Primăria Cluj-Napoca susține că a luat toate măsurile necesare pentru remedierea neregulilor din complexul comercial Piața Mărăști, după ce mai mulți locuitori ai blocului de lângă hardughia lui Costică Pocol au reclamat comportamentul abuziv al comercianților din piață. Cu toate acestea, haosul este departe de a fi oprit, deoarece Deluxe Deliver SRL una dintre societățile care s-au făcut stăpâne pe domeniul public, amplasându-și tarabele în stradă, a contestat procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției emis de Poliția Locală. Astfel, până când instanța va pronunța o sentință definitivă în dosar, are dreptul să-și desfășoare activitatea după bunul plac.

Un cetățean care a sesizat de nenumărat ori neregulile din Piața Mărăști prin intermediul aplicației MyCluj, ne-a transmis că Primăria Cluj-Napoca i-a comunicat că societatea Deluxe Deliver SRL nu deține acord de funcţionare, cu aprobare de orar, eliberat de către autoritatea administrației publice locale. Astfel, operatorul economic a fost sancţionat contravenţional, iar ca măsură complementară s-a stabilit suspendarea activităţii comerciale de la punctul de lucru până la data autorizării. De asemenea, polițiștii locali au întocmit un proces-verbal de constatare a contravenției privind reglementarea activităţilor comerciale pe raza municipiului Cluj-Napoca, pentru desfășurarea activității de comerț stradal ambulant în alte locuri decât cele autorizate și pentru ocuparea domeniului public cu legume și fructe, fără plata taxei legale a suprafeței trotuarului. În acest caz, reprezentanții primăriei susțin că în urma reverificărilor efectuate s-a constatat că domeniul public a fost eliberat.

„Au fost efectuate verificări în teren, conform competenţelor Poliţiei Locale, Serviciul Inspecţie comercială, ocazii cu care s-a constatat faptul că la adresa menționată mai sus, funcționează SC Deluxe Deliver SRL care efectuează activități cuprinse în codurile CAEN 4721 „Comerț cu amănuntul al fructelor și legumelor proaspete, în magazine specializate” și 4729 ,,Comerț cu amănuntul al altor produse alimentare, în magazine specializate”. Agentul economic identificat deţine certificat de înregistrare şi certificat constatator pentru punctul de lucru, eliberate de Oficiul Registrului Comerţului, însă nu deţine acord de funcţionare, cu aprobare de orar, eliberat de către autoritatea administrației publice locale. Prin urmare, operatorul economic în cauză a fost sancţionat contravenţional, în temeiul prevederilor art.73 şi art.74 din O.G. 99/2000 republicată, privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă. În acelaşi timp s-a stabilit măsura complementară de suspendare a activităţii comerciale de la punctul de lucru până la data autorizării. Ulterior, a fost depusă plângere împotriva procesului verbal, la Judecătoria Cluj-Napoca. În conformitate cu prevederile art. 32 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, actualizată, „plângerea suspendă executarea”. După finalizarea procesului aflat pe rolul instanțelor judecătorești se vor lua măsurile legale care se impun. Menționăm faptul că a fost întocmit un proces-verbal de constatare a contravenției în conformitate cu prevederile HCL nr. 150/2009 privind reglementarea activităţilor comerciale pe raza municipiului Cluj-Napoca, pentru desfășurarea activității de comerț stradal ambulant în alte locuri decât cele autorizate și ale HCL nr. 191/2009 pentru ocuparea domeniului public cu legume și fructe, fără plata taxei legale a suprafeței trotuarului. În urma reverificărilor efectuate s-a constatat că domeniul public a fost eliberat (atașăm fotografie).”, au transmis reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca.

Clujeanul deranjat de practicile din Piața Mărăști a reclamat la sfârșitul anului trecut că mașinile comercianților sunt parcate ilegal pe aleea din spatele blocului, chiar și atunci când există zone de parcare delimitate. De asemenea, stâlpii de delimitare a spațiului verde au fost smulși pentru a face loc mașinilor, afectând nu doar aspectul estetic, ci și integritatea spațiului verde amenajat de către primărie. Mai mult, clujeanul a atras atenția asupra unei tarabe de legume si fructe, care iși expune marfa direct pe trotuar.

„Prin prezenta, doresc sa atrag atentia asupra unor probleme persistente din jurul blocului situat la adresa Bd 21 Decembrie nr. 148, in municipiul Cluj-Napoca, mai ales pe aleea ce merge in spatele blocului. Aceste probleme includ parcarea ilegala a masinilor vanzatorilor din piata, distrugerea stalpilor de delimitare a spatiului verde si ocuparea ilegala a trotuarului de catre o taraba de legume si fructe. Observam cu ingrijorare ca pe aleea din spatele blocului se parcheaza ilegal masini ale vanzatorilor din piata, chiar si atunci cand exista zone de parcare delimitate. Aceasta practica creeaza un disconfort major pentru locuitori, deoarece trotuarul este blocat, obligand pietonii sa circule pe partea carosabila intre masini. Desi zona este semnalizata corespunzator, iar oprirea si stationarea sunt interzise, acest lucru nu pare sa descurajeze practica ilegala de parcarea. De asemenea, am observat ca stalpii de delimitare a spatiului verde au fost distrusi, patru dintre ei lipsind din sirul lung. Se pare ca acestia au fost smulsi pentru a permite parcarea pe spatiul verde. Aceasta actiune nu doar afecteaza aspectul estetic al zonei, dar si integritatea spatiului verde amenajat de catre primarie. In fata pietei Marasti, o taraba de legume si fructe isi expune marfa pe trotuar cu niste constructii metalice ilegale. Noaptea, aceste constructii raman depozitate pe trotuar, ingreunand trecerea pietonilor prin statia de autobuz. Situatia este mai grava deoarece acestea ocupa aproximativ jumatate din trotuar, creand un obstacol semnificativ pentru cei care folosesc statia de autobuz.”, se arată în sesizarea clujeanului. 

Cu toate că Primăria Cluj-Napoca a susținut că rafturle metalice amplasate pe trotuar de către operatorul economic pentru a-și expune marfa au fost înlăturate, în realitate societatea  Deluxe Deliver SRL nu se dezminte de practicile ilegale. Structura metalică nu mai rămâne peste noapte pe trotuar, ci este legată cu un lanț de bicicletă de un gard din apropiere. 

Pe lângă neregulile privind amplasarea tarabelor pe domeniul public, lipsa acordului de funcționare și a orarului aprobat de Primăria Cluj-Napoca, ghereta în care societatea Deluxe Deliver SRL își desfășoară activitatea nu deține nici autorizație de securitate la incendiu eliberată de ISU Cluj. În ciuda faptului că în urma tragediei de la Ferma Dacilor autoritățile au desfășurat o serie aplă de controale pentru a verifica dacă pensiunile, restaurantele sau spațiile comerciale sunt autorizate PSI, Piața Mărăști nu a ajuns în atenția ISU Cluj.

Citește și: Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, obligat de instanță să strămute peste 500 de morminte din Cimitirul Mănăștur

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.