Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak, înlăturat de la putere în februarie în cursul "primăverii arabe", va fi judecat, începând de miercuri, sub acuzaţia de corupţie şi crime, riscând condamnarea la moarte.
Mai mult de 1.000 de poliţişti şi membri ai forţelor armate vor asigura securitatea în timpul procesului fostului preşedinte egiptean, la care au fost autorizate să participe aproape 600 de persoane, în principal avocaţi, familii ale victimelor şi ziarişti.

Audierea de miercuri este programată să înceapă la ora locală 9.00 (7.00 GMT), în amfiteatrul Academiei de poliţie din Cairo.

Avionul care urma să-l transfere pe fostul preşedinte de la Sharm el-Sheikh la Cairo a ajuns de marţi seară în staţiunea de la Marea Roşie, însă momentul transferului nu a fost anunţat oficial.

Pe banca acuzaţilor, Hosni Moubarak, în vârstă de 83 de ani, va fi alături de fiii săi Alaa şi Gamal, de fostul ministru de Interne Habib el-Adli şi de şase oficiali din domeniul securităţii. Omul de afaceri Hussein Salem, foarte apropiat de Mubarak, va fi judecat în lipsă.

Cei 11 sunt acuzaţi că au deturnat milioane de dolari şi că ar fi dat ordine care au condus la uciderea a 850 de persoane în timpul revoltelor din ianuarie – februarie.

Transferul lui Hosni Mubarak la Cairo a fost una din principalele revendicări ale manifestanţilor din Piaţa Tahrir, care au denunţat şi ritmul lent al procedurilor judiciare.

Consiliul Suprem al Forţelor Armate (CSFA), căruia Mubarak i-a încredinţat puterea pe 11 februarie, este condus de Hussein Tantaui, care a fost ministru al Apărării timp de două decenii.

Potrivit analiştilor, este greu să judeci un om care a fost preşedinte timp de 30 de ani, iar un asemenea proces ar fi fost greu de imaginat în urmă cu câteva luni. Însă noile autorităţi vor să profite de această ocazie pentru a da dovadă de bună-credinţă şi au decis ca toate şedinţele procesului să fie transmise în direct la televiziune.

Totuşi, încă nu este sigur dacă starea de sănătate a lui Mubarak îi va permite acestuia să fie prezent la audieri, informaţiile despre situaţia sa fiind rare şi confuze.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.