Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au făcut, marţi, 4 aprilie, percheziţii la sediul Poliţiei Române și la o altă adresă din București, într-un dosar în care se fac cercetări privind presupuse fapte asimilate celor de corupţie la achiziţionarea de echipamente pentru dotarea poliţiştilor.
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în anul 2020, în legătură cu încheierea unor contracte de achiziţie publică privind achiziţionarea unor echipamente pentru dotarea poliţiei naţionale”, a transmis DNA.
Marţi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se fac percheziţii domiciliare în două locaţii situate în municipiul Bucureşti, din care una reprezintă sediul unei instituţii publice.
Reprezentanţii IGPR au precizat că instituţia pune la dispoziţia celorlalte autorităţi documentele necesare.
„Poliţia Română sprijină toate activităţile de verificare, derulate de instituţiile cu atribuţii în domeniu. Pentru aflarea adevărului şi clarificarea cât mai rapidă a situaţiei de fapt, ca de fiecare dată, instituţia pune la dispoziţia celorlalte autorităţi documentele necesare”, au transmis reprezentanţii IGPR.
Citește și: Super Marcel, condamnat la o amendă penală după ce a distrus o mașină pentru că-l durea măseaua