Primarul Comunei Băișoara, Liviu Ghib, a emis, luni, două notificări către societățile Buscat SRL și Cabana Valea Bocului SRL, deținute de consilierii locali Flavius Ioan Pâc, respectiv Marius Țop, prin care le solicită să demoleze construcțiile ilegale edificate de domeniul public în termen de cinci zile.

În caz contrar, lucrările de desființare a construcțiilor vor fi realizate, începând cu data de 20 noiembrie 2023, de către administrația publică locală, iar cheltuielile vor fi suportate de către cei doi consilieri locali.

„Prin prezenta, NOTIFICĂ proprietarul construcțiilor amplasate neautorizat pe terenul menţionat în paragraful anterior, cu privire la faptul că, începând cu data de 20.11.2023 vor începe lucrările de demolare a acestor construcţii. 

În speranţa unei bune colaborări, vă notificăm să eliberați terenul ocupat, prin demolarea construcțiilor și ridicarea tuturor bunurilor și materialelor ce vă aparțin de pe domeniul public în maxim 5 zile lucrătoare de la primirea prezentei NOTIFICĂRI. 

În situaţia în care, nu vă veți conforma celor solicitate prin prezenta NOTIFICARE, veți suporta contravaloarea lucrărilor efectuate de către Administratia Publict Locală a comunei Băişoara pentru eliberarea terenului aflat in domeniul public precum şi cele aferente re aducerii terenului la forma inilială”, se arată în documentul publicat pe site-ul Primăriei Băișoara. 

Citește și: O firmă de carton și hârtie, abonată la contractele cu bani publici, vinde laptopuri, birotică, sare și hârtie igienică la Parchetul Cluj

4 COMENTARII

  1. In primul rand, consilierul Marius Top are un container care trebuie mutat, nu demolat. In al doilea rand, sa va spuna primaria si cat au platit pana acum chirie cei doi, pe terenul de sub imobile ani la rand, cu contracte de inchiriere.

    Faptul ca trebuie sa se mute, este datorat incompetentei primariei Baisoara, care nu a avut contracte puse la punct si au fost trasi la raspundere de Curtea de Conturi.

    Nu mai dati stiri false!

  2. Suntem in 22 noiembrie. Unul din consilier, Marius Top, si-a respectat termenul. Pentru al doilea Flaviu Pac, nicio masura. Acest articol este propaganda ieftina, impotriva celor care incalca regulile, primaria Baisoara nu ia nici o masura.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.