Problemele administrative ale companiei ”Pază şi Protecţie Cluj” par a nu se mai termina. Profit zero, pierderi de mii de lei și datorii de milioane. Așa arată bilanțul unei societăți din subordinea Consiliului Județean Cluj. Iar problema persistă de la an la an.

O analiză a bugetului de venituri și cheltuieli la societatea Pază și Protecție Cluj SRL arată dimensiunea dezastrului la aceșt operator economic, care, în ciuda veniturilor aproape inexistente și a managementului defectuos continuă să fie susținută și unde, în continuare, se pompează bani publici.

Mai mult, chiar dacă merge în pierdere, societatea vrea să angajeze nu mai puțin de 16 agenți de securitate.

Potrivit bugetului rectificat, veniturile totale estimate  a fi realizate în anul 2019 sunt în sumă de 2,3 milioane de lei, iar totalul cheltuielilor a fost estimat la 2,8 milioane lei în creștere cu 702.310 lei față de nivelul aprobat la începutul anului.

“La data de 30 iunie 2019, societatea Pază și Protecție Cluj SRL a obținut o pierdere de 284.730 lei, iar rezultatul brut estimat pentru anul 2019 este pierdere de 472.600 lei. Se constată încercările de reducere a pierderii comparativ cu rezultatul anului 2018, când aceasta însuma 496.740 lei. Rezultatul negativ al societății este influențat de numărul insuficient de contracte precum  și de existența unor contracte cu tarife sub nivelul de creștere a salariului minim, care nu permit acoperirea cheltuielilor”, transmite Consiliul Județean Cluj.

Insolvenţa ”Pază şi Protecţie Cluj”

În anul 2015, compania ”Pază şi Protecţie Cluj” a intrat pentru prima dată în insolvenţă. Axente Husar, administratorul de la acea vreme declara următoarele: ”Am adoptat şi ne-am asumat o reorganizare judiciară, insolvenţa. Credem că această societate are un viitor dacă va fi condusă cum trebuie”

În anul 2015 conducerea Societăţii de Pază şi Protecţie a fost somată de către ANAF Cluj pentru suma de 218.492 lei, această sumă reprezentând obligaţii de plată neachitate. 109,133 lei a reuşit Societatea să achite, debitul neachitat ajungând astfel la suma de 100.359 lei.

Angajaţii pe muchie de cuțit

Angajaţii Companiei de Pază şi Protecţie Cluj au fost prezenţi în urmă cu mai bine de un an la o şedinţa a Consiliului Judeţean şi i-au cerut lui Alin Tişe ajutorul pentru a nu-şi pierde locul de muncă.

Soluţia cu care au venit angajaţii a fost de a transforma societatea înapoi în direcţie.

O astfel de încercare s-a petrecut şi în data de 22 februarie 2018 când un număr de aproximativ 12 persoane au venit să discute cu cei din conducerea CJ, pentru că au primit informaţii că firma ar urma să intre în insolvenţă. Doar trei dintre aceştia au fost primiţi la discuţii de către şefa de cabinet a preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, care le-a spus că încearcă să redreseze firma, precizând că prin intrarea în procedura de insolvenţă societatea comerciala înca se poate salva.

Angajaţii nu ştiau exact ce datorii are firma, însă o parte din ei susţineau că ar fi vorba despre aproximativ 2 miliarde de lei vechi.

,,Pază şi Protecţie Cluj” S.R.L  este organizată şi funcţionează ca o societate specializată de pază, fiind înfiinţată de către  Consiliului Judeţean Cluj, în calitate de asociat unic, cu personalitate juridică, prin reorganizarea Direcţiei Judeţene de Pază şi Ordine Cluj.

Problemele se țin în lanț de ani întregi

Pază și Protecție CLuj SRL este administrată în momentul de față de Maria Orieta Habala. În anul 2010 firma avea 316 angajați dar numrul acestora a scăzut constant iar în anul 2018 a rămas cu un număr de 88 de angajați. Deși în anul precedent a avut o cifră de afaceri de 2.140.369, profitul a fost de – 496.738 de lei. Datoriile firmei au depășit 2.200.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.