat Emil Boc.

Complexul de 71 de milioane de euro

Primăria Cluj-Napoca a recepţionat, la sfârşitul lunii februarie, documentaţia predată de societatea Vaal Arhitectură legată de proiectarea Centrului Cultural Transilvania. Proiectanţii societăţii care a câştigat concursul internaţional organizat de Primărie au estimat că sala de concerte, sediul filarmonicii şi parkingul subteran care va deservi ansamblul necesită 51 de milioane de euro. Întreg ansamblul cultural care va fi ridicat pe amplasamentul din Bulevardul 21 Decembrie 1989 presupune o investiţie de 71 de milioane de euro.

Potrivit arhitectului Viorel Hurduc, sala de concerte pentru Filarmonică, sediul instituţiei şi parkingul subteran care urmează să deservească ansamblul sunt evaluate, pe partea de construcţii şi montaj, la 51 de milioane de euro, iar această sumă include toate dotările pe partea de acustică a sălii de concerte. La prezentările publice, doar sala de concerte a fost evaluată de proiectanţi la aproximativ 15 milioane de euro, a explicat acesta pentru Ziua de Cluj.

Emil Boc a confirmat, tot la începutul primăverii, că centrul Cultural Transilvania se află printre investiţiile cuprinse în bugetul general al oraşului pentru 2013. În cazul Centrului Cultural Transilvania, primarul Emil Boc a declarat că administraţia va concentra un buget multianual pentru a susţine proiectul şi că nu se pune problema să nu existe fonduri publice pentru demararea acestuia.

Proiectul-melc al administraţiei locale

Primăria aştepta să primească proiectul complet la sfârşitul lunii noiembrie, dat fiind că după soluţionarea contestaţiilor, termenul de şase luni acordat firmei câştigătoare s-a calculat în zile lucrătoare. Licitaţia poate fi derulată cel mai devreme la mijlocul acestui an, în condiţiile date, mai ales că după primirea proiectului, administraţia trebuie să elaboreze un caiet de sarcini, pe baza acestuia, care să facă mai apoi obiectul concursului.

Realizarea Centrului Cultural Transilvania a mai fost amânată de contestaţia depusă de unul dintre participanţii la concursul de proiecte, precum şi de procesul prin care administraţia locală a contestat decizia Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC), care a admis această plângere. Contestaţii au existat şi la concursul de idei, câştigat de UTCN, dar acestea nu au ajuns în instanţă.

Firma Vaal Arhitectură a obţinut 51 de puncte din cele 60 acordate pe baza criteriilor tehnice şi urma să realizeze proiectul pentru 2,4 milioane de lei. În concurs pentru proiectarea Filarmonicii au mai intrat încă şase firme, dintre care două asociaţiuni s-au clasat la egalitate după firma câştigătoare, cu 30 de puncte. Din juriu au făcut parte trei arhitecţi români şi patru specialişti din alte ţări europene, fiind prezidat de arhitectul-şef al municipiului, Livia Subţirică. Unul dintre ei, Gabor Zobiki, este specialist în proiectarea de săli de concerte şi este autorul filarmonicii din Budapesta.

Diana Gabor

Şapte corpuri independent construite

Proiectul va consta din două săli de spectacol, un centru de conferinţe, spaţii de birouri, parking, sală de repetiţii, centru multifuncţional şi un sediu pentru Filarmonica de Stat Transilvania. Sala de concerte, cu o capacitate de 1.500 de locuri, va fi separată de sediul Filarmonicii, dar vor exista două pasarele de legătură între acestea la etajele 1 şi 2. Cele şapte corpuri pot fi construite independent unul de celălalt, motiv pentru care primăria va concesiona terenul pentru construirea unora dintre acestea.

În spaţiile rămase neconstruite ar urma să fie amenajate mai multe spaţii pietonale şi cinci piaţete, cea mai spaţioasă, Piaţa Transilvania, urmând să aibă 2.000 de metri patrati. Această piaţă va fi situată în faţa principalei săli de spectacol. Una dintre propuneri a sugerat crearea unei străzi de legătură între Bulevardul 21 Decembrie 1989 şi Calea Dorobanţilor, iar pentru accesul la parking crearea unei căi subterane de legătură spre strada Năvodari.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.