Fostul deputat clujean Mate Andras a dat în judecată Primăria Cluj Napoca și contestă Planul Urbanistic General al Municipiului Cluj Napoca. El motivează că PUG-ul realizat în 2014 a impus o serie de restricții urbanistice pentru str Someșului nr 3, imobil care se află în proprietatea lui și administrația locală l-a transformat în ”servitate de utilitate publică”. În urmă cu câțiva ani el a contestat edificarea unui bloc care s-a construit în zona respectivă, dar fără succes. Întrebat dacă pregătește un proiect imobiliar, fostul politician nu a dorit să comenteze. În 2015, deputatul UDMR a fost condamnat definitiv și irevocabil de magistrații ÎCCJ la sase luni cu suspendare.

De profesie avocat, fostul deputat UDMR Mate Andras, împreună cu soția lui, ERZSEBET, au deschis un proces împotriva Primăriei Cluj Napoca. În opinia lor, PUG-ul din 2014, în virtutea căruia se avizează proiectele imobiliare din oraș, a impus o serie de restricții zonei în care soții Mate au un imobil. Este vorba despre str Someșului nr. 3.

Înainte de intrarea în vigoare a PUG-ului din 2014, imobilul lor nu era afectat de nici o „servitute de utilitate publică” și a fost încadrată în vechiul PUG în categoria CA4, adică zona centrală situată în afara perimetrului de protecție a valorilor istorice și arhitectural urbanistice — subzona centrală cu funcțiuni complexe, cu clădiri de înălțime medie și înaltă cu regim de construire discontinuu.

După intrarea în vigoare a normativului urbanistic, imobilul de pe str Someșului a fost  încadrat într-o categorie de imobile care este supusă unor interdicții de obținere a unei autorizații de construcție, fiind catalogat drept bun cu ”servituți de utilitate publică”. În opinia soților Mate, acest lucru constituie un abuz de drept. 

”Este un abuz de drept, o încălcare a dreptului de proprietate privată ocrotit de art. 44 din Constituția României, este o expropriere în fapt și o încadrare/schimbare a imobilului din proprietate privată în domeniul public al Mun. Cluj Napoca. Ca urmare a acestui act administrativ valoarea de piață a imobilului s-a diminuat, afectând dreptul de proprietate al subsemnaților, cu toate cele trei componente ale acestuia. În realitate Consiliul Local al Mun. Cluj Napoca a golit de esență dreptul lor de proprietate, nu se eliberează nici o autorizație de construcție (a se vedea art. 25 din RLU dispoziții generale, așa cum a fost modificat prin HCL 737/2017), a efectuat o expropriere faptică, fără ca reclamanții să beneficieze de o despăgubire justă și prealabilă.

Tot prin act administrativ proprietatea privată- dreptul de proprietate al reclamanților a fost transformat în domeniul public al municipalității, deoarece a fost reglementată o arteră de circulație cu profil tip II. E — 26 m pe malul drept al Someșului, de la str. Iașilor până la Parcul Ferovarilor. Prin această hotărâre pârâtul a grevat dreptul de proprietate a mai multor cetățeni, fără însă să solicite în prealabil exproprierea, plata despăgubirilor fiind o ficțiune de viitor, care nici măcar nu poate fi pus în practică, impunându-se demolarea unor imobile de pe cel puțin două străzi (str. Iașilor, str. Someșului- inclusiv str. Lalelelor, Piața Abator), dar și schimbarea locației/ mutarea zonei de distribuție a conductei principale de alimentare cu gaz metan a zonei din Piața Abator.”, se arată în cererea de chemare în judecată.

Judecătorul: PUG-ul a schimbat regimul zonei, dar nu foarte tare și nu în punctele esențiale

În faza de tribunal, soții Mate au pierdut procesul.

”Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii M A L şi M E în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUN. Cluj Napoca ca fiind neîntemeiată. Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare”, arată soluția pe scurt a instanței.

Întrebat dacă, prin intermediul acestui demers juridic, urmărește o investiție imobiliară pe str Someșului nr 3, el a spus că va face declarații pe această temă la finalul procesului.

”Voi face declarații abia când se va termina procesul. Până atunci, așteptăm”, a declarat Mate. Împreună cu soția lui au contestat verdictul Tribunalului Cluj la Curtea de Apel Cluj.

În opinia Tribunalului Cluj, PUG-ul din 2014 nu a venit cu modificări majore față de cel din 2009, așa că soții Mate nu ar avea de ce să fie supărați.

”Atât în prezent, cât şi în trecut, terenurile reclamanţilor au fost încadrate într-o UTR în care legiuitorul a vizualizat o restructurare a zonei. Astfel cum în mod corect a subliniat specialistul în urbanism în lucrarea întocmită în cauză, chiar dacă în trecut UTR CA4 nu avea specificat clar în titlu noțiunea de restructurare, această caracteristică reiese în mod evident din întreaga reglementare a acestei unități teritoriale de referință.

Este adevărat că între cele două regimuri urbanistice există diferențe, însă schimbarea nu este nicidecum radicală, astfel cum afirmă reclamanţii. Contrar susținerilor reclamanților, și în PUG 1999 există numeroase limitări aferente subzonei CA4, în care era încadrat imobilul reclamanților, limitări care sunt redate pe larg în paginile 8 și următoarele din lucrarea de specialitate întocmită în cauză.

Comparând încadrarea funcțională a terenului în vechea și noua reglementare, tribunalul reține că, în ambele reglementări este obligatorie realizarea de PUZ (în PUG 1999 aceste aspecte sunt consemnate la secțiunea generalități: caracterul zonei), iar pentru a fi construibile parcelele trebuie să aibă minim 500 m² și un front la stradă de minim 15 m (în PUG 1999 aceste aspecte sunt consemnate la secțiunea II, art. 4). Este adevărat că noua reglementare mai adaugă o condiție, respectiv ca adâncimea să fie mai mare decât frontul la stradă, dar reclamanții nu au dovedit faptul că în cazul lor această condiție nu ar fi îndeplinită, astfel încât să sufere un prejudiciu ca urmare a noii reglementări. Totodată, în PUG 2014 se prevede că, prin excepţie, în cazul parcelelor în înţeles urban existente ce nu îndeplinesc condiţiile enumerate la punctele (b), (c) sau (d) se va elabora un P.U.D, prin care se va evidenţia modalitatea de conformare la prevederile prezentului regulament privind utilizarea funcţională, amplasarea, echiparea şi configurarea clădirilor, staţionarea autovehiculelor, posibilităţile maxime de ocupare şi utilizare a terenurilor”, se arată în motivarea judecătorească.

A contestat un proiect imobiliar protejat de primăria clujeană

În urmă cu câțiva ani, fostul deputat clujean a deschis acțiuni în instanță în care contesta proiectul societăți imobiliare Hexagon care, pe un teren de 4.300 mp urmărea să construiască un bloc de locuințe în formă de U cu 7 etaje. În procese el a acuzat administrația locală că a protejat interesele firmei. Primăria clujeană a organizat două consultări, fără a comunica certificatul de urbanism și avizul prealabil de oportunitate, unde sunt trecute obligațiile inițiatorului, partea desenată și scrisă a propunerii PUZ, în așa fel încât să poată fi consultat împreună cu specialiști în domeniu. Însă, Primăria Cluj Napoca a emis în februarie 2023 autorizația de construcție, astfel că blocurile cu 140 de apartamente și spații de servicii se vor edifica.

Condamnat pentru conflict de interese

În 2015, deputatul UDMR clujean Mate Andras a fost condamnat definitiv și irevocabil de magistrații ÎCCJ la șase luni cu suspendare. În septembrie 2013, deputatul UDMR Mate Andras Levente a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care l-au acuzat de conflict de interese.

„Mate Andras Levente, în calitate de deputat în cadrul Parlamentului României, a formulat cererea de angajare a soţiei sale la Camera Deputaţilor şi apoi a avizat contractul de muncă pe perioadă determinată în baza căruia s-a realizat în mod direct un folos material pentru soţia sa în cuantum de 5.508 lei”, arăta Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul a fost deschis după ce, în septembrie 2011, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul instanţei supreme să cerceteze un posibil conflict de interese în cazul deputatului Mate Andras Levente.

Mate Andras Levente a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă privind angajarea soţiei sale, Erzsebet Mate, în perioada 16 martie 2010 – 1 ianuarie 2011, în cadrul Biroului Parlamentar – Circumscripţia electorală nr. 13 Cluj, arăta atunci ANI.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.