Clubul Junkyard Pub, vecin cu direcția de sănătate a primăriei clujene și perete în perete cu viitorul Centru de Vârstnici, merge bine în ciuda faptului că Primăria Cluj a dispus suspendarea imediată a activității. Mai mult, există un dosar pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca care are ca obiect obligarea patronului clubului Junkyard de a respecta decizia de suspendare a activității, dar proprietarii par să nu aibă nici cea mai mică intenție de a întrerupe funcționarea și își fac reclamă, lună de lună, în publicația ”Igen, tesseg!”.

 

Gazeta de Cluj a scris într-un număr anterior despre faptul că mai mulți locatari ai imobilelor situate pe strada Ștefan Octavian Iosif, la numerele 4 și 6 au înmânat, la începutul lunii februarie a acestui an, o petiție primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, prin care solicitau să nu se avizeze favorabil funcționarea Junkyard Pub. Aceștia arătau că  zgomotul produs de muzică, noapte de noapte, le afectează grav sănătatea, deja pusă la încercare. În plus, clubul încalcă legea care prevede că distanța minimă față de o instituție publică trebuie să fie mai mică de 100 de metri, iar Junkyard va fi perete în perete cu Căminul de Vârstnici pe care primăria îl construiește.

Locatarii din zonă povestesc că este gălăgie mare în fiecare seară, iar atunci când se organizează  party-uri este imposibil nu doar să dormi, ci să stai în casă. La solicitarea locatarilor din vecinătatea clubului Junkyard Pub au fost efectuate măsurători sonometrice pentru stabilirea poluării fonice în timpul unui party. Cu această ocazie s-a stabilit că au fost mult depășite valorile maxim admise, dar clubul s-a ales doar cu o amendă contravențională.

 

Strada, un wc public

Cele mai afectate sunt persoanele care locuiesc în imobilul de la nr. 6, care au perete comun cu clădirea ce găzduiește localul. Ele se plâng nu doar de faptul că e zgomot, dar spun că tinerii ies noaptea în stradă și urinează pe pereții clădirilor din jur, așa încât strada miroase ca un wc public. Când s-au plâns autorităților de la primărie, unii funcționari le-au răspuns în răspăr ca este un risc să locuiești într-o zonă centrală, sugerându-le să se mute la periferie, dacă vor liniște. Alții, le-au spus – unor oameni de 70- 80 de ani – că dacă vor să nu fie deranjați de gălăgie, să meargă și ei la party.

În ultima sesizare adresată primăriei, locuitorii din vecinătatea clubului Junkyard solicită ”sistarea activității de cafe-bar desfăşurată de către SC Wertym SRL, în locația situată pe str. St. O. Iosif nr. 4, întrucât Comisia de Autorizări întrunită la data de 13.03.2014 a respins documentația înregistrată de Wertym SRL pentru obținerea acordului de funcționare, acest agent comercial desfășurând activitate comercială nelegală din 11.01.2012 și în prezent, fără întrerupere”. În răspunsul dat de primărie se arată că s-a dispus suspendarea imediată a activității cafe-barului și s-au aplicat mai multe amenzi contravenționale pentru funcționarea fără deținerea acordului și a aprobării unui orar eliberat de  primărie.

 

Gașca mea nu poate să stea liniștită, nicio clipă

Patronii Wertym SRL sunt însă de neoprit și barul funcționează în continuare, așa încât primăria i-a acționat în instanță. ”Deoarece societatea funcționează în continuare, nerespectând măsura de suspendare a activității dispusă, Biroul Juridic din cadrul primăriei locale a început demersurile prevăzute de lege pentru obligarea firmei Wertym SRL la respectarea deciziei de suspendare a activității. În acest sens, Judecătoria Cluj-Napoca a fost înregistrat Dosarul nr. 616/211/23.04.2014”, se arată în răspunsul primăriei.

 

Între o amendă și un proces, un party

Aceasta înseamnă că până la soluționarea procesului, care va dura ani de zile, clubul Junkyard va funcționa în aceleaşi condiții, încălcând normele stabilite de lege, lipit de căminul de bătrâni care se construiește chiar de către primărie. Locatarii de pe Șt. O. Iosif spun că afacerea clubului Junkyard este ținută în brațe de UDMR. Reclama la acest bar apare, lună de lună în revista ”Igen, Tesseg!„ publicație gratuită sub sigla fundației UDMR, care îşi propune sprijinirea şi încurajarea firmelor – magazine, pieţe, cofetării, casierii etc. – pentru servirea şi informarea clienților în diferite comunităţi lingvistice, în limba lor maternă.

 

Mediere între proprietari și vecini

Proprietarii de terase vor fi invitaţi de Primărie pentru a discuta cea mai bună variantă, astfel încât atât interesele economice ale acestora, cât şi liniştea vecinilor, să fie luate în considerare la elaborare orarelor şi a regulilor de funcţionare. Aceasta după ce, într-una dintre ședințele recente ale Consiliului Local, vecinii terasei de vară Boema au cerut limitarea orei de închidere a localului, plângându-se că în vecinătatea acestuia nu se mai poate trăi decent.

Primarul Emil Boc a insistat asupra faptului că terasa funcționează legal, că s-au făcut măsurători de zgomot și că nu se încalcă legislația. Deşi regulamentul referitor la terasele din cartiere impune ca acestea să fie închise la ora 22:00, în centru nu se poate aplica aceeaşi regulă.

ViceprimarulAnna Horvath a atras atenţia că în centrul oraşului se desfăşoară în mod permanent evenimente, şi că multe din acestea se întind până după ora 22:00. „Nu poți închide tot din centru la ora 22:00. Vine Capitala Tineretului, trebuie să fim rezonabili. Dar trebuie pus pe hârtie și aprobat în Consiliul Local în așa fel încât comisia pentru orare și tarife să aibă o bază. La Paris, este adevărat, se închide tot după o anumită oră, însă noi nu suntem Franța. Se va organiza dezbaterea, probabil săptămâna următoare și vom avea o direcție”, a subliniat viceprimarul.

În schimb, consilierul PSD Claudia Anastase a cerut să se ia în seamă plângerile cetăţenilor, iar aspectele care ţin de orar şi zgomot să fie clarificate. Aceasta a propus organizarea unei dezbateri, pentru ca în momentul în care comisia pentru orare se reuneşte, să existe o strategie clară pentru cum trebuie gestionate astfel de situaţii. Primarul a fost de acord, cu condiţia să se discute cu precădere despre activitatea teraselor din centrul oraşului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.