De la începutul lunii viitoare vor reîncepe audierile în procesul Farmec, unde clujeanul şi omul de afaceri Janos Tothfalusi îi acuză pe o parte dintre membrii familiei Turdean, din conducerea companiei clujene, că refuză să respecte o serie de înţelegeri financiare prin care Tothfalusi a finanţat afacerea Farmec. Reamintim că în urma articolelor publicate de Gazeta de Cluj despre acest subiect, procesul respectiv a trecut la categoria “secret”. Pentru a îşi recupera banii investiţi în compania Farmec, Tothfalusi a făcut şi o plângere penală împotriva celor din conducerea firmei, însă procurorii nu i-au găsit pe cei din familia Turdean vinovaţi.

 

Pe data de 5 martie, la Tribunalul Comercial Cluj vor reîncepe audierile în dosarul producătorului clujean de produse cosmetice Farmec. Cu toate acestea, la proces nu pot intra decât părţile implicate pentru că dosarul a fost declarat secret la cererea membrilor familiei Turdean, şefii companiei Farmec. La termenul trecut, care a avut loc la începutul lunii februarie, procesul a durat doar câteva minute, timp în care i s-a pus în vedere reclamantului Tothfalusi să plătească o taxă de timbru. Acest proces riscă să intre în topul proceselor comerciale care se judecă la Cluj. El a fost deschis la jumătatea lunii aprilie 2009, iar până acum nimeni nu a fost în măsură să emită un verdict hotărâtor în acest caz. Cu toate acestea, în documentele de la dosar există o expertiză economică, iar raportul a fost făcut de expertul contabil Man Gheorghe Alexandru. Expertiza a fost făcută pe baza rapoartelor financiar-contabile publicate la 31.12.2011, raportul auditorului financiar cu privire la situaţiile financiar contabile întocmite la aceeaşi dată şi informaţii despre istoricul menţiunilor/cererilor emise de către ONRC eliberat la data de 01.02.2011. “Capitalurile proprii la 31.12.2011 au fost în valoare de 105.710.834 de lei, iar numărul de acţiuni înregistrate în capitalul social al Farmec SA la data de 31.12.2011 au fost în sumă de 2.292.918 de acţiuni, astfel că rezultă o valoare contabilă per acţiune de 46,10 lei”, arată expertul contabil.

Conform unui raport al Farmec SA, “consiliul de administraţie propune ca în anul 2012 să se repartizeze şi să se acorde din profitul net realizat în anul 2011, de 8.302.959 de lei, suma de 5.005.179 de lei ca dividende, care reprezintă 3,14 de lei/acţiune”, arată raportul Consiliului de Administraţie al Farmec, datat 27.03.2012.

 

Judecătorii care miros a Farmec

Pe de altă parte, conform cotidianul.ro, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) există un memoriu în care este dezvăluit faptul că o parte dintre magistraţii clujeni care au avut de-a face cu judecarea proceselor cu SC Farmec sunt “abonaţi” la beneficiile oferite de familia Turdean prin intermediul Farmec SA. Spre exemplu, judecătoarea Oros Voichiţa, învestită cu judecarea unei cereri de strămutare, a încasat de la administratorii societăţii Farmec, conform declaraţiei de avere, doi ani la rând, suma de 10.000 de lei anual sub forma unui serviciu – bonus unic. În dosar, conform extrasului site-ului Ministerul Justiţiei, doamna judecător a formulat cerere de abţinere dar surprinzător deşi „încărcată cu un interes direct cu partea cu care mă aflu în vrăjmăşie, cererea de abţinere a fost respinsă şi doamna judecătoare a rămas în continuare în dosar”! De asemenea, nepotul doamnei judecător Chichişan se află într-o legătură de afaceri cu administratorii societăţii Farmec SA, iar fostul preşedinte al Tribunalului Cluj, avocatul Pop F. Ioan este în prezent consilier al familiei Turdean şi fost avocat al inculpaţilor Turdean şi Pântea şi ar putea influenţa prin anumiţi colegi actul de justiţie.

De asemenea judecătorul Păcurar Iulian a manifestat de mai multe ori o poziţie favorabilă societăţii Farmec prin faptul că în calitate de judecător delegat la Registrul Comerţului a încuviinţat prin încheiere radierea mărcilor societăţii în vederea înstrăinării cu menţiunea eronată: „conform hotărârii adunării generale a acţionarilor”, numai că în fapt se aviza doar pe baza hotărârii administratorilor. Nu în ultim rând, se vorbeşte despre soţul judecătoarei Sărăcuţ Mihaela, Sărăcuţ Mircea,care este manager de vânzări la societatea Sodexho Pass SRL, societate care colaborează cu SC Farmec SA prin vânzarea de către Sărăcuţ Mircea către SC Farmec SA a tichetelor de masă.

 

Cum a pornit procesul Farmec

Din 2000 până în 2005, inclusiv la cererea familiei Turdean, Tothfalusi Janos a acordat finanţări pentru cei patru membri ai familiei Turdean pentru ca aceştia să cumpere acţiuni Farmec pe numele lor, dar ca în termen de doi ani de la acordarea sumelor să le transcrie pe numele Tothfalusi. Finanţările au fost făcute pe bază de înscrisuri, convenţii şi chitanţe, care au fost semnate de toţi cei implicaţi şi recunoscute în faţa instanţei. De asemenea, în actele în cauză a fost stipulat ca pe lângă transcrierea acţiunilor să fie predate lui Tothfalusi şi dividendele cuvenite acţiunilor în cauză. În primii trei ani au fost înmânate lui Tothfalusi dividendele cuvenite (2005, 2006, 2007) atât în formă de acţiuni cât şi în formă de bani. Pentru 2008, 2009 şi 2010, familia Turdean a refuzat să mai transfere dividendele cuvenite precum şi au refuzat transcrierea acţiunilor, motiv pentru care Tothfalusi a deschis proces.

 

Turdenii curaţi ca lacrima!

Liviu Turdean a mai avut probleme în justiţie, dar toate acestea s-au terminat cu bine pentru fostul director de la Farmec. În 2005, el a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, care îl acuzau de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Alături de el au mai fost acuzați fiul lui, Mircea, precum și Kevorkian Marin, Pantea Petru și alții. După circa 2 ani, instanța de fond îi condamnă cu suspendare pe cei din lotul “Farmec”, dar ei fac apel însă magistrații Tribunalului București mențin aceeași sentință. Nemulțumit de faptul că magistrații au dat același verdict, clujenii fac recurs care se judecă la Curtea de Apel București, unde judecătorii, la începutul anului 2010, îi “spală” de toate acuzațiile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.