Comisia de Etică a Universităţii Babeş-Bolyai a decis desfacerea disciplinară a contractului de muncă a profesorului Gheorghe Popescu, acuzat de plagiat, însă nici cea care a descoperit frauda nu a scpăat de o „mustrare”. Valeria Gîdiu a greşit, consideră Comisia de Etică a UBB, deoarece a făcut declaraţii în presă înainte de a sesiza oficial instituţia.

„În conformitate cu Codul Etic al UBB <<loialitatea faţă de Universitate presupune obligaţia fiecărui membu al comunităţii academice de a acţiona în interesul universităţii, de a susţine obiectivele, strategiile şi politicile acesteia, în scopul realizării misiunii şi creşterii competitivităţii ei>> (art.23). Conform art.24, <<constituie încălcări ale obligaţiei de loialitate […] desfăşurarea de acţiuni menite să discrediteze Universitatea sau să afecteze în mod grav imaginea şi prestigiul acesteia>>. Comisia de Etică a constatat că petenta a sesizat mass-media înainte de a uza de mijloacele legale clar reglementarea pentru soluţionarea unor astfel de situaţii. În acest mod, s-a creat o agitaţie mediatică ce nu poate fi decât dăunătoare imaginii şi prestigiului UBB. Comisia apreciază că orice membru al comunităţii noastre academice poate să-şi apere drepturile în cazul în care consideră că acestea i-au fost încălcate, dar nu o poate face într-o manieră susceptibilă a prejudicia imaginea şi prestigiul instituţiei. Manifestările acuzate de doamna Gîdiu au fost asociate cu imaginea Universităţii Babeş-Bolyai. S-a creat un curent în cadrul mass-media şi al publicului larg conform căruia corpul didactic al Universităţii este asociat cu o serie de practici ne-academice. Doamna Gîdiu nu a întreprins nimic pentru a limita această asociere a imaginii instituţiei cu fapta profesorului Gheorghe Popescu”, se arată în decizia Comisiei de Etică.

sursa: City News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.