mască sanitară

Astăzi, procurorii Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție efectuează 10 percheziții domiciliare, în București și județele Bihor, Brașov, Maramureș și Timiș, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.

Totodată vor fi puse în aplicare 6 mandate de aducere, persoanele vizate urmând a fi audiate în cursul zilei.

Situația de fapt vizată o reprezintă comercializarea de măști de protecție ce poartă o marcă înregistrată cunoscută la nivel mondial, produse cu privire la care există indicii temeinice că sunt contrafăcute.

Acțiunea beneficiază de sprijinul IGPR – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, IPJ Bihor, IPJ Brașov, IPJ Maramureș, IPJ Timiș, IGPR – Serviciul de Intervenții și Acțiuni Speciale și al Institutului Național de Criminalistică din cadrul IGPR.

Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.