Cluj-Napoca are o problemă serioasă, atunci când vine vorba de modernizarea străzilor. În loc să se „schimbe” la față în bine, majoritatea se transformă în adevărate locuri unde betonul este la ordinea zilei, iar „războiul” împotriva spațiului verde, cât mai este el, continuă. 

Celebrul proiect trâmbițat de Emil Boc, mai exact modernizarea străzii Mihail Kogălniceanu și cele adiacente, chiar dacă s-a anunțat că este aproape gata, rezultatul final este o lovitură sub centură dată tuturor clujenilor. Oricine se plimbă pe Kogălniceanu, Iuliu Maniu, Bolyai Janos și Universității poate observa problemele care nu au fost rezolvate, iar incompetența Primăriei Cluj-Napoca continuă să răsară, din nou, ca în fiecare primăvară. 

Am vorbit de nenumărate ori, în special când luăm în considerare strada Kogălniceanu, că grupul statuar „Școala Ardeleană” încă nu are soclu, fiind doar una dintre problemele masive. E interesant cum orice scandal, după o perioadă, se stinge și nimeni nu mai vorbește. Ne-am plimbat puțin pe Kogălniceanu și am descoperit, fără să fim surprinși, dale care au fost recent instalate, cu probleme, existând porțiuni unde nu s-a intervenit pentru remedierea problemelor. 

Mai mult, unele „scormoniri” prin pământ se pare că sunt lucrări de modernizare pentru cei naivi cum sunt cei din primărie. Trecem pe strada Universității, unde tronează statuia Maicii Domnului. Aici lucrările sunt la fel de „moderne” ca dincolo, pe Kogălniceanu. Se poate observa cu ochiul liber spațiile dintre dale care este inegal, fiind mici capcane pentru cei care trec pe acolo în grabă. Colac peste pupăză, unele clădiri au nevoie, la bază, de reabilitare, în condițiile în care au fost zgâriate de constructori. 

Ar mai trebui să vorbim de mizeriile lăsate de cei care lucrează în zonă? De utilajele care încă-și fac veacul pe acolo, iar clujenii fac slalom printre ele pentru a ajunge la civilizație? Eu zic că este de ajuns. Aceste elemente de neglijență și dezordine sunt caracteristice lucrărilor de mântuială făcute de o firmă care a fost la cuțite cu primăria, „câmpul de bătălie” fiind străzile mai sus menționate. 

Amintiri de mult apuse privind strada Mihail Kogălniceanu 

Dacă privești la ce a fost mai demult strada Kogălniceanu și cum arată acum, schimbarea este una radicală. De la acele frumoase rondouri de flori s-a ajuns la beton peste tot, granit ieftin care crapă deja, trebuie să fi atent doar pe stradă pe unde mergi. Mai mult, a devenit, pentru o perioadă parcare pentru mașini, dar marele șef al orașului, Emil Boc, a venit cu ideea ca străzile să rămână ale pietonilor. Cum sunt ele, făcute pe repezeală, cu crăpături și porțiuni în care se vede cu ochiul liber proasta mână a lucrărilor.  

Și ca să vedeți cu adevărat până unde se poate ajunge cu întârzierile când vine vorba de modernizări de străzi, primarul Boc și-a pus consilierii locali să voteze un proiect prin care perioada de modernizare a străzilor despre care vorbim să fie extinsă până undeva prin aprilie anul acesta. 

„Se aprobă asumarea implementării activităților proiectului „Lucrări de amenajare urbană strada Mihail Kogălniceanu, strada Universității și străzile adiacente”  din fonduri proprii după data de 31.12 2023, dar nu mai târziu de 30.04 2024, în scopul realizării integrale a acestora (…)”, se arată în proiect. 

Oare să amintim și de faptul că anul trecut, în octombrie, Consiliul Local a aprobat majorarea costurilor de modernizare a străzilor prin scoaterea din bugetul local a sume de peste 14 milioane de lei, adică 2.8 milioane de euro? 

Transformarea acestor străzi se pare, într-un final, că sunt mai mult un spectacol ieftin de vorbe aruncate în vânt, realitatea fiind cu totul alta. Am vorbit de Universității și Kogălniceanu, acum e timpul să aducem în fața dumneavoastră și „reușitele” de pe străzile Iuliu Maniu și Bolyai Janos. Cu greu și parcă interminabile, lucrările au ajuns într-un punct zero, oarecum terminate, dar care încă mai au nevoie serioasă de îmbunătățiri. 

Cum intri pe strada Bolyai poți observa cum tronează chiar la intrare bucăți de beton, iar de-a lungul străzii, dacă privești atent, vezi că totul pare să fie în dungă, la fel ca turnul din Pissa. Oare să se fi inspirat de acolo „specialiștii” care s-au ocupat de modernizare? Bucățile mari de beton au fost pur și simplu aruncate, puse strategic pentru a crea o așa-zisă „perfecțiune” a lucrărilor. 

Nu trebuie să menționăm faptul că încă se găsesc petice de pământ care nu au fost încă acoperite, iar copacii instalați par să fie uscați deja cu lunile. Poate ne înșelăm, dar nu arată prea bine. Este cu adevărat strigător la cer că s-au scris zeci și sute de articole despre starea deplorabilă a străzilor, iar constructorul se pare că doarme în turnul lui de fildeș și continuă să facă pentru ce este plătit: „să modernizeze” într-un stil aparte străzile care țin de centrul Clujului. 

Cetățenii s-au cam săturat să strige către pereți, acceptând situația cum este. Noi, pe de altă parte, vom continua să aducem în fața clujenilor lucrurile cum sunt pe teren și nu ne pierdem speranța că acele mici îmbunătățiri se vor face. Evident, nostalgia pentru verdele de pe pe Kogălniceanu va rămâne mereu, dar trebuie să facem rai cu ce avem. 

Pentru cei care au uitat, în proiectul de modernizare a zonei Kogălniceanu se numără 10 străzi:  Mihail Kogălniceanu, Universității, Emmanuel de Martonne, Bolyai Janos, Hermann Oberth, Kovacs Dezso, Gaal Gabor, Baba Novac, Piața Timotei Cipariu – tronsonul Turnul Croitorilor și Iuliu Maniu sunt încă departe de finalizare. Lucrările au început în urmă cu trei ani, mai exact în vara anului 2021, treptat, pe străzile mai mici, după care s-a continuat pe cele principale. Chiar dacă lucrările ar fi trebuit să fie gata la finalul anului trecut, ziarul nostru a prezentat cu lux de amănunt cum utilajele își făceau veacul pe Universității, fiind înconjurate de dale de granit. 

8 COMENTARII

  1. Suveica firmelor de casa incolacita pe bugetul local si rezultatele se vad. In cartiere e jalea de pe lume, haos, nervi, injuraturi si poluare de la masinile blocate in trafic. In loc sa se fi terminat cu Centura si inlele de ocolire, apoi sa se apuce de asezat petroaiele lui nenea Videanu, a facut invers si colac peste pupaza, si prost si fara rost si rosturi la pietre. La Teatru se vede clar cum arata finalitatea acestei batjocore, oare unde a disparut marmora? Acum 2 anin s-a finalizat la Baba Novac. Acum din nou santier.

  2. mirositorul tarcea spunea ca se termina lucrarile la finalul lui 2023… dar dee banditul curpapir de la radp clooj pe nume pantelimon trebuie sa mai stoarca ceva banet din banul public…. unde-i marele dna cloooj…

  3. Sînteți prostuți care credeți că-i vorba de nepricepere și/sau prostie. E vorba de proiectul „Haos”, „Zăpăceală”. Oameni trebuie făcuți să nu mai știe pe ce lume trăiesc, să nu vadă lucrurile cu adevărat însemnate ce se fac împotriva lor.
    Da, sînt oameni ce se gîndesc cum să ne zăpăcească și lucrează pe bani buni! Bani luați de la noi prin taxe, accize, TVA și impozite.
    Ne-au făcut mai rău cei cu dalele sau cei ce ne-au omorît și batjocorit la plandemie? Ați uitat de oameni îngropați goi în sac de plastic cu alai de înmormântare de opt din care unul preot, altul cântăreț? Ne fură mai mult cu soclul statui sau cu scumpitul energie că, zic ei, s-a scumpit energia? Despre astfel de lucruri e vorba

  4. Uneori mă întreb dacă cei care scriu astfel de articole sunt întregi la minte. Lucrările nu sunt finalizate și piațeta e încă în lucru, și deja scriem articole și comentarii pline de critici?! Acolo mai sunt o grămadă de finisaje care trebuie făcute, normal că sunt spații neumplute între dale și locuri nefinisate. Orice om care și-a mai făcut câte o lucrare la casă știe că totul se face etapizat și nu poate arăta perfect încă din faza construcție, dar se vede că voi doar ați trândăvit la bloc.
    Era mai frumoasa strada Universității înainte, cu parcarea aia oribilă și plină de gropi? Cu trotuarele distruse și traficul infernal? Unde ați mai văzut orașe europene fără un centru vechi pietonalizat?? Când mergeți în city break in vest, vă place ce vedeți, dar acasă la Cluj vreți să păstrăm mocirla și look-ul comunist.
    Sunteți toți ca niște bătrâni ursuzi și frustrați, cu alergie la orice schimbare! Nimic nu vă poate mulțumi!

    • NU uitati ca
      1-„Betonarea” strazilor istorice a fost aprobata de consilierii locali la propunerea Primarului Boc + arh. Mecalik, dupa fusereala numita „consultare publica” unde, nu s-a tinut cont de parerile cetatenilor legate de taierea copacilor si mentinerea statuilor romanesti pe socluri.
      NU au tinut cont iar acum suntem in plin scandal ce NU se va stinge pana cand REVENDICARILE sociatatii civile nu se vor vedea pe strazile istorice.

      2 – Lucrarile de mantuiala si calitatea execrabila, ne-urmarite de Primarul Boc – ocupat cu gargarageala si aiurelile de la BRUX, au condus la amanarea lucrarilor, amanarea ridicola a repunerii pe soclu a „Scolii Ardelene”(indiferent daca vine sau nu „piatra din Ukraina”), imposibilitatea ca cineva sa-si asume semnarea RECEPTIEI, punerea in pericol a decontarilor pe fonduri euroene ne-rambursabile.

      Va recomandam sa vedeti editiile lunare despre „DEFRISAREA-si-BETONAREA Clujului” de catre Emil Boc pe LISTA RUSINII Clujului – proiect la initiativa primarului; incepeti cu: https://drive.google.com/file/d/1eGqToJke_WzEC1Bo27c5yOn2l-E_Rbf7/view

      • Știe cineva cît e datoria orașului? Un istoric al datorie ar fi și mai bun. Curios, nici un candidat la primărie, după știința mea, nu a venit cu astfel de date în campania electorală.
        Urîtul este impus peste tot în lume nu numai la Cluj precum este îngreunarea traiului oamenilor. Statele Unite mai au orășele cu clădiri istorice frumoase. Azi nu se dau autorizații de construcție pt astfel de clădiri nici măcar pt case în stil victorian sau colonial. Se ridică peste tot bloace aproape ca la noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.