Dacă Gutenberg este celebru pentru că a inventat tiparul, italienii sunt cei care au perfecţionat această artă. Cărţile tipărite dinainte de 1501, cunoscute drept incunabule, au ajuns şi în România imediat după apariţia volumelor. Bogdan Crăciun, şeful serviciului de colecţii speciale din cadrul Bibliotecii Academiei din Cluj a explicat pentru cititorii Gazetei de Cluj cum au fost tipărite primele cărţi din Europa şi ce se „ascunde” în spatele lor. Unele fonturi de text, mai vechi de 500 de ani , sunt folosite şi în ziua de astăzi. „Incunabulele sunt orice cărţi tipărite până la 1501. Gutenberg inventează tiparul la mijlocul secolului al XV-lea, iar el a început să tipărească la 1450. Nu se păstrează primele tipărituri, însă cartea de referinţă este Biblia 1455-1456.. Deşi acest tip de cărţi apar în Germania, în ceea ce priveşte numărul principal al tipăriturilor, majoritatea sunt italiene. Important este de notat aici că deşi italienii conduc, mare parte din tipografii sunt conduse de meşteri germani. Cele mai importante centre sunt Veneţia şi Nurnberg. În Veneţia cărţile erau produse de familia Manuzius, de unde vine şi numele fontului pe care îl folosim şi astăzi. Cele mai vechi cărţi aflate în patrimoniul Bibliotecii Academiei din Cluj-Napoca sunt din 1470, iar colecţia de incunabule deţine locul trei în România după Biblioteca Naţională din Alba-Iulia şi Brukentalul din Sibiu”, a declarat Bogdan Crăciun.
Incunabulele, o colecţie „istorică”
„O particularitate a fondului clujean este că acesta reprezintă o colecţie „istorică”, adică cărţile nu sunt rezultatul unei achiziţii târzii, ci au intrat în Transilvania încă din secolele XV-XVI.E important pentru că s-a constituit o sursă extrem de valoroasă pentru istoria cărţii din Transilvania deoarece au fost făcute însemnări timpurii pe aceste volume. Un umanist de origine română, după cum are numele latin Martin Haczius, avea în proprietate opera filozofică a lui Aristotel”, continuă şeful serviciului de colecţii speciale din cadrul Bibliotecii Academiei din Cluj.
Incunabulele abordau diverse domenii de la astronomie, la gramatică, teologie şi chiar filozofie. Oamenii religioşii citeau chiar şi cărţi de ştiinţă în acea perioadă. „Toate incunabulele pe care le avem noi sunt scrise în latină, dar în Europa sunt şi în germană, franceză. Cei din biserică sunt cei care le citeau, deşi doar o parte sunt teologice. Avem de exemplu un incunabul de astronomie. Acesta este important pentru că denotă că ştiinţa era citită în epocă. Avem multe caracteristici pentru epoca umanistă, cum ar fi cărţi ale lui Virgilius şi Platon. Din cărţile de istorie, în schimb, cărţile nu sunt reale, dar e o istorie interpretată teologic şi teleologic. Nu în sensul pe care îl percepem noi astăzi . Unele imagini se repetă, însă ele au un rol mai mult estetic”, consideră Bogdan Crăciun.
Transilvania, focar de cultură
Schimburile din domeniul cultural existau încă din secolul al XVI-lea. La sediul Bibliotecii Academiei există un volum al cărei răspândire în întreaga lume este de doar 10 exemplare. „Există un focar de cultură în Transilvania şi de aici putem înţelege două lucruri: în primul rând că se citea şi în al doilea rând că existau schimburi culturale cu Europa de Vest. Astfel, se poate spune că se comunica şi dialoga cultural şi în jurul anilor 1.500. Din colecţia noastră cel mai rar incunabul este cel de astronomie. Există cred sub 10 exemplare la nivel mondial”, mărturiseşte Crăciun.
Principalele surse de incunabule
„Cea mai mare importanţă care le poate fi atribuită incunabulelor sunt descifrarea evoluţiei culturale ale Transilvaniei. Cartea a fost considerată un vehicul de cultură, un transport de ştiinţă între vestul şi estul Europei. Un alt rol important al incunabulelor este studiul posesorilor. Avem trei surse importante: fostul colegiu iezuit din Cluj, fostul colegiu unitarian şi fosta bibliotecă a Blajului. Marea majoritate din fondul blăjean au aparţinut lui Timotei Cipariu. El le-a cumpărat în secolul al XIX-lea de pe piaţa europeană. Un alt colecţionar de incunabule este Heltai Gaşpar, un umanist clujean”, susţine şeful serviciului de colecţii speciale.
Coperţile, ataşate după 15 ani
Cărţile nu erau tipărite împreună cu coperţi, iar unele dintre acestea erau ataşate chiar şi după mai mult de 15 ani. În perioada respectiva coperţile reprezentau adevărate opere de artă, deoarece erau foarte complexe. ”Un incunabul nu avea copertă din prima. În general după 15 ani se puneau şi coperta din lemn la cărţile tipărite în perioada respectivă. Există o întreagă ştiinţă a coperţilor de incunabule. Pe ele pot să apară în afară de motive florale, simboluri bisericeşti, iar cărţile erau legate cu brăţări din piele. Avem o persoană chiar la bibliotecă care se ocupă de istoria cărţii şi parte de însemnări şi legături. Adinel Dincă merge la conferinţe internaţională pe această temă pentru a putea descifra misterele coperţilor”, a declarat Bogdan Crăciun.
Incunabilele, vizitate de câţiva oameni pe an
În ceea ce priveşte accesul în Biblioteca Academiei din Cluj, oficialii instituţiei au susţinut că acesta este permis doar persoanelor din mediul academic: studenţii, masteranzii, doctoranzii şi cadrele didactice. Fondul de incunabule însă, are o selecţie mai riguroasă. Astfel, doar de la studenţii din anii terminali în sus se permite accesul la aceste volume. „Fondul de incunabule nu este foarte cercetat pentru că conţinutul volumelor este editat şi este foarte răspândit în prezent. Oamenii care sunt potenţiali cititori ai acestora sunt foarte puţini. Dacă sunt câţiva vizitatori pe an înseamnă că este o perioadă bună”, continuă reprezentantul Bibliotecii Academiei.
Rezistenţă 1 mileniu
Cărţile pot rezista un mileniu, însă oficiali Bibliotecii Academiei nu au fonduri suficiente pentru a digitaliza volumele. Chiar dacă au o vechime de peste 500 de ani, cărţilor nu li se acordă o importanţă prea mare de către autorităţi. Cu o investiţie de minimum 30.000 de euro, aceste adevărate opere de artă ar putea ajunge pe internet, unde oricine ar putea avea acces la ele. „Dacă volumele sunt ţinute în această formă actuală, materialele mai pot rezista fără nicio problemă 500 de ani. Soluţia ideală ar fi digitalizarea materialului, însă nu avem fondurile ca să facem acest lucru. Aparatura costă de la zeci de mii de euro în sus. Cel mai ieftin aparat rudimentar este de 30.000-50.000 de euro, însă aceste preţuri pot urca până la 100.000 de euro”, a conchis Bogdan Crăciun.
Tiberiu Hrihorciuc
