Reporter: Este factorul financiar unul dintre elementele care întârzie reabilitarea principalelor obiective din judeţul Cluj? Care va fi situaţia acum, când trebuie reduse cheltuielile la bugetul de stat?
Virgil Pop: Că e criză, că nu e criză, fondurile care vin de la stat sunt absolut insuficiente şi nicăieri în lume nu poate statul să restaureze prin fonduri de la bugetul de stat şi restaurările trebuie făcute prin politici, adică eventual statul ca administrator să îşi facă nişte parteneriate cu mediul privat, căruia să îi dea nişte mari ansamble, monumente, să le folosească pentru o perioadă îndelungată şi în contrapartidă partea privată investeşte în monumentul respectiv. Statul nicăieri nu poate să scoată o căruţă de bani, să o verse pe un castel. Şi statul e şi cel mai prost administrator, cel mai prost gestionar, tot ce face statul e scump, deci e nerentabil să faci aşa ceva, că statul nu are interesul privat. Pe când un privat are grijă să fie făcut cu fonduri raţional şi eficient folosite. Sigur că apar zgârcenii, nu pui un material care trebui, că pui altul mai ieftin, dar asta e absolut secundar. Pe când de la stat, totdeauna se risipesc banii dacă face statul. Şi câte fonduri dădea statul înainte de criză tot era insuficient. Adică erau o picătură într-un ocean, acum dacă va fi o jumătate de picătură într-un ocean, tot atâta e, nu se va simţi criza la finanţarea statului. Criza în schimb, are două aspecte. Eu cred că sunt unul din cei care se bucură de criză şi cred că criza e ceve benefic. Pentru că în construcţii şi în zonele centrale s-a investit atât de mult în ultima vreme şi investiţiile erau atât de eficiente, încât exista o presiune uriaşă asupra centrului istoric pentru reconversia şi reciclarea fondului construit, presiune care duce pe urmă la alterarea fondului construit, adică îi alterează istoricitatea. Şi criza economică a făcut ca această presiune să scadă foarte mult.
R: Când vorbiţi de mediul privat vă referiţi şi la organizaţii care investesc în locul respectiv? De exemplu, la castelul de la Borşa, o parte din bani veneau de la o fundaţie din Germania.
V.P.: Acolo la Borşa e o situaţie, că există cele două portice, de o parte şi de alta. Sunt nişte coloane care trebuie să rămână libere, acelea pe jumătate sunt construite cu proteze sub ele. Ei prin proiectul pe care l-au avut acum câţiva ani, doreau să-l construiască de tot. Să-şi găsească alt loc, acela trebuie lăsat liber. Există o organizaţie europeană care protestează pe lângă Parlamentul European împotriva distrugerii patrimoniului, care spune că totdeauna interesele sociale, economice şi chiar culturale prevalează în dauna protecţiei monumentelor. Şi că în felul acesta se distrug ţesuturi urbane valoroase. Ce exemplu să vă dau? La Gherla, unde grădiniţa era într-o casă naţionalizată. Casa a fost revendicată şi câştigată de fostul proprietar. Primăria a trebuit să rezolve problema unui local nou pentru grădiniţă. În loc să caute un teren liber să construiască o grădiniţă nouă, au construit grădiniţa în parc. De aici, de la comisia zonală din Cluj nu au primit avizul pe motiv că este un parc istoric, e un parc protejat, şi parcul nu e o rezervă de teren, un maidan liber pe care să poţi construi când îţi trebuie o funcţiune nouă. Şi s-au dus la Bucureşti, acolo cum e Peninsula Balcanică s-a rezolvat problema şi au primit aviz zicând că ”uite, nu se gândesc la copii, n-au unde să facă grădiniţă”. Dar acesta e un fel de şantaj, pentru că nu au decât să cumpere o parcelă de undeva şi să facă grădiniţă, nu s-o trântească în parc. Acestea sunt lucrurile care sunt mereu puse în faţă, că nu ai grijă de bolnavi, că eşti fără milă faţă de o situaţie socială, dar dacă tot ai mila aceasta, distrugi patrimoniul, iar comisia monumentelor se ocupă cu protecţia monumentelor.
R: Există clădiri de patrimoniu naţional care sunt revendicate?
V.P.: Castelul Kornis de la Mănăstirea a fost revendicat. El rămâne în continuare în aceeaşi stare. Până acum pentru degradarea lui era de vină Consiuliul Local care era proprietarul lui. Acum, situaţia nu s-a schimbat, dar de vină este o doamnă care e proprietara lui.
R: Şi există legi care obligă proprietarii să îngrijească monumentele istorice?
V.P.: Legea aşa spune, că obligaţia este a proprietarului. Numai că nu se spune ce se întâmplă. Adică în caz de neîntreţinere, statul ar trebui să exproprieze monumentul, să îl treacă în proprietatea sa zicând că ai o propietate imobiliară care este valoroasă, dar mult mai valoroasă este valoarea de patrimoniu pentru ţară în general. Numai că statul nu poate face aşa ceva. Odată, vă daţi seama ce scandal ar ieşi. Moral, e un context foarte nefavorabil pentru a face exproprieri. Nu s-a mai expropriat nimic de la Ceauşescu încoace. Asta pe de o parte, dar pe de altă parte statul nu poate să treacă la exproprieri pentru că şi el are proprietăţi care sunt la fel de prost întreţinute ca şi proprietăţile private. Sunt în general, prin tot ce se întâmpla în Cluj, efervescenţa economică care exista ducea într-un final la degradarea patrimoniului. Exista o viermuială, tot timpul se schimbau buticele, îşi schimbau vitrinele fără nici o regulă, repede, fără nici un proiect. Se fac tot felul de magazine pe Eroilor care au bolţi frumoase în spate. Pe ei nu îi interesează să pună o vitrină frumoasă să se potrivească. Deci toată viermuiala aceasta economică era de fapt sordidă, ieftină, nu era un comerţ cu adresare de lux, la o populaţie care să guste lux, ci conta rulajul comercial.
R: Dar în ultimii ani centrul şi-a pierdut funcţia comercială, a devenit mai degraba un spaţiu al cafenelelor, acestea sunt cele mai căutate spaţii.
V.P.: Asta e foarte bine, funcţiunea de alimentaţie publică e o funcţiune foarte benefică pentru monumente pentru că aduce foarte multă lume. Ai o încăpere cu nişte bolţi minunate, ideal e să le vadă cât mai multă lume. Dar aici s-a întâmplat nenorocirea cu mall-urile care au supt viaţa economică a oraşului. Din păcate, Primăria a dus mereu o politică proastă faţă de mall-uri în sensul că nu ştia cum să le încurajeze, crezând că mall-ul e un semn de emancipare, dar mall-ul e un semn de primitivism. Mall-ul e ceva foarte străin gândirii europene, e tipic american. Oraşul e nesigur, nu ai un loc unde să te simţi bine şi atunci comercianţii fac un fel de mini-oraş numai cu comerţ, cu locuri de joacă pentru copii. Dar modul de viaţă european înseamnă petrecerea timpului în domeniul public. În piaţa centrală, plimbare pe corso, pe spaţiile centrale. Aspectul pozitiv al crizei este diminuarea presiunii asupra centrului istoric. A fost un caz, când s-a propus un hotel peste aşa-zisa prima grădină botanică a Clujului. De fapt, era un parc unde un nobil a adus câteva specii deosebite, care era în şanţul oraşului, pe strada Avram Iancu, şi care este singura porţiune din tronsonul fortificaţiilor unde este vizibil vechiul şanţ al fortificaţiei. Pentru acela s-au făcut nişte presiuni teribile. Din fericire, treaba a murit din cauza crizei, dar dacă va înceta criza, probabil vor apărea alţă investitori care vor dori să facă acelaşi lucru.
R: Sunt şi cazuri fericite de obiective restaurate?
V.P.: Sunt, dar sunt atât de puţine. Investiţii de stat nu sunt. Dar o investiţie privată e restaurarea casei unde este acum un restaurant pe strada Florilor, unde cineva a luat o casă barocă care fusese alterată. Proprietarii anteriori i-au pus ferestre termopan, din nailon. A venit noul proprietar, i-a scos toate ferestrele, învelitoarea era din tablă, a reschimbat învelitoare în şindrilă, ceea ce e o mare realizare, pentru că şindrila e cea mai scumpă învelitoare. Sunt doar două case cu şindrilă în Cluj la ora actuală, aceasta şi mănăstirea iezuită de pe strada Mănăşturului. Bastionul Croitorului este unul din puţinele cazuri în care intervenţia statului a fost vizibilă, categoric este un exemplu pozitiv. Problema patrimoniului e că populaţia nu îl apreciază şi patrimoniul e distrus de populaţie. În Cluj-Napoca monumentul e oraşul în sine. După succesele ca Piaţa Muzeului, Primăria este foarte bucuroasă să facă asemenea proiecte, vedeţi şi strada Florilor. Cu Piaţa Unirii administraţia a făcut o mare gafă, acum nu mai au bani să continue. Trebuia închisă circulaţia auto pe două laturi, dar ei au început cu mijlocul. Proiectul de ansamblu este unul foarte bun, dar criza ar putea avea un efect tragic, să rămână aşa. Proiectul finalizat în totalitate ar reprezenta o minunată utilizare a spaţiului urban.
Diana Gabor
