Odată cu modernizarea liniei de tramvai, municipalitatea va achiziţiona şase garnituri noi de tramvai pentru ruta Mănăştur-Piaţa Gării, pentru care estimează că va plăti aproximativ 1,2 milioane de euro. Acestea vor avea dotări tehnice moderne, precum şi o serie de caracteristici care să asigure confortul călătorilor.

La sfârşitul lunii iulie Primăria Cluj-Napoca a lansat licitaţia pentru achiziţionarea de garnituri noi de tramvai, pentru liniile care vor fi reabilitate cu bani europeni. Municipalitatea a postat anunţul pe site-ul de licitaţii, în care a specificat sunt condiţiile pe care vor trebui să le îndeplinească noile tramvaie care vor fi achiziţionate odată cu modernizarea liniei de tramvai.

Facilităţi pentru cărucioare

”În 2012 se vor achiziţiona cel puţin 6 tramvaie moderne, urmând ca până la finele anului 2012 să fie încheiat un acord cadru pentru un număr de maxim 12 bucăţi. Până la finalizarea lucrărilor la ambele tronsoane, în luna iunie 2013, vom avea garnituri noi conforme cu normele europene în domeniu. În acest moment pregătim caietul de saricini, iar procedura va fi publicată pe SEAP până la sfârşitul săptămânii acesteia”, a anunţat biroul mass-media al Primăriei. Valoarea estimată a unei bucăţi este de 1,2 milioane de euro (fără TVA) şi vor fi achiziţionate de către Primărie prin licitaţie publică. Criteriile principale vor fi preţul, în proporţie de 85% şi perioada de garanţie, precum şi alte caracteristici tehnice pentru care se acordă 15% din punctaj.
Edilul Sorin Apostu a enumerat pentru presa clujeană care sunt condiţiile pe care noile tramvaie trebuie să le îndeplinească. În primul rând, este vorba de cu un consum de energie electrică cu 50% mai mic decât tramvaiele actuale. ”Tramvaiul este un mijloc de transport ecologic, dar este important să reducem cât putem consumul de energie; vor fi dotate cu calculatoare de bord pentru controlul funcţionării tramvaiului şi a echipamentelor electronice din dotare, asigurând astfel şi controlul consumului energetic”, a arătat acesta. În al doilea rând, tramvaiele trebuie să aibă podeaua complet coborâtă, să aibă rampă pentru accesul persoanelor cu handicap locomotor care se deplasează cu cărucior, pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusa şi a cărucioarelor pentru copii.

Supraveghere video şi Wi-Fi

De asemenea, tramvaiele vor fi dotate cu instalaţie de supraveghere video la exterior şi interior prin camere digitale de înaltă rezoluţie, iar, tot pentru siguranţa pasagerilor, uşile vor avea un sistem de protecţie la strivire a călătorilor şi echipament care să nu permită plecarea din staţie cu uşile deschise. Pentru confortul clujenilor, aceste tramvai vor avea scaune ergonomice dispuse încât să asigure o circulaţie bună a călătorilor atât la interior cât şi în timpul urcării sau coborârii din tramvai, vor fi dotate cu instalaţie de aer condiţionat, instalaţie de ventilaţie pentru aerisire şi instalaţie de încălzire pentru sezonul rece, vor avea facilităţi pentru informarea calatorilor, vizuală şi vocală, afişarea numărului şi denumirea liniilor, pentru anunţarea şi afişarea staţiilor de pe traseu, precum şi alte informaţii specifice pe cele 2 monitoare pentru informaţii specifice pentru călători şi nu în ultimul rând, vor avea internet wi-fi. Tramvaiele pe care le va achiziţiona administraţia locală trebuie să fie silenţioase şi cu suspensie performantă pentru că modernizarea liniei permite scăderea vibraţiilor şi a zgomotelor, să aibă încorporat un sistem antiblocare şi antipatinare şi echipament pentru comanda automată a schimbării macazelor.

Capacitate de 200 de călători

Capacitate de transport totală a acestor tramvaie va fi între 175 şi 200 de călători, în comparaţie cu un autobuz, care are o capacitate de maxim 90 de călători. De asemenea, pe aceste mijloace de transport va fi implementat direct sistemul electronic de validarea a legitimaţiilor de călătorie, sistem pe care Primăria speră să-l implementeze de anul viitor. Municipalitatea a cerut ofertanţilor să ofere garanţie de minim 5 ani sau 350.000 km şi să asigure o durată minimă de exploatare de 20 de ani, precum şi să livreze garniturile la 6 luni de la semnarea contractului.
”Am promis că vom face economii de pe urma lucrărilor de modernizare a liniei de tramvai pentru a cumpăra cel puţin o garnitură. Din scoaterea la licitaţie a şinelor vechi şi a dalelor de beton, sperăm să economisim circa 1 milion de euro”, arată primarul. Acesta a adăugat că în România mai sunt două oraşe care modernizeaza linia de tramvai, Iaşi şi Timişoara, dar Cluj-Napoca este singurul oraş care o face pe bani europeni.

Diana Gabor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.