Judecătoria Oradea a pronunţat, săptămâna trecută, sentinţa în dosarul în care s-a judecat culpa prăbuşirii, in 12 februarie 2009, a spaţiului comercial Oradea Plaza. La acel moment, când centrul comericial Oradea Plaza se construia, un muncitor a murit, iar alţi trei au fost răniţi grav, informează bihon.ro.

Magistați oradeni au  decis condamnarea la 3 ani de închisoare  a inginerul de rezistenţă timişorean Samuel Muj , în timp ce profesorul universitar Gheorghe Popa a primit 2 ani de închisoare cu suspendare, ambilor retrăgându-li-se dreptul de a profesa încă cinci ani după ispăşirea pedepselor.

Ambii inculpaţi, în solidar cu firmele timişorene Con Sam Pro srl şi Cons Adviser precum şi cu WSP Polska Sp. Vor avea de achitat despăgubiri civile de  peste două milioane euro.  Sentinţa poate fi atacată în termen de zece zile. Dosarul a fost trimis în judecată, în octombrie 2010, de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Potrivit rechizitoriului bazat pe patru expertize tehnice, eroarea care a provocat accidentul s-a produs la proiectarea structurii metalice. Expertizele au arătat că inginerul Samuel Muj a subdimensionat nodurile care făceau legătura între grinzile metalice, motiv pentru care au cedat sub greutatea betonului. La rândul său, prof. univ. Gheorghe Popa trebuia să verifice calculele inginerului.

La rândul ei, proprietarul clădirii, Compania multinaţională Portico Investments, a cerut despăgubiri de la proiectantul general, societatea poloneză WSP, cea care i-a angajat pe cei doi ingineri din Timişoara.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.