Au fost demarate lucrările de turnare a stratului de asfalt pe trotuarul proaspăt creat pe strada Dumitru Tăuțan, informează Primăria Florești.

Primarul din Florești a verificat stadiul șantierului și a informat că, începând de săptămâna viitoare strada Dumitru Tăuțan va fi pregătită pentru asfaltate.

“Joi, 3 august, echipele vor interveni pentru a efectua reparații necesare în urma unor săpături punctuale pentru branșamente. Începând de luni dimineață, 7 august, va fi demarată frezarea pe partea carosabilă a străzii Dumitru Tăuțan, în vederea pregătirii pentru asfaltare. În timpul procedurilor de asfaltare, vă rugăm să fiți atenți la condițiile de trafic și să urmați rutele ocolitoare, unde va fi necesar. În cazul în care va fi necesar, un echipaj dedicat va dirija circulația pentru a asigura un trafic cât mai fluent”, a informat primarul Bogdan Pivariu pe pagina sa de Facebook.

În paralel, a mai arătat primarul, începând de luni, 7 august, vor începe și lucrările pentru canalizarea menajeră și canalizarea pluvială pe strada Dumitru Mocanu 2, de pe tronsonul dintre strada nouă Dumitru Mocanu și strada Petuniei. Programul acestor lucrări va fi ajustat în funcție de condițiile meteorologice.

“Aceste proiecte de infrastructură sunt menite să aducă îmbunătățiri semnificative comunității floreștene. Mulțumim pentru înțelegere și susținere pe parcursul desfășurării acestor lucrări de modernizare”, a mai spus Bogdan Pivariu.

Citește și: Emil Boc se pregătește de Untold. Pe cine vrea să vadă în prima zi a festivalului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.