Crăciun Dragoș Dan, profesor de anatomie al Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Babeș-Bolyai, este judecat pentru infracțiunea de trafic de influență deoarece, în mai multe rânduri, a luat bani de la studenți ai facultății sub promisiunea că le va aranja promovarea unor examene fără a fi nevoie să se prezinte la probele practice sau scrise. Cei din conducerea facultății se fac vinovați, cel puțin la nivel moral, de faptul că, deși știau despre practicile profesorului Crăciun, au închis ochii  sub pretextul că studenții nu vor să dea declarații.

Patru dintre studenții anului al doilea al Facultății de Fizică și Sport din cadrul UBB Cluj, au depus o plângere la conducerea facultății, dar și la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, referitor la faptul că profesorul de anatomie le-a pretins și a primit suma de 300 de lei de la fiecare pentru a le aranja promovarea examenului de schi, fără să mai fie nevoie să participe la probe. Examenul pentru cursul de schi alpin, susținut de un asistent al Departamentului de Sporturi Individuale, consta dintr-o probă scrisă  și o probă practică ce se desfășura la Predeal. Pentru aceasta din urmă studenții trebuiau să plătească undeva între 800 și 1000 de lei, ceea ce reprezenta cazarea pentru o săptămâna la Predeal.

Crăciun a profitat de faptul că unora dintre studenți starea financiară sau anumite probleme de sănătate nu le permitea să participe la cursurile de la Predeal și le-a promis că va interveni pe lângă colegul său care preda cursul de schi pentru promovarea examenului, fără ca ei să mai fie nevoiți să se prezinte efectiv la curs, respectiv la probele practice și la examenul teoretic.

Pentru a-i convinge de influența sa, profesorul mima, de față cu studenții, o convorbire telefonică cu profesorul titular al cursului de schi, în care îi ”cerea” acestuia să îi treacă pe elevul cu pricina pe lista despre care ”știau ei doi” și unde, chipurile, mai era notați alți elevi care doreau să treacă în felul acesta examenul. La final, cei patru studenți au descoperit că sunt nepromovați la cursul de schi alpin. Unii dintre ei au încercat să discute situația cu Crăciun, dar acesta îi evita, iar la numărul de telefon pe care îl contactaseră înainte nu mai răspundea. De asemenea, au încercat să vorbească despre subiect cu profesorul de schi, dar acesta părea să nu știe nimic, fiind foarte jenat de subiect.

”Indiferent dacă inițiativa de a cere bani cu promisiune de a rezolva promovarea examenului de schi i-a aparținut sau nu, el a speculat situația unor studenți care nu aveau bani pentru a susține cursul respectiv sau erau în incapacitate fizică de a-l face, dar aveau nevoie de a-l promova”, arată procurorii în rechizitoriu.

 

Tratament cu medicamente expirate

Acela dintre studenți care nu a putut susține proba din cauza unor probleme de sănătate a mai fost înșelat de profesor în contextul în care, el fiind fotbalist, a fost operat la genunchi. Cum Dragoș Crăciun era și medic sportiv, studentul l-a abordat întrebându-l dacă poate să îi recomande un tratament. Profesorul i-a sugerat anumite medicamente pentru refacerea cartilagiilor, pe care a spus că i le poate comanda el din Spania contra sumei de 600 de lei. După ce a primit prima tranșă din medicamente, care costaseră 200 de lei, studentul a așteptat zadarnic restul medicamentelor promise, acestea nemaiapărând niciodată. În plus, medicamentele primite erau expirate.

 

Încă un dosar penal

Procurorii de caz au propus aplicarea prevederilor art. 33 lit. a Cod penal privind concursul real de infracțiuni, deoarece pe numele acestuia s-a dispus punerea în mișcarea a unei alte urmăriri penale pentru același gen de fapte. Astfel, în perioada ianuarie – februarie 2012, el a pretins și a primit 1.000 de lei de la D. I. pentru a interveni pe lângă directorul Școlii Naționale de Antrenori București, pentru a-l înscrie pe D. la cursurile școlii respective. În aceeași perioadă, D. i-a mai dat 1.000 de euro, sumă cerută de Crăciun și care ar fi reprezentat plata cursurilor de școlarizare la Școala Națională de Antrenori. ”Chiar dacă e vorba despre o altă cauză penală, această mențiune are relevanță pentru obiectivul cauzei prezente din perspectiv aprecierii că e de natură a contura profilul socio-uman și profesional al profesorului Crăciun și de a susține că faptele de la dosar nu reprezintă un comportament singular”, precizează procurorii.

 

Procurorii dezaprobă neintervenția conducerii

De asemenea, ei acuză conducerea Facultății de Educație Fizică și Sport că nu a intervenit, deși știa ce se întâmplă, ceea ce a permis ca purtarea  profesorului Crăciun să devină un obicei.

”Mai mult, permite identificarea unei conduite cu caracter de obicei, lipsa de fermitate și de consecvență pe linie internă a instituției nu a fost prilej de ajustare a comportamentului profesorului conform deontologiei profesionale, ci o ocazie pentru rafinarea beneficiilor posibile de a fi obținute în cadrul exercitării funcției deținute”, se arată în rechizitoriu. La primul termen al procesului, profesorul a lipsit, el nefiind de găsit la adresa declarată oficial.

2 COMENTARII

  1. Din pacate informatiile aparute in acest articol sunt partial eronate. Daca faptele domnului Dan Dragos Craciun, regretabile pentru un cadru didactic, au fost dovedite si judecate de catre cei in drept, nu este normala culpabilizarea conducerii Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport. In acest sens, prezint următoarele argumente, foarte usor de verificat:
    1. In momentul in care „zvonuri” despre practici necorecte ale doctorului Craciun au ajuns la cunoştinţa conducerii facultăţii, acesta a fost chemat în faţa birouloui de conducere, unde el a negat totul. Cadrul didactic a fost avertizat in scris. 18.04.2012
    2. In momentul in care conducerea facultaţii a avut „certitudinea” practicilor doctorului Craciun, relevată de declaraţiile scrise ale studenţilor, au inceput demersurile legale pentru desfacerea contractului de muncă al doctorului Crăciun.
    3. Comisia de etica a FEFS propune in sedinta din 05.10.2012 desfacerea contractului de muncă a doctorului Craciun, lucru validat in 11.10.2012 in Sedinţa Consiliului Facultăţii.
    3. Domnul Dan Dragoş Crăciun nu mai este cadru didactic al FEFS Cluj-Napoca din anul universitar 2012-2013, tocmai ca urmare a demersurile făcute de către conducerea facultăţii.
    Prin urmare, culpabilizarea conducerii facultăţii este total gresită.
    Cu respect pentru cititorii dumneavoastră, Leon Gombos – prodecan FEFS

  2. Voi face, pentru cititorii dumneavoastra, unele precizari referitoare la organizarea si desfasurarea cursului practic de schi alpin la Facultatea de Educatie Fizica si Sport din cadrul UBB C-N. Acest curs practic se desfasoara timp de 7 zile, in statiunea Predeal, facultatea asigurand si platind contravaloarea cazarii fiecarui student pe toata durata cursului. In aceasta peroada fiecare student isi achita, personal, servicile de care beneficiaza: masa si transport pe cablu( telescaun, teleschi), suma acestora nedepasind in ultimii 3 ani valoarea de 310 RON. Referitor la acuzatiile referitoare la dr. Dan Dragos Craciun, facultatea noastra a luat cele mai severe masuri, toate in limitele regulamentelor existente, continuarea anchetei nu mai depinde de conducerea facultatii. Horea Pop, asist.drd.-secializare schi alpin, Deapartamentul de Sporturi Individuale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.