Până în 3 iunie 2024, tinerii cercetători se pot înscrie în cadrul  unei noi ediții a premiilor „Rada Mihalcea pentru Tineri Cercetători în Știință și Inginerie”.

 

„Avem plăcerea de a vă invita să participați la ediția a X-a a premiilor „Rada Mihalcea pentru Tineri Cercetători în Știință și Inginerie”. Aceste premii anuale, inițiate în anul 2015, recunosc tinerii cercetători din domeniul științei și ingineriei care, prin munca lor, au demonstrat excelență și au adus contribuții extraordinare în domeniul lor de specialitate și societății”, au transmis reprezentanții primăriei Cluj-Napoca.

Concursul este organizat de Primăria municipiului Cluj-Napoca în parteneriat cu Prof. Dr. Rada Mihalcea, cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca și profesoară la Universitatea Michigan.

Câștigătorii acestei ediții a concursului vor primi premii în bani (locul I 3000 $, locul II 2000 $ și locul III 1000 $), mențiuni speciale, precum și diplome de merit. Acestea vor fi înmânate în cadrul unei festivități organizate de către Primăria municipiului Cluj-Napoca, împreună cu Prof. Dr. Rada Mihalcea. Premiile pentru câștigătorii acestui concurs sunt asigurate de următorii sponsori: Betfair, Terapia.

Condiții de participare: Se califică pentru candidatura la aceste premii toți cei care lucrează în cercetare într-un domeniu de știință sau inginerie, la universități, institute de cercetare sau companii din întreaga țară. Candidații trebuie să nu depășească vârsta de 35 de ani, împliniți până la data de 31 decembrie 2024 (inclusiv).

Aplicație:
Se solicită nominalizări și autonominalizări care să conțină următoarele documente:
1. Scrisoare de nominalizare sau autonominalizare care să sublinieze meritele candidatului și să demonstreze motivul pentru care candidatul este potrivit pentru premiul „Tineri Cercetători în Știință și Inginerie”.
2. Curriculum Vitae al candidatului, incluzând lista completă de publicații și aplicații de finanțare.
3. O scrisoare de recomandare.
4. O copie după cartea de identitate a candidatului.
Calendarul desfășurării concursului pentru anul 2024:
– Materialele trebuie trimise în format electronic la adresa de e-mail tineri.cercetatori.stiinta.ing@gmail.com până la data de 3 iunie 2024. Scrisoarea de recomandare trebuie trimisă direct de către referenți la aceeași adresă de e-mail tot până la data de 3 iunie 2024. Aplicațiile primite după această dată nu vor fi luate în considerare.

Nominalizările vor fi evaluate de o comisie formată din cercetători din domeniul științei și ingineriei, prezidată de Prof. Dr. Rada Mihalcea (University of Michigan).

Câștigătorii concursului vor fi anunțați la data de 27 iunie 2024, iar premiile vor fi înmânate în cadrul unei festivități organizate de Primăria municipiului Cluj-Napoca în luna iulie sau august a acestui an.

Sursa: Ziua de Cluj

Citeşte şi:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.