Cum să fugim mai repede de responsabilitate? Radu Moisin şi Sorin Apostu, cei doi lideri ai Primăriei municipiului Cluj-Napoca, nu vor să răspundă la întrebări legate de Lomb.
Au promis clujenilor un cartier de 600 de milioane de euro cu mii de locuinţe şi toate facilităţile ca într-o metropolă de vârf.

Din păcate, Clujul nu va deveni niciodată o metropolă cu nişte oameni care nu ştiu să îşi asume răspunderea pentru faptele lor. Cei care nu ştiu să gestioneze proiecte de 600 de milioane de euro trebuie să se retragă din funcţie. Sau măcar să îşi asume responsabilitatea. Pentru faptele lor.

Dacă lansezi anumite proiecte pe piaţa trebuie să le duci la capăt. Nu trebuie să zici păi ştii că o fii, că o împărţi, că acolo a fost altfel, că dincolo noi avem dreptate şi peste tot este contrar aşteptărilor.

Degeaba ne anunţi domnule primar Apostu că urmează să candidezi în 2012. Te gândeşti prea departe nu ţi se pare? Ţi-ai dus proiectele la sfârşit ca să poţi să îţi asumi alţi patru ani de conducere a Clujului? Eu aş zice să te speli puţin pe faţă şi să vedem ce duci la bun sfârşit şi ce nu. Să tragem o linie şi apoi te poţi gândi la viitor.

Nu zic că Sorin Apostu nu este un profesionist. El ştie foarte bine să paseze responsabilităţile. Când e vorba de laude şi de lucruri roz şi bune hai dom’ primar la înaintare şi declaraţii. Când e vorba de lucruri în care Primăria pierde 600 de milioane de euro, ce ar fi ca Apostu să paseze responsabilitatea pe Moisin care dintr-o dată e foarte ocupat.

Autorităţile locale au pierdut locul pe care îl aveau în Consiliu de Administraţie al proiectului de 600 de milioane de euro, au lăsat un urmărit penal să conducă Consiliul de Administraţie timp de mai mult de jumătate de an şi au pus o persoană a cărui incredere era  contestabilă ca să îi reprezinte. Oare cum au apărat interesul contribuabililor şi cetăţenilor plătitori de taxe în această situaţie?

Oricum, cetăţeni, sper că sunteţi mulţumiţi de cine vă conduce. Pentru că tot aceşti oameni candidează şi în 2012! Poate le mai daţi ocazia încă odată să o mai ardă pe bani publici!

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.