Consilierii locali din Florești au votat pentru reluarea procesului de bugetare participativă pentru anul 2022, după ce proiectul pentru anul 2021 a fost anulat.

Proiectul pentru implementarea procesului de bugetare participativă în anul 2022 a fost votat joi de consilierii locali ai comunei Florești. Procesul a fost întrerupt anul acesta, existând suspiciuni de fraudare a votului.

Proiectul prevede alocarea sumei de 1.000.000 de lei pentru adoptarea primelor 2 inițiative care strâng cele mai multe voturi, a căror necesar pentru implementare nu trebuie să depășească suma de 500.000 de lei fiecare. 

„Ne dorim cu toții să încurajăm apropierea administrației locale de cetățeni, de fiecare dată m-am implicat în acest tip de dezbatere și vă asigur că așa o să fac și acum. Nu voi promova cearta, ura, deoarece de fiecare dată când se ajunge acolo, lucrurile merg spre eșec. O să mă implic într-un mod pozitiv, o să le explic floreștenilor cât de important este să se implice. Societatea noastră are nevoie de o abordare nouă, pozitivă, să eliminăm ura și cearta, chiar dacă aceasta vinde cel mai bine”, a declarat primarul Bogdan Pivariu.

Bugetarea participativă, o unealtă 

Consilierul local Marius Todorean a declarat că procesul de bugetare particiaptivă este o unealtă pentru întărirea democrației.

„Bugetarea participată este o unealtă în procesul de democrație participativă, care înseamnă nu atât de mult procesul de alegere a unor proiecte, ci înseamnă implicarea cetățenilor în procesul de luare a deciziile și apropierea între administrație și cetățeni. Suntem în pandemie și dezbaterile fizice sunt imposibile, dar scopul acestui proces este exact acesta. Sperăm să identificăm metode prin care dezbaterea pe proiecte să fie cât mai amplă și practic procesul să fie obiectivul, și nu competiția între proiecte”, a declarat acesta.

„Salut inițiativa domnului Todoran. Vreau să kl reamintesc celor care ne urmăresc că acest proiect a fost inițiat de toți consilierii, este un aspect important. Ne dorim implicarea cât mai mult a cetățenilor în procesul decizional. Vin cu un apel al colegi, să se implice în promovarea acestui proces de bugetare participativă. Rata de vot a fost destul de mică raportat la numărul de locuitori”; a afirmat consilierul local Bogdan Moga.

La rândul său, Lucian Contraș a făcut apel la simplificarea procesului de votare și transparentizarea acestuia. 

„A fost un proiect inițiat de toți consilierii și un prim exercițiu de colaborare între toți consilierii. Vreau să fac apel la administrația Floreștiului și a domnului primar pentru promovarea acestui proiect, un proiect foarte, foarte important și care ne dă o notă nouă, în ceea ce privește nivelul de civilizație, din toate punctele de vedere. Cred că avem o populație foarte educată, foarte tânără, suntem la nivelul la care trebuie să avem un proces de bugetare participativă de succes. Cred ca e nevoie de promovarea acestui proces și apoi de simplificarea și transparentizarea procesului. Altfel, o să pățim ce s-a întâmplat deja anul acesta, să fie un proces eșuat”, a spus acesta.

Votul la bugetarea participativă, fraudat

Primarului Bogdan Pivariu a declarat în luna iulie că proiectul de bugetare participativă se va relua la finalul anului 2021, după ce etapa de vot ar fi fost fraudată. Sute de voturi ar fi fost date de pe conturi false din Muntenegru.

Proiectele nu ar fi adunat cele minim 100 de voturi/proiect valide necesare pentru ca ele să fie aprobate.

„Și în timpul votului am avut informații de la diferite persoane despre eludarea votului”, a spus Bogdan Pivariu. Primarul a precizat că totuși proiectele care au adunat cele mai multe voturi au intrat deja în atenția autorității locale.

Sursa: monitorulcj.ro

Citește și: Terapia Cluj vrea să producă un antiviral folosit în cazurile de COVID, dar Agenția Medicamentului nu-i dă voie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.