Primăria Cluj-Napoca a scos la mezat contractul de achiziție publică pentru întocmirea documentațiie de pregătire a concursurilor de soluții pentru elaborarea unui plan director pentru malurile Someșului pe traseul municipiului Cluj-Napoca” și ”Revitalizarea Turnului Pompierilor”.
Astfel, pentru serviciile de consultanță tehnică Primăria e dispusă să cheltuiască 125.000 de lei.
”Un aspect strategic și esențial este reprezentat de către dezvoltarea durabilă a culoarului Someșului în parcursul său metropolitan, având în vedere potențialul dezvoltării structurii urbane, a calității spațiului public, precum și îmbunătățirea mobilității de-a lungul acestei axe. În sensul celor expuse, municipalitatea dorește să fie promotorul unui concurs de soluții pentru amenajarea culoarului Someșului, punerea acestuia în valoare și îmbunătățirea mobilității urbane. Astfel, concursul va avea drept scop secetarea celui mai bun proiect prin care este prezentat un plan director de amenajare și mobilare a arealului mai sus definit”, arată Primăria în caietul de sarcini.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.