În 20 septembrie va avea loc primul termen al procesului în care Primăria Cluj-Napoca atacă decizia Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC), care anulează rezultatul licitaţiei pentru proiectarea viitorului Centru Cultural Transilvania. Instituţia cere reevaluarea proiectelor, iar Primăria argumentează că este imposibil fără a fi încălcată anonimitatea proiectanţilor, un criteriu foarte important pentru acest concurs.

Primăria a obţinut decalarea termenului din instanţă în procesul privind situaţia Centrului Cultural Transilvania. Primul termen în procesul în care primăria atacă decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) prin care a fost anulat rezultatul licitaţiei de adjudecare a contractului pentru proiectarea Centrului Cultural Transilvania va avea loc în 20 septembrie.
„Primăria municipiul Cluj-Napoca salută deschiderea instanţelor clujene de a reprograma termenul pentru procesul privind situaţia Centrului Cultural Transilvania, astfel încât să se creeze condiţiile pentru a se soluţiona cât mai rapid cauza şi, implicit, să se poată continua acest proiect atât de important pentru clujeni. Reamintim că Primăria a introdus în luna iulie 2011 o cerere de preschimbare a termenului de judecată stabilit iniţial pentru data de 4 octombrie 2011, cerere care a fost soluţionată de judecătorii Curţii de Apel Cluj imediat după terminarea vacanţei judecătoreşti, la începutul lunii sept 2011 în mod favorabil, stabilindu-se un nou termen pentru data de 20 septembrie 2011”, arată reprezentanţii instituţiei.

Contestaţie ajunsă în instanţă

CNSC a anulat în luna iunie a acestui an rezultatul concursului de soluţii privind viitorul Centru Cultural Transilvania. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a admis contestaţiile înaintate de cele două societăţi nemulţumite de rezultat, Drăgan Architecture şi Carpaţi Proiect. Primăria ar trebui să verifice dacă participanţii la concurs au respectat regulamentul, potrivit CNSC.
„CNSC, prin decizia emisă la contestaţiile concursului de proiectare a Centrului Cultural Transilvania, a creat o situaţie de blocaj pentru proiectul nostru – cel mai important proiect de arhitectură din România. Prin felul în care a formulat decizia, aceasta nu poate fi aplicată în fapt. Practic, CNSC a dispus reluarea procedurii de jurizare, lucru imposibil, având în vedere că legea impune ca proiectele să fie prezentate anonim, acest anonimat urmând a fi păstrat până în momentul în care juriul a adoptat o decizie sau a formulat o opinie”', au explicat oficialii primăriei. Contractul pentru proiectarea Filarmonicii a fost adjudecat de primărie anul acesta către Vaal Arhitectura – Popp şi Asociaţii pentru peste 2,4 milioane de lei, în urma unei licitaţii în cadrul căreia, pe partea tehnică, proiectele au fost punctate de un juriu.
„Am încredere că instanţele clujene, care de atâtea ori s-au demonstrat a fi deschise către procedurile moderne de atribuire a contractelor, vor vedea cât de lipsită de sens şi motivare concretă este decizia CNSC şi ne vor da câştig de cauză, pentru a putea să ne ţinem de cuvânt şi să oferim clujenilor un panteon al artelor, centrul cultral pe care îl aşteaptă de atâta vreme şi de care avem nevoie ca de aer” a declarat primarul Sorin Apostu.

Noul sediu pentru Filarmonică

Proiectul va consta din două săli de spectacol, un centru de conferinţe, spaţii de birouri, parking, sală de repetiţii, centru multifuncţional şi un sediu pentru Filarmonica de Stat Transilvania. Sala de concerte, cu o capacitate de 1.200 de locuri, va fi separată de sediul Filarmonicii, dar vor exista două pasarele de legătură între acestea la etajele 1 şi 2. La construirea sălii de concerte primarul Sorin Apostu doreşte să aducă şi un specialist de renume în acustică. Cele şapte corpuri pot fi construite independent unul de celălalt, motiv pentru care primăria va concesiona terenul pentru construirea unora dintre acestea.
În spaţiile rămase neconstruite ar urma să fie amenajate mai multe spaţii pietonale şi cinci piaţete, cea mai spaţioasă, Piaţa Transilvania, urmând să aibă 2.000 de metri patrati. Această piaţă va fi situată în faţa principalei săli de spectacol. Una dintre propuneri a sugerat crearea unei străzi de legătură între Bulevardul 21 Decembrie 1989 şi Calea Dorobanţilor, iar pentru accesul la parking crearea unei căi subterane de legătură spre strada Năvodari.


Diana Gabor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.