Judecătorii CCR au decis miercuri, în unanimitate, că legea care prevedea ca aleșii locali să-și piardă mandatul doar în cazul unei condamnări cu executare, nu cu suspendare, este neconstituțională.

Astfel, magistrații au admis sesizarea făcută de președintele Klaus Iohannis. Șeful statului susținea în contestația trimisă CCR că „a permite unei persoane care a adus atingere unei valori sociale ocrotite de legea penală și cu privire la care instanța a considerat că prezintă un pericol social să continue exercitarea mandatului de ales local nu este de natură să asigure exercitarea funcțiilor și demnităților publice în coordonatele statului de drept”.

Potrivit televiziunilor de știri, judecătorii CCR au susținut că legea în forma actuala creează un „regim discriminatoriu, iar soluția aleasă ar fi deturnat scopul legiuitorului de a apăra integritatea funcției de ales local”.

Legea pe care a decis miercuri Curtea prevedea ca primarii și președinții de consilii județene să poată rămâne în funcții dacă sunt condamnați la închisoare cu suspendare.

Își pierdeau mandatul doar primarii și consilierii care au fost condamnați definitiv la închisoare cu executare, fie pe infracțiuni de drept comun, fie pentru corupție.

Iohannis a cerut întâi reexaminarea legii, însă cum Parlamentul i-a respins solicitarea, șeful statului contestat-o la CCR, potrivit ziare.com.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.