Potrivit Patriarhiei Române la înmormântarea Regelui Mihai vor participa prinţul Charles și un reprezentant al Casei Regale a Spaniei.

„Din câte am înţeles, a confirmat deja printul Charles (n.r prezenţa la înmormântare)”, a declarat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei la Antena 3. De asemenea, reprezentantul Patriarhiei Române a precizat că la înmormântare va fi prezent şi un reprezentant al Casei Regale a Spaniei. Regele Mihai va fi înmormântat sâmbătă, 16 decembrie, la Curtea de Argeş.

Casa Regală a anunțat câteva modificări la programul funeraliilor, cele mai importante fiind acelea că trupul neînsuflețit al fostului suveran va fi tranportat cu trenul regal de la București la Curtea de Argeș și că sicriul va fi dus de la Palatul Regal la Patriarhie pe un afet de tun Prima confirmare de participare la funeraliile fostului Rege Mihai a unui reprezentant important al unei dinastii europene a venit ieri. Prințul Charles va participa la funerariile care vor avea loc la sfârșitul acestei săptămâni. Anunțul a fost făcut de către Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt la Patriarhiei Române. Prințul Charles este rudă de sânge cu familia regală a României, Regele Mihai fiind văr de gradul doi cu mama prințului, Regina Elisabeta a Marii Britanii. De altfel, legătura puternică dintre cele două familii a fost demonstrată în mai multe rânduri. În urmă cu 20 de ani, în noiembrie 1997, Regele Mihai și Regina Ana au fost invitați la sărbărirea a 50 de ani de căsătorie a Reginei Elisabeta, fiind printre puținele cupluri regale care au locuit la Palatul Buckingam pe perioada evenimentului. De altfel, la nunta Reginei Elisabeta din 1947, Regele Mihai a cunoscut-o pe viitoarea sa soție, Ana de Bourbon Parma.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.